Nadina

Nadina

Sunday 25 October 2009

Strong enough...


...încât am realizat că viaţa e un imens val în care nu ne mai recunoaştem oameni cu oameni....şi m-am simţit luată adeseori de val...
am experimentat teama...nesiguranţa....dar de azi,nu mai experimentez decât curajul de a înfrunta destinul!!!am învăţat că oricât de corecţi am fi cu noi înşine şi cu cei din jur,întodeauna se vor găsi printre noi, oameni care să experimenteze abuzul...şi să încerce să ne doboare!!!
metode de intimidare....folosesc doar oamenii nesiguri pe sine...oamenii ce îşi ascund slăbiciunile.....ceilalţi,sunt dispuşi să înfrunte orice provocare întâlnesc....de azi am sădit speranţa în sufletul meu...acesta este modul meu de a privi lucrurile.....am aflat de la ceilalţi că aparenţele înşeală....
de vrei să descoperi un lucru, cercetează-l!!!de vrei să cunoşti o persoană,apropie-te de ea!!!nu mai lăsa aparenţele să te înşele....trăim într-o lume în care preferăm să ne amăgim,în loc să acceptăm adevărul...ne hrănim cu himere......şi tot noi sufletul ni-l zdrobim!!!
accept adevărul oricât de crud ar fi.....respectă,şi vei fi respectat....spune adevărul,şi vei fi apreciat....iubeşte, şi vei fi cu tine însuţi împăcat....fii persoana care vrei să fii....nu te înclina în faţa minciunii.....adoptă o atitudine demnă mereu....fii mândru de ceea ce eşti şi năzuieşte să ajungi ceea ce în puteri îţi stă a fii.....fii om....sau e prea mult???..........omenia presupune un complex proces....de mulţi e un termen greşit înţeles....adevărul să fie de partea mea....cu el pot izbândi în viaţă.....
acesta mi-e modul de a fi.....părerea celor din jur chiar nu mă interesează.........militez pentru pace şi iubire...spun nu violenţei şi armelor de război....puternică.....dar uneori vulnerabilă...umană,pentru că în esenţă asta sunt: un om cu valori şi principii,un om cu calităţi şi defecte deopotrivă!!!

Iarna, dragostea mea...


În fiecare început de anotimp, caut iarna!!!iar când aceasta, vine în sfârşit, nu mă mai satur de ea.Iarna stârneşte în mine emoţia, aprinde în mine lumina ochilor mei...Strălucesc odată cu brazii de Crăciun, cad în melancolie odată cu fulgii de nea.Nu mă mai satur de zăpadă,..o visez uneori!!!!...
doar închid ochii şi-mi fulguie-n vise şi-n păr!!!Iarna - anotimpul în care mă regăsesc, habitatul meu....iarna am venit pe lume....îi port frumosul guler, la braţu-i straşnic mă-ncălzesc....în fiecare iarnă de o altă iarnă mă îndrăgostesc!!!Iarna, anotimpul ce-l iubesc...Iarna, dragostea mea...când vin şi-mi pleacă visele pe rând...doar eu, în fereastră, mereu stând,....şi sufletu-mi-l aşteptând!!!!....dar poate cine ştie,....în curând;)

Euforia sărbătorilor...


Spiritul magic al Crăciunului şi-a croit deja sălaş printre noi, pământenii osteniţi de vise şi vremuri!! Acum alte vise se împletesc cu ale noastre idealuri: visăm fiecare la un cămin cald, la o îmbrăţişare tandră, la un sărut drag, la o strângere de mână ferm!
Lumini pe străzi, lumini în suflete, lumini în cămine, lumini la fiecare felinar, lumini la fiecare colţ de stradă...
şi ici-colo zărim, cum câte-un fulg de zăpadă se chinuie timid,..să cadă...
Aştept să ningă des şi calm,...să fie alb şi magic tot în jur. Vreau de minuni să mă-nconjor...să simt că sunt iar minunată,...de tine, vreau să fiu, ca altădată...adorată!!Vreau să mai însemn ce-am însemnat, să-mi bată ramuri în fereşti..să vii ca-n fiecare an cu-n sfânt colind,...sub vâsc să te sărut,cu dor, cu drag, în braţele-mi să te cuprind....să-ţi simt căldura şi iubirea cea dintâi,...să poţi să faci minunea, şi în viaţa-mi să rămâi!!Tu mi-ai spus primul "Te Iubesc",...tu ai fost cel dintâi!!
Adu-ţi aminte, o copilă eu eram,...şi când îmi bătea dragostea în geam....nu am ştiut să îi răspund,...astăzi, nu-ţi spun decât atât: iartă-mă, chiar nu am vrut!!Îngăduie-mi să te sărut, să rupem gheaţa dintre noi...să fim apropiaţi din nou...şi să unim Crăciunul meu cu-al tău,....şi-aşa în sfânta pace să ne binecuvânteze Dumnezeu...lumina mea, îngerul meu...!!!

Stea căzătoare...(lui E...)


