27...

 
















 27. Cu bune şi rele. Cu primăveri timpurii. Cu ghiocei plăpânzi la fereastră şi flori de cais în păr. 
Dar mai ales cu seri lungi de vară şi interminabile vacanţe. Până spre toamnă, când ploile prevesteau că lumea îşi schimbă straiele. Din culori vii în culori pale. Nuanţe care se imprimă peste suflet. Cu ierni invocate şi fulgi de nea răzleţi. Cu rânduri scrise în neştire de-atâţia ani, care aşteaptă cuminţi în volume. 
Cu mii de cărţi alături de care am făcut înconjurul lumii. Şi cu muntele, un prieten drag întotdeauna!
Dar mai ales cu oameni dragi. Fiindcă voi sunteţi tot ce se întâmplă mai frumos oamenilor ca mine -  în viaţă. Indiferent sub ce formă v-aţi înfăţişa. De aceea şi dincolo de aceste 27 de ierni răbdătoare cu mine îmi doresc ca viaţa mea să fie un itinerariu prin cele patru anotimpuri, cu rânduri care să vă mângâie sufletul oriunde aţi fi, cu voi alături spre tot ce-nseamnă viaţă: urcuş, coborâş, surâs, lacrimă, dor, uitare, mângâiere...
Şi sunt datoare să le mulţumesc în primul rând părinţilor mei pentru ceea ce sunt. Pentru devenirea mea. Iar mai apoi tuturor celor care mi-au fost profesori sau într-un fel au avut o contribuţie la devenirea mea. Fiindcă fiecare om în parte, a schimbat ceva în mine. A mişcat ceva în mine. M-a făcut să mă simt vie. Umană. Rea. Sau bună.
27 - e doar un detaliu. Esenţa stă în cuprinsul lor! :-)