Departe...

Departe,
mult prea departe,
sufletul meu bătrân
cu ţărmul şi cu veşnicia
se împarte...
şi e puţin ciudat,
cu anii ce-au trecut
definitiv,
eu nu m-am confruntat
căci nu i-am reîntâlnit,
nu mi-a fost dat...


Departe,
mult prea departe,
alerg cu sufletul
în braţe -
rămăşiţe
şi simt cum
visele-au trecut
prea grabnic pe uliţe...
Şi aş fi vrut,
departe,
dar timp să am mai mult:
încă o oră ca să mai aud
glasuri ce-am iubit prea mult,
 linişti ce am adorat,
să văd privelişti
ce m-au bucurat...


Dar astăzi, da,
mi-e sufletul
mult prea departe
şi gândul că nu eşti
apasă cu o greutate,
iar ploaia la fereşti
bate cu nedreptate...
Departe sunt,
astăzi, de toate!