Nadina

Nadina

Wednesday 21 February 2018

Săraci sunt cei care nu mai au chip. Nu mai au suflet.


















(sursă foto: Internet)
Săraci sunt cei care arată cu degetul. Care sunt plini de dispreț. Cei în a căror inimă dragostea nu a reușit să își facă culcuș. Cei care au uitat să mai dăruiască, să îmbrățișeze, să țină cu adevărat pe cineva iubit de mână. Săraci sunt toți cei care au uitat de Dumnezeu, de părinți. Cei care au uitat că trăiesc printre oameni și merg mânați prin viață de propriile scrupule. Săraci sunt acei oameni care nu primesc cu bucurie, dragoste și speranță. Sărac cu adevărat ești atunci când constați că nu te mai caută nimeni. Sau cel puțin nu cu dragoste și dor. Poate doar, dintr-un vădit interes. Săraci nu sunt săracii lumii. Care pătimesc prin înfometare, îndurarea frigului în lipsa unui cămin. Cei care sunt măcinați de frica războiului. Cei pentru care pacea de multă vreme nu mai e sinonimă cu nimic. Aceștia sunt martirii acestui pământ, într-un context actual când războiul din noi a preluat pacea ce domnea altădată. Săraci sunt toți cei care instigă la astfel de acte, din care au de suferit milioane de suflete. Săraci sunt cei care evită să se privească în oglindă pentru că nu mai au chip. Nu mai au suflet.

Monday 5 February 2018

***















Când nu ești,
mă minunez
că mai pot fi eu,
același cântec
l-am cântat mereu
chiar dacă uneori
s-a auzit în surdină
nu-s bătăile inimii
de vină.
Cât poți de des,
tu, vino!
în brațele-ți
să mă refugiez, 
lumino...

din volumul "Excelsior"

Wednesday 17 January 2018

Adam și Eva




















Îți mai amintești?
corpurile noastre
au fost vasele de lut
dintru început
în care orgoliile
și păcatul
n-au avut loc.
Și iată-ne 
făcând pasul greșit,
lutul de mult
s-a înmuiat.
Privește, luna
ne luminează drumul
dinainte și ne direcționează
din nou pe căile preasfinte.
Ah, îți mai amintești
în sânul Tatălui
ce fericiți am stat?
păcat că prea curând 
ne-am depărtat.
Pășește dinainte-mi,
vino, lângă cea care
te-a târât în păcat,
lumino!

din volumul "Excelsior!"
foto: Corina Chirilă

Wednesday 10 January 2018

**













Da, tu!
Vii și-mi desfaci palmele,
mă golești de vise
și fugi în lume cu ele.
Atât de străină
mă simt astăzi
când toată taina
ai răspândit-o
oamenilor.
În cine să mai cred,
dacă și tu
ai luat liniștea nopților mele,
iar în schimb mi-ai dăruit
dezordinea lucrurilor?
Știu, părea atât de banal
să visez și să mă regăsesc
dincolo de această lume
care mă ucide cu judecata ei
atât de impersonală și rece.
Ca un Iuda m-ai vândut,
mă predau, dar nu pledez vinovată
pentru că eu, contrar așteptărilor voastre
nu i-aș condamna pe cei care visează.
Dimpotrivă, i-aș proteja
fiindcă știu că au învelișul fragil.
Cum ai putut să te atingi
de rochia neîntinată
pe care am purtat-o
cu atâta demnitate
și frumusețe 
ani la rând?
Puteai să mă ucizi
și-apoi n-aș mai fi știut
nici de destrămarea
orânduirii acestei lumi,
nici de glasurile care mă osândesc.
În schimb, aș fi auzit ca un sunet final
clopotele care m-ar fi însoțit
dincolo de tot ceea ce n-ați înțeles voi.
Nu-l huliți pe cel care creează
și nu-l goniți cu pietre,
nici nu-i luați visele
care reprezintă pentru el
temelia întregii creații
de până acum.
N-am să mă mai întorc
și o să rămân așa străină,
fără să mă mai citiți.
În nicio filă nu mă veți mai afla
pentru că de astăzi,
din ziua în care m-ați deposedat de vise
a-nceput pentru mine exilul!

din volumul "Excelsior"
tablou: artista Dorina Costraș
https://dorinacostras.com/ro/

***














Iubesc!
și-n suflet
mi-e atât de frumos,
simt că în mine
s-a trezit un om curajos
și mi-e bine
cum nu mi-a mai fost.

din volumul "Excelsior"

Wednesday 11 October 2017

Scrisori fără răspuns















Îţi scriu şi nu-i întâia dată
când n-ai să poţi
în ochii mei privi,
cu dragostea de altădată
mai ştii, demult eram copii.
Şi azi pledez nevinovată
când ne-ntâlnim
şi nu vorbim,
nu eşti supărat 
şi nu sunt supărată,
sufletele ni le-am potrivit
în ţintirim.
Nu-ţi mai cer mângâieri
precum odinioară,
lumina felinarului te îndemna
să mă strângi în braţe
o dată şi-ncă o dată,
iar clipa fermecată
parcă nu se mai termina.
Îţi scriu din când în când
şi îmi fac rău,
biete scrisori
fără destinatar
cu cât mă îndârjesc mai mult
tu dinainte îmi apari. 
Nu te ascult,
eşti o nălucă
te-aş alunga
dac-aş putea
fiindcă îmi pui visele pe fugă
mă mir şi că te-am cunoscut cândva.
Îţi scriu când plouă şi când ninge,
uitându-mă peste umăr încet
atât de des în linişte ascult 
pasul absent!
Ce şansă am să îmi răspunzi,
măcar cu o iscălitură
să am dovada că mai eşti
tu, singura dragoste
care mi-ai fost pură?

din volumul "Toamnă. Rugină. Şi celelalte..."
photo credit: Ursula Sandner

Wednesday 23 August 2017

Despre omul frumos...


















Admir oamenii care nu se feresc să spună ce au de spus, pe aceia care luptă pentru idealul în care cred şi nu şi-au pierdut de-a lungul timpului speranţa. Sunt oameni frumoşi cei care n-au îmbrăcat vreodată straiele minciunii şi-ale ipocriziei sau cei care au trăit demni, nu în umbra propriei laşităţi. Sunt oameni cu adevărat, aceia care prin propriile eforturi au ajuns ceea ce sunt astăzi, indiferent câte au avut de înfruntat. Intemperiile acestei societăţi, din păcate, ne-au ajuns pe toţi. Demni de tot respectul sunt aceia care vor rămâne verticali cu ei înşişi şi de-acum înainte. Pe omul frumos, îl admiri zilnic, în societate sau în afara ei, iar faptul că nici nu trebuie să i-o spui pentru că el ştie ce şi cum gândeşti face dintr-un om, doi oameni frumoşi. Dacă ar exista un astfel de lanţ neîntrerupt, câţi oameni frumoşi am fi?
- fragment din lucrarea "Culegere de monologuri"