Când un om părăseşte spaţiul în care s-a născut, a crescut, a petrecut, a dat viaţă..tindem să credem că merge spre un nou răsărit..că alte minuni i se vor înfăţişa înainte!
Din bătrâni, am auzit şi astăzi încă se mai spune...că, atunci când un suflet pleacă dintre noi, cade o stea!Probabil dacă am sta în nopţi de veghe, în linişte deplină, senini şi curaţi...am vedea acele stele căzătoare..am simţi greutatea plecării...despărţirea şi totodată bucuria revederii cândva!
E greu să transpun în cuvinte ce simţi acum...în aceste momente de nesfârşită tristeţe...lacrimile nu pot spăla durerea, singură în faţa acestei zile de adio...stă speranţa unei posibile revederi sub pecetea dragostei...!
Când pierzi un părinte, pierzi o bucată din tine...devii incomplet, îţi pierzi din tine ceva! E cu atât mai mare durerea, cu cât eşti conştient că sursa ta de izvorâre a încetat să mai existe...a secat, prea devreme sau prea târziu, asta doar bunul Dumnezeu poate s-o ştie!Rămâne chipul celui drag, emoţiile şi sentimentele, timpul petrecut împreună..legătura de sânge, aceeaşi inimă...rămâne tot ce poate fi legat de o fiinţă...rămâne tot, ce s-a petrecut până la trecere-ai în nefiinţă!
Condoleanţe!!..o stea luminează de-acum alături de celelalte revărsând binecuvântare şi dragoste asupra celor care l-au iubit şi-l mai iubesc...acum că vine iarna...stele se vor confunda cu fulgii de nea..se vor contopi într-o fiinţă..e rost pentru toţi şi pentru toate...să se odihnească în pace!

Frânturi de gânduri...


Vreau să îmi redescopăr plăcerile...plăceri pe care le-am lăsat să se afunde....cu nepăsare....cu o indiferenţă rece...de parcă propria-mi persoană ar fi încetat să existe.Voi fi egoistă pentru un timp relativ scurt..mă voi preocupa de sfera ce cuprinde acţiunile mele, viaţa mea personală...şi totuşi, nu voi putea sa îmi manifest egoismul la superlativ...fiindcă unele fiinţe au nevoie de mine...şi implicit,şi eu de ele....

vreau să mă detaşez..măcar pentru o clipă....nu îmi mai permit să fiu îngăduitoare...nu mai vreau să privesc cu incertitudine până în cel mai îndepărtat punct...vreau să fiu eu cu mine însămi....vreau timpul meu...vreau secundele ce atât de uşor se scurg...vreau clipa ce-o scap printre gene..când nici nu am apucat să clipesc!!

Amintiri de neatins...


a fost odată...un copil,pe care timpul l-a crescut...un copil care vedea lumea altfel...prin a cărui ochi se plimbau alte vise,diferite de cele de acum...un copil cu alte idealuri,un copil...un înger...!!surâdea când zărea curcubee,surâsul său era pur,cristalin...nepătat de timpuri actuale,era atâta inocenţă în acei ochişori..luminiţe de dragoste şi dăruire se jucau în cuprinsul lor...trăia într-o lume minunată,cu basme,prinţi şi prinţese...
o lume fermecată de care copilul acela într-o zi s-a desprins...aş da timpul înapoi...să mai revăd acel copil..uneori se mai reflectă în mine...zăresc acea imagine puţin..dar când să o prind din urmă şi să o strâng în braţe...o pierd...nu mai zăresc decât realitatea...înfaţisându-mi-se dinaintea ochilor!!de aceea să le creăm copiilor din jurul nostru o copilărie frumoasă..cu tot ce îi este necesar copilăriei să se împlinească...trăind în preajma lor,renaştem şi noi...
ne oferim clipe de copilărie..."furăm" din trecut o fărâma de vise...aş vrea să retrăiesc din nou povestea...dar toate aceste amintiri,trăiesc în mine....nimeni nu mi le poate lua....pentru că azi,aici,acum,mâine,peste o lună,peste ani,oriunde şi oricând..aceste amintiri sunt de neatins!!:)

Bucurie cu iz...de melancolie!!!

De ce nu ştim să trăim clipele cu intensitate,atunci când ni se dau?O întrebare,la care puţini pot răspunde...în cazul în care,întrebarea găseşte răspuns!!
Simt de foarte multe ori,cum tot ce-am avut..am risipit prea repede...în loc să dau preţ acelor clipe...Teamă de fericire??..nu cred!!Probabil,inconştienţă...nu ştim să valorificăm timpul ce ne este dat,nu ştim să trăim prezentul ca a fi al nostru..deşi,prezentul nu este etern...prezentul este al clipei ce-a venit,al clipei ce stăruie...şi-al clipei ce în secunda următoare dispare!!

Atât de uşor ni se disipează zâmbetul...atât de mult regretăm că nu am trăit clipa..mai mult!!Zâmbesc..în gând..în amintire..zâmbesc în dosul şuviţelor ce se răvăşesc sub bătaia blândului vânt...las vântul să îmi sărute ceafa..să îmi descopere zonele sensibile...îl las să mă strige pe nume..cum mă strigai tu...

Regret..că nu te-am sărutat mai mult când îmi erai aproape..că nu te-am legat strâns de mine,în dragostea mea. Aş fi vrut să ţi se întipărească pe trup pecetea sărutărilor mele..aş fi vrut să ne contopim într-o singură fiinţă...aş fi vrut...Dacă aş fi vrut,de ce nu am şi îndrăznit??..erai tu oare cel care refuza să mi se dea??..nu cred..şi totuşi....de ce am risipit, clipa ce ni s-a dăruit???De ce,acum când stă în a mea putinţă să te recuceresc nu fac nimic??De ce privesc nepăsătoare,deşi adânc în suflet mă doare??De ce,reciproc ne condamnăm la suferinţa asta mută??Ne privim,râvnind unul la celălalt..dar nici unul nu îndrăzneşte să ridice privirea mai mult decât a făcut-o până în acel moment!!De ce nu am strâns clipele cu tine în eternitate??Le retrăiesc aievea..dar parcă,uneori...nu mai sunt....

Zâmbesc..sunt fericită..că am fost iubiţi...că am avut puterea de a iubi atât de frumos...îmi cer iertare....în numele iubirii...îmi pare rău...că sufletele,atât de uşor ni le-am frânt...în faţa oamenilor,iubirea noastră..atât de vulnerabilă s-a dovedit a fi..poate n-a fost să fie...cine ştie???....nici de-acum nu vom ştii,ce va urma...ai fost un strop de fericire-n viaţa mea!!:)

Wednesday 21 October 2009

Mai sunt, încă mai sunt...

...mai sunt voci care ne cheamă duioase şi ne şoptesc numele mieros...mai sunt zile în care coborâm de sus în jos.....şi nopţi în care nu putem dormi...în care doar minuni ni se arată....în care se face lumină dintr-o dată!!!!şi tot ce astăzi nu-i....e spulberat demult de vânt....cuvinte,şoapte au trecut....am şters tăcerile de pe buzele tale....am dat glas cuvintelor ce mi-ofereau alinare!!!

şi mângâierile ce îmi lipsesc....unde am să le mai găsesc?????în cine voi găsi acum iubire?????cine îmi va spulbera din amintire???acele ape reci ce-au stăruit în mine????ce-au înmuiat speranţele,ce-au ruinat cu totul visele????nu văd pe nimeni care să-mi întindă mâna....şi-n faptul serii să-mi sărute chipul....


şi se-nfiripă adesea o idilă....sunt eu cu tine,tu cu mine..dar vraja încet se destramă...şi nu rămân decât fărâme de-amintire!!!şi îmi sclipesc în ochi iubire...şi toate se aseamănă cu tine....nu văd decât ochii tăi...în flori,în zborul fluturilor....în oameni caut o asemănare....şi când aceasta n-o găsesc...nu ştii cât de crunt doare!!!


mai sunt....nopţi lungi de aşteptare.....şi zile,veacuri până ai să vii....dar te aştept...ce pot să fac????...când ard în mine de dorinţă???şi sunt superioară ca fiinţă...te iubesc cum alţii n-au făcut-o niciodată....şi sunt dispusă viaţa să-ţi dau toată!!!


sunt toată numai zâmbet şi miros de floare, sunt apa ce se-adapă din ochii tăi adânci şi limpezi ca lumina....şi numai timpul ne lipseşte...crudul timp ne reuneşte....aştept să vină timpul potrivit....aştept...dar timpul încă pare să nu fi venit!!!


mai sunt,încă mai sunt.....secunde,clipe pe pământ...dar toate zâmbetele tale smulse pe furiş de mine....aduc speranţă şi dau viaţă...şi ochii tăi,inima ta..şoptesc iubirea în tăcere...doar eu aud cuvinte ce nu se aud....şi văd prin sufletul tău clar....şi ştiu că sufletul nu ţi-e hoinar...ci doar se sprijină pe siguranţă....şi că stăruie de-atâta timp doar în speranţă!!!va veni clipa să ne împreunăm mâinile,să ne punem în păr cuvinte tandru şoptite....să ne îmbrăţişăm cum niciodată nimeni pe lume n-a văzut.....şi-atât de mult să intri-n sinea mea...să simt că nu mai pot scăpa!!!!...şi totuşi....mai sunt, încă mai sunt......câteva zile ne despart de fericirile de pe pământ!!!!

Fata cu trandafirul pe buze...

Văd în sufletul ei
valuri de pace şi lumină
fiori de tinereţe,
speranţe, împliniri
un dor şi-o dragoste înflăcărată
în verzile-i priviri.
Mai dăruie-i Doamne
oceanul cu a sale perle
şi galbenele stele
pentru ea sorii strălucesc
flori înfloresc şi îşi zâmbesc.
picură roua pe frunte
un dar..neaşteptat..însă nu în zadar!!
Strălucire în plină zi,dorinţe tăinuite de ani şi ani,
îmbrăţişări închipuite,dragoste ideală,
sărutul demult visat
o clipă de rătăcire, 
vise spulberate,dor
şi multă, multă iubire!!!
adie un vânt primăvăratic
răspândind poveşti apuse
despre mine, despre tine
despre amândoi
cândva în floarea tinereţii
învăluiţi de vise
fictive ploi.
cerul ne cheamă
pe rând la el
nici unul nu avem scăpare
zâmbesc către fata cu ochi de smarald..
şi din tuşul buzelor sale
s-au colorat cândva trandafirii
simbol pentru vecie închinat dăruirii...
să nu uităm, însă niciodată
Trandafirii, mor în numele iubirii!!

Îndrăgostită...

îndrăgostită...da, sunt îndrăgostită...îndrăgostită de soare,de fierbinţeala lui...de arşiţa sa încântătoare..de razele care pătrund în fiecare vietate..îndrăgostită de vânt...de felul cum bate...cum îşi schimbă direcţia.........cum răvăşeşte fiinţa umană,natura...materia întreagă o spulberă.........acesta fiind dansul său sălbatic...aceasta însemnând frunza purtată de vânt...
felul în care îmi răvăşeşte pletele...făcându-le inegale,purtându-le prin zări..şuierându-mi în urechi tăinuite poveşti...


iubesc şi ploaia...picurii ei inegali şi expresiv de reci...ploaia deasă,ploaia măruntă......ploaia, deoarece mă surprinde cu venirea sa şi îmi sărută trupul într-un potop de apă...direcţia în care aceasta bate..umezeala pe care o lasă în urmă


şi mai sunt îndrăgostită şi de zăpadă...de fulgi...de albul său minunat..de dansul fulgilor..de bulgării tari...de oameni de zăpadă caraghioşi...de felul cum fulgii îmi sărută buzele,cum mi se aşează în păr...de felul cum tainic zăpada se aşterne în fiecare ungher oferindu-ne o atmosferă feerică...


iubesc momentul când ghioceii îşi scot capetele timizi...şi ne vestesc sosirea primăverii...mi-e dor de floarea de cais şi de cireş...de cireşele de iunie...aromate..gustoase...de toate mi-e dor..


iubesc toamna...căci iubesc la fel de mult căderea frunzelor..faptul că pot să păşec pe pământ cu pas ferm,sigur...iubesc vietăţile toate.....copiii ce dau din mânuţe şi gânguresc în braţele maicilor lor...toate acestea le iubesc...iubesc părinţi,fraţi,rude....prieteni,profesori,colegi..


şi pe tine te iubesc..în cele din urmă...cu o iubire răsărită din toate celelalte iubiri...şi mi-e dor de tine....şi te aştept ca întotdeauna....vezi cât sunt de fericită....poate una dintre fiinţele cele mai fericite pe acest pământ....toate gândurile mă îndeamnă să ofer iubire....să o primesc dacă mi se oferă...nu ştiu unde te afli acum...dar eu sunt aici...am fost întotdeauna...şi niciodată nu am să te părăsesc..am să fiu mereu lângă tine...gata de orice sacrificiu...pentru că te iubesc...şi aşteptarea mea nu are margini...dacă am avut răbdarea de a te aştepta până acum...şi de acum încolo o voi avea...voi fi răbdătoare...am să te aştept mereu...priveşte către mine....şi vei vedea...am braţele întinse pentru a te primi.....te iubesc......vino când încă primăvara vieţii nu a apus...nu întârzia..ci vino........chiar dacă nu vii..întreaga viaţă am să te aştept!!!!!!!!!!!

Am găsit...


...inspiraţie în imaginea salciei bătute de vânt, în clipocitul apei, în soarele blând şi adeseori mistuitor, în linişte şi în oameni. Am stat pe malul unei ape, am cugetat, m-am scuturat de gânduri negre, am lăsat binele să intre în mine, mi-am lăsat interiorul să comunice cu lumea aceasta prin filtrul imaginaţiei, prin filtrul observaţiei şi nu m-am amăgit nicio clipă! Am găsit idei pe care nimeni înaintea mea nu le-a căutat, am văzut oamenii cum poate altcineva nu i-a văzut: gânditori, atât de simpli, dar în aparenţă atât de complecşi. I-am văzut dezbrăcaţi de iluzii, i-am văzut plini de dorinţă: dorinţă de viaţă, de iubire, de fericire...dorinţe ce strigau în ei LIBERTATEA şi m-am întrebat:ce nu îi lasă pe ei să se detaşeze de tot şi de toate? Să păşească asemeni mie, în pacea unei după-amieze răcoritoare sub câteva blânde raze de soare. Şi atunci m-am trezit în mijlocul unei intersecţii şi am văzut ce îi face pe oameni să nu trăiască profund, spiritual viaţa în armonie: gândurile, grijile, slujba, prieteni, anturaje, familie, copii. Toate acestea le au în grijă, toate acestea nu le pierd din vedere, însă îşi pierd din vedere împlinirea, propria împlinire. Am văzut într-o clipă cum viaţa e o continuă goană. Suntem mereu într-o continuă goană şi nu ne oprim să ne întrebăm ce se întâmplă... Ne complacem în toate aceste realităţi cotidiene..pentru ca mai târziu să realizăm...prea târziu însă....şi să constatăm că suntem nişte inimi frânte,învinse de propriul destin....mulţi se lasă învinşi de propria viaţă,se lasă înfranţi de propriul destin...suntem permanent preocupaţi....şi eu...şi tu...şi el..şi ea..noi toţi....de aceea ne scad anii de viaţă..de aceea tot mai des ne îmbolnăvim...trăim în excese....ducem viaţa în puncte extreme..şi uneori,chiar din neputinţa de a atinge acele puncte...totuşi noi împingem viaţa cu disperare către acestea....


disperare afirm eu..însă ce inteleg prin aceasta???neştiinţă,disperarea e neştiinţă.....şi până glasul raţiunii noatre ne va striga răsunător şi clar: AVEM O VIAŢĂ,SĂ NU O PIERDEM DIN VEDERE.....SĂ IUBIM NECONDIŢIONAT..SĂ FIM PRIETENI BUNI....SĂ ÎNTINDEM MÂNA...SĂ OFERIM O ÎMBRĂŢIŞARE.....SĂ DĂM O SĂRUTARE....SĂ FIM CONŞTIENŢI DE UMANITATEA NOASTRĂ...ŞI SĂ FIM CONŞTIENŢI CĂ SUNTEM VREMELNICI...ŞI POATE DE ACEEA TREBUIE SĂ PULSEZE ÎN NOI CONŞTIINŢA CĂ VIAŢA CE O AVEM NU E DE LEPĂDAT,CI UN DAR DE NEPRETŢUIT...


am învăţat toate astea....stând şi privind oamenii de alături..privindu-i cum trec pe stradă..cum se ţin de mână..cum traversează zebra îmbrăţişaţi..cum îşi fură sărutări în parcuri....cum rîd din tot cugetul....cum plâng sau strâng în suflet întreaga viaţă....am învăţat să scriu....şi să vorbesc poate....dar unele cuvinte..nici scrise,nici spuse nu pot exprima.....iubirea de viaţă....un zâmbet senin...privire de gheaţă..suflet străin....nici sărut cu iluzia uşor confundat....nici sentimentul unei fete când pleacă un băiat....şi-n urmă rămân toate..într-un colţ uitat..speranţe,vise,amintiri....parfumul nopţilor târzii....şi vorbele ce au durut..sau poate au plăcut....dar spre final au înţepat..păcat,păcat....


să-mi direcţionez zborul eu am învăţat....să las în urmă ce m-a întristat...să nu las să doboare-n mine amintirea..nici dorul să-mi spulbere realitatea....iubirea sper ca într-o zi să îmi redea dreptatea...să lase adevărul lin să curgă....şi nopţile de dor să-mi plângă....am învăţat..să nu mai alerg cu paşi repezi spre ceea ce în palme nu am să cuprind....să ţin capul sus,să nu mai încerc să mă mint....am învăţat că dragostea nu vrea din suflet să dispară....am învăţat că poţi dulce să faci o viaţă ce-i amară....


şi-am învăţat că cea mai de pret comoară e sufletul unui om cu cugetul curat....un om....ce om să fie a învăţat....nu de la şcoală...părinţi..rude..sau nu ştiu care...ci omenia a fost în sine din născare....am învăţat că cine-i om...murind.....chiar nici atunci nu moare....am învăţat că viaţa-i arta cea mai tare....trebuie doar talent să ai să o mânuieşti....şi ca şi-n artă....există riscul să greşeşti....trebuie doar să te laşi ghidat de tine..şi să te laşi învăluit de inimaginabilele zile senine..în care să ai încredere în tine..în care să-ntâlneşti omul ce eşti.....şi viaţa altfel tu ai să priveşti!!!

Te iubesc...







Te iubesc, te ador
Gândurile toate, rând pe rând
Se îndreaptă spre tine!
Crede-mă, nu-i uşor
Să trăiesc, să mă pierd
Şi în van să alerg
Iar apoi să mă regăsesc.
Nici un drum nu pare
Să ducă la tine,
Nu e uşor
Şi tot mai ades, îmi e dor.
Mă întreb, stau şi plâng
Te simt aievea cu mine,
Dar când mă trezesc
Te îndepărtezi,
Pe ce căi iar te pierzi
Fugi de mine...
Iar din visele-mi
Rămân doar ruine!
Să te sorb, să m-afund
Adânc în tine...
Să iau viaţă
Să pot, lângă tine să fiu tot
Ce nu pot fi...lângă nimeni!!
Tu îmi dai curaj şi voinţă
Ochii tăi calzi şi blânzi
Mă umplu de credinţă.
Te iubesc, ard mereu
Uneori simt că nu sunt fiinţă
Ce-ai făcut??
Cum de în gânduri mi te-ai petrecut?
Un sărut, un alint,
Veşnica mângâiere,
Vorbe dulci de alint
Şi când nu mai rămâne nimic
Doar...TĂCERE!!!
Te iubesc, te iubesc
Strig la lumea toată
Îmi dai aripi să zbor
Să m-avânt, să mă-nalţ...
Tu mă duci la extaz!!
Explorez lângă tine..o lume
Vino, hai, vino azi,
Fii pe veci, hai, te rog,
Fii cu mine!!

Delighted :-)






Am o mulţumire sufletească deplină, am un surâs în spatele tristeţilor furişate, am o lumină în reflecţia întunericului, am un răspuns azi, pentru orice greşeală. Dar nu am răspuns pentru câte vor fi, pentru situaţii nou ivite, acestea întotdeauna ne vor surprinde! Am vise şi ele sunt cele care îmi hrănesc nădejdea şi fac să sporesc în toate am cunoştinţă de mine,de oameni am conştiinţă care nu lasăgreşesc într-atât de crunt încât mustre! Am dor de oameni, apreciez oameni dragi, am respect şi o nesfârşită iubire. Păstrez în suflet valori ce mi s-au dat, păstrez neîncetat în mine oameni,ce binele m-au învăţat şi n-am să uit că în urcuşul meu alături,cineva mi-a fost mereu: fiinţă umană, dar şi Dumnezeu! Azi zâmbesc, indiferent unde ne-am afla...aproape,departe - e doar o distanţă relativă. Clipele rămase în amintire nu se pot compara cu trecerea ireversibilă a timpului. Mereu vom avea un gând bun unii pentru alţii pentru că am învăţatm-ai învăţat să cred în mine, forţă tu mi-ai dat, pe culmi înalte tu m-ai ridicat! Îţi mulţumesc din suflet şi mereu în inima-mi o să ai locul tău. :-)

Sunt aici...




...unde nu eşti tu, unde ei,cu privirea lor iscoditoare nu pot deloc să m-atingă. Sunt printre vise, sunt printre flori şi imagini ce îmi redau speranţa pierdută. Sunt unde erai şi tu odată, unde eram amândoi cândva. Sunt peste tot,  sunt în toate, bucurie şi iluzii deşarte! Sunt într-o melodie ce mă încântă, sunt într-un glas care te-ncântă, sunt şi nu sunt, apar,dispar. Sunt călătorul mereu fugar. Trăiesc în colonii, de lumea mea nu mă pot desprinde, nimeni nu mă mai poate convinge să ies din ea, sunt captivă în necunoscut, ai vrut să mă salvezi şi eu n-am vrut... Atât de mult eu m-am temut că nu mai vrei, că nu mai stărui să mă ai, dar azi,m-am liniştit...ştiu că în tine dăinui numai eu, la fel de bine cum şi tu ştii că-n mine azi,eşti singura fiinţă ce stăruie, ce nu mai poate pleca. Rămâi,rămâi!S-a înserat, ţi-am întins mâna,însă ai plecat...şi plâng, de fapt am plâns, nici lacrimi nu mai am. Privesc spre neant, te chem şi nu mai vii. Te laşi aşteptat,astea-s doar strategii...

Dorinţă făţişă...







Şi ochii tăi deschid o lume
Şi braţele-ţi îndepărtate
Stârnesc în mine doar căldură
Un zâmbet între noi se zbate.
Eşti ton ,eşti voce, eşti prezenţă
Eşti dăruit cu ce-am nevoie
Eşti luna luminoasă şi rotundă
Eşti picurii ce plâng a ploaie.
În toate-aduci seninătate
Mă faci să tremur c-un suspin
În noapte tainic buzele-ţi închini
Pe ceafa mea cea răcoroasă
Iar în contact cu buzele-ţi
De o dorinţă pare arsă.
Te vreau, simt că mă vrei
O ştiu, o simt, doresc
Şi aş striga în gura mare
De ai avea curajul
Să înfrunţi clipa de vis
Ce-aduce depărtare.
O viaţă aş rămâne trează
Dorindu-te mereu ca şi acum
Sau poate aş visa întruna
La chipul tău, iubitul meu divin.

Tuesday 20 October 2009

Faţă în faţă cu mine...



1. Ce faci?
Nimic special, deosebit, ieşit din comun...încerc să îmi găsesc traiectoria, să mă ancorez în prezent...trăiesc clipa şi las clipa să mă trăiască...

2. Ce vezi?
Văd lumină, văd oameni, văd idei şi vise din care nu mă pot desprinde uşor...văd eforturile mele de a schimba ceva în lumea asta mare, lume în care uneori mă simt atât de mică...şi intervenţia mea fără vreun rost...

3. Ce asculţi?
Ascult de vocea mea interioară, de intuiţie, de propriile gânduri...ascult muzica care mi se potriveşte, ascult oamenii care într-adevăr au ceva de spus...ascult seara, ascult dimineaţa...ascult şi mă minunez, de toate câte sunt,...şi totuşi insuficient întotdeauna, cât ascult...

4. Ce auzi?
Aud opinii, aud zgomote, aud ce n-aş dorii s-aud...aud neconcordanţe între păreri, aud răutate, curiozitate avidă...aud oameni dragi, aud glasuri stinse, aud şi ţipătul nopţii ce-i mut...

5. Ce miroşi?
Miros spaţiul, persoana de lângă mine, miros florile şi tot ce-i aluzie în jur, miros oamenii după cum privesc, întreabă sau îmi răspund...miros în mii de feluri...

6. Ce simţi?
Simt timpul, lumea, că mă trezesc din când în când...simt cum deschid ochii, simt că trăiesc, în sfârşit simt şi eu...că simt.

7. Ce citeşti?
Citesc oamenii, cărţile, şirurile inegale din faţa mea, rândurile cu greu descifrabile, frazele absorbite de gând, paginile răsfoite ani la rând...mă citesc pe mine, realizez o introspecţie a mea, citesc dincolo de tine cu o curiozitate nebună...citesc, ca să te aflu, citesc pentru a mă informa,..citesc pentru-a cunoaşte, citesc ca să înţeleg ce e de neînţeles,..si citesc pentru a compara..citesc pentru a-mi îmbogăţi propria tehnică de scris...citesc pentru a mă hrăni, dacă poate cineva cu adevărat să se simtă îndestulat în actul de a citi...


8. Ce te sperie?
Eşecul. Schimbarea. Inevitabilul. Timpul. Mă sperie viaţa cu vâltorile ei, ambiţia de a mă aventura în largul acestor vâltori...mă sperie neşansa de a nu mă fi născut mai bărbată decât cred că sunt...



9. Ce te bucură?
Faptul că am încredere în mine, că mă cunosc şi nu dau curs aparenţelor ce uneori se ivesc...că îndrăznesc să îmi joc şansa, că nu mă pripesc...că pot să fiu un om slab sub soare, fără să-mi justific fiecare greşeală dacă nu doresc...mă bucură fiecare floare ce zâmbeşte timid în bătaia soarelui, fiecare copil cu al său gângurit...mă bucură viaţa, cu diversitatea ei, conştienţa faptului că eu ca şi copil, încă mai dăinui...


10. Ce te priveşte?
Familia din care fac parte şi care reprezintă punctul meu de sprijin, sănătatea fără de care nu mă regăsesc ca fiind eu..prietenii ce-mi alcătuiesc universul, şi îmi dau siguranţa că sunt acolo unde i-am lăsat eu...mă priveşte ce scriu, căci forţa mea înseamnă creaţie, şi nu în ultimul rând, mă priveşte să fac ceea ce ştiu eu mai bine în modul cel mai bun...


11. Ce eşti?
Sunt OM, si aici intervin două opinii: mândră că aparţin acestei specii – datorită perspectivelor de inteligenţă, afectivitate etc. şi oarecum deranjată – datorită faptului că suntem maşinării ce trăim timpuri vitrege şi funcţionăm uneori defect prin ceea ce gândim, iubim, înfăptuim,...asta ca să mă citez. Sunt cea care vrea să trăiască în siguranţă, liberă de constrângeri...sunt persoana care sunt, care voi deveni, dar care altfel nu se va mai naşte...şi vreau să fac nişte oameni mândrii de faptul că sunt: părinţii mei.


12. Cum eşti?
Complicată, originală, independentă...şi dornică de tot ceea ce înseamnă inovaţie. Fidelă din orice punct de vedere: fidelă unei aspiraţii, unei idei, unui bărbat...nu îmi înşel credinţele şi cred cu tărie în ceea ce sunt...sunt vărsătoare, no way...nu-ţi merge cu mine atât de uşor:P

13. Cu cine eşti?
Sunt cu mine însămi, îmbrăţişată de propria singurătate...sunt cu gîndurile şi aspiraţiile mele de când mă ştiu...veşnic lipsită de împlinirea sufletească deplină...sunt aici, cu mine, în noapte...dar aş răspunde cu o întrebare: cu cine aş vrea să fiu? Cu cineva care să mă înţeleagă, să mă susţină, să mă iubească pentru cum sunt şi nu pentru ceea ce sunt, să fiu centrul atenţiei sale, nu neapărat o prioritate, dar să însemn mai mult decât o simplă prezenţă...


14. Ce titlu ai da?
Ce titlu aş da?? Aş da titluri infinite...ideile mele nu s-au epuizat. Am dat titluri, voi mai da...mereu găsesc titluri inspirate. Momentan, lucrez la o carte...al cărui titlu reprezintă ceva semnificativ în povestea cărţii mele,...consider că titlul este elementul cheie ce ne poate oferi soluţia,..dacă cumva aceasta există...


15. Cum mă simţi?
Curioasă. Curios. La feminin? La masculin? Neutru – poate? De unde ştiu că nu eşti un obiect al adoraţiei mele, că nu-mi pun singură-ntrebări prin prisma a ceea ce vreau să reprezinţi? Te pot simţi oricum, prezentă sau absentă, fiinţă sau obiect, dar pentru mine reprezinţi femeia ce îmi oferă şansa să mă dezvălui şi să mă cunosc...

16. Ce crezi?
Cred multe şi nimic, sunt lucruri, pe care indiscutabil aş dorii să le cred dar şi-au pierdut valoarea sau sunt lucruri în care-am crezut, dar am obosit să mai cred...

17. Când nu eşti tu, cine eşti?
Mi-ajunge propria instanţă, dar uneori în câteva pseudonime mă regăsesc: Lorelei- femeia cu un ton misterios şi cu un puternic miros de tei în păr şi-n priviri, Hildegard- totul sau nimic, iubirea pierdută sau regăsită, mirosul irezistibil de cafea aromată, Midnight Lady- femeia care revine şi pleacă, al cărei destin nu este încă definit...

18. Ce visezi?
Visez la iubirea ideală, de pe timpul romanelor cavalereşti...visez cu ochii deschişi la bunătate şi omenie...visez să mă dăruiesc curată şi încrezătoare omului ce mă va aprecia şi respecta...visez la ziua în care nu voi mai rătăci, nu mă voi mai abate pe căi lăturalnice...ci îmi voi fi găsit în sfârşit drumul, pe care doresc să-l parcurg...

19. Când spui nu?
Spun nu când simt că nu mai pot, când nu mai vreau şi când nu mai trebuie...

20. Ce cauţi?
Fericire, iubire, adevăr, înţelepciune...comunicare...

21. Ce guşti?
Gust glumele bune, gust cu plăcere tot ce ţine de domeniul gastronomic(mici excepţii)...


22. Ce vezi în oglindă?
Văd o dualitate continuă a faptelor ce se vor a fi şi care sunt ,de fapt, actuale...


23. Unde fugi?

Nu fug nicăieri, încă...dar uneori este necesar să fugi, chiar benefic. Uneori e bine să fugi şi să te doară după aceea, decât să stai şi să te rupi în bucăţele încetul cu încetul...







24. Ce este important?

Sănătatea mea şi a celor dragi mie. Consider că având sănătate, restul vine de la sine. Odată cu deţinerea sănătăţii, poţi înfăptui tot ce stă în puterea ta: poţi urma o carieră, poţi atrage iubirea, întemeia o familie, călători, te poţi de viaţă bucura, poţi dărui, poţi ajuta...




Întrebarea pe care nu am rostit-o:
- De ce în zilele noastre, continuăm să ne batjocorim unii pe ceilalţi, ca indivizi, când am putea foarte bine relaţiona, fiind aparţinătorii aceleiaşi specii? (o întrebare care conduce la alte întrebări)...

Greşeala pe care nu mi-o iert:
- nu mi-am respectat principiile, pe unele încălcându-le, deşi era de neconceput...

Am plecat, deşi ştiam că pentru totdeauna:
- de lângă oameni, deşi m-a durut până la lacrimi şi-n carne chiar....well, uneori e bine să pleci, deşi doare...suferinţa trece, rănile se cicatrizează...life goes on...totul este efemer, uneori trebuie să plecăm, pe propriile picioare...asta înainte de a ajunge capul să-l plecăm...

Am tăcut:
- când trebuia să vorbesc, când mai puteam salva din iubire...dar am ales să rătăcesc...şi una din tăceri am exprimat-o prin propriile cuvinte acum un an de zile: cel mai frumos mod de a-ţi spune te iubesc, a fost să te las să pleci...şi această tăcere exprimă tot...taci, când poţi oprii pe cineva din drum şi-ţi poţi salva sufletul...taci şi te arunci în durere...nu din ambiţie, nici din mândrie...ci pur şi simplu, nu ai cuvinte de spus...

Regret:
- impulsivitatea de care am dat dovadă uneori, faptul că nu am reuşit să o controlez, regret că datorită caracterului vulcanic, multe-am pierdut...

Îmi lipsesc:
- prieteni dragi – care s-au pierdut sau au pierdut drumul, şi tot ce ne lega au pierdut; colegi de care sufleteşte m-am legat, al căror drum pe-un sens diferit de-al meu s-a trunchiat; profesori pe care să-i apreciez am învăţat, ce-n avântul meu m-au susţinut, mi-au oferit încredere şi ajutor; anii copilăriei – după care nutresc şi nu-i mai regăsesc; anii în care pictam; anii trecuţi...cu flori de tei, cu Sânziene pe câmpii...cu busuioc în păr, cu rugăciuni pe buze...lipsesc din mine anii ce nu-i mai pot revedea, decât un gând fugar când şi când mi-i va reda...lipsesc din mine anii, clipele ce nu se mai întorc...lipsesc din mine fapte şi minuni...lipsesc deopotrivă, geneză şi parcurs...deja-mi lipseşte şi prezentul, ce-i efemer şi jumătate scurs...

Am renunţat:
- să mai cred în fiecare faptă bună, în fiecare om ce se vrea binevoitor...am renunţat la unele vise substituindu-le cu altele noi, am renunţat la zâmbet în favoarea unui vag surâs, am renunţat la durere ca să continui drumul...însă n-am renunţat la tot..sunt într-o căutare continuă...deci, sunt...n-am renunţat...


Am pierdut:
- speranţe, visuri, oameni, suflete dragi, o întâmplare, o faptă, un apus şi-un răsărit, o ocazie, o mare iubire, prieteni,legături...am pierdut şirul zilelor în care, fără să vreau o geană-mi lăcrimează şi doare...

Am uitat:
- nume, date, istorii şi titluri...conţinuturi, înţelesuri, chipuri, gusturi, valori, motive...am uitat să mai uit când de fapt totul se uită...am uitat că:”În lumea asta mare, unde totul se uită şi dispare, e greu să spui cuiva: NU MĂ UITA.”...însă n-am uitat ce-nseamnă emoţia când te trece-un fior...



Am aruncat:
- scrisori, bileţele, aminitiri rătăcite, chipuri ce se vor memorate dar de hârtie, vorbe în vânt...priviri piezişe...clipe ce-au revenit...am aruncat de toate,..dar amintirea lor m-a urmărit...n-am aruncat emblema de OM şi nici cuvântul dat...onoarea, ceva de care nu m-am lepădat...

Nu am ştiut:
- dacă am ales corect, dacă am intuit cu adevărat ce era de intuit...dar am ştiut să îmi respect orice decizie, să îmi asum fiecare greşeală, să îmi explic fiecare eşec..am ştiut că nu pot acţiona decât în sensul în care simt că trebuie cu adevărat să acţionez...

În fiecare noapte:
- meditez, visez foarte mult şi frumos...iar în unele nopţi scriu...căci noaptea e un sfetnic bun, ce idei geniale îţi poate insufla...

Dacă aş fi fost...


Dacă eram o lună, aş fi fost AUGUST
Dacă eram o zi a săptămânii, aş fi fost VINERI
Dacă eram o parte a zilei, aş fi fost SEARA
Dacă eram o direcţie, aş fi fost SUS
Dacă eram o virtute, aş fi fost ÎNŢELEPCIUNE
Dacă eram o personalitate istorică, aş fi fost ALEXANDRU IOAN CUZA
Dacă aş fi fost un lichid, aş fi fost UN BALON DE SĂPUN
Dacă eram o piatră, aş fi fost AMETIST
Dacă eram o pasăre, aş fi fost TURTURICĂ
Dacă eram o plantă, aş fi fost MENTĂ
Dacă eram un tip de vreme, aş fi fost FURTUNĂ-ÎNSORIT
Dacă eram un instrument muzical, aş fi fost PIAN Dacă eram o emoţie, aş fi fost FIOR
Dacă eram un sunet, aş fi fost OFTAT
Dacă eram un cântec, aş fi fost HEAL THE WORLD – MICHAEL JACKSON
Dacă aş fi fost un film, aş fi fost OLIVER TWIST
Dacă eram o carte, aş fi fost LA ŢIGĂNCI – MIRCEA ELIADE
Dacă eram un oraş, aş fi fost LONDON
Dacă eram un gust, aş fi fost DULCE-ACRIŞOR
Dacă eram o culoare, aş fi fost GREEN
Dacă eram un material, aş fi fost MĂTASE
Dacă eram un cuvînt, aş fi fost LIFE
Dacă eram o parte a corpului, aş fi fost EYES
Dacă eram o expresie a feţei, aş fi fost UN ZÂMBET TRIST
Dacă aş fi fost o materie la şcoală, aş fi fost HISTORY
Dacă eram o formă, aş fi fost TRIUNGHI
Dacă eram un număr, aş fi fost 7
Dacă eram o haină, aş fi fost O ROCHIE.

PREA TÂRZIU....

Cele mai dureroase cuvinte pe care le regăsesc în vecinătatea mea: PREA TÂRZIU!! Aţi simţit vreodată neputinţa auzind aceste cuvinte?! Prea târziu pentru o clipă de dragoste sau o dragoste de-o viaţă, pentru un dram de sănătate, pentru finalizarea proiectelor...şi ce înseamnă acest PREA TÂRZIU? Să pleci prea repede, cu paşi mărunţi...? Să îţi fereci iubirea unde gândurile lumii n-o pot pătrunde? Să uiţi un chip mult prea drag? Cum să ţi se refuze iubirea? Pur şi simplu, mult