Viaţa mea...

Viaţa mea s-a oprit,
stă o clipă în cumpănă
trag aer în piept
şi simt pasu-ţi grăbit -
cum mă adulmecă...


Viaţa mea n-a-ncetat
pentru că s-a stins o idee,
ochiul meu,
pentru litere format
a ştiut de pe rândul dintâi
ce să ia,
chipul meu a ştiut
de la-nceput
cine îl mângâia...

 Viaţa mea a continuat
de la sine,
uneori c-un surâs,
alteori printre plâns
au curs versuri şi rime
şi n-a fost de-ajuns
ca să uite de tine,
cel atât de pătruns
ce nu poate nicicum
astăzi a mai fi stins
ştii prea bine...

 Viaţa mea pâlpâie ne-ncetat
şi cât timp inima în piept bate,
am să lupt,
am să-ncerc să răzbat
ce mi se cuvine să mi se dea,
să se distingă din toate...
să pot să las în urmă
tot ce ruina
şi simţeam că trăind,
înlăuntru mă arde...
noi vedeam că fiind
sinonim e cu moarte,
dar numai urmând calea
până la capăt
am văzut că e greu,
dar se poate...

 Viaţa mea,
mereu va palpita
şi o scânteie,
într-o zi  -da -
va fi firmamentul
ce va triumfa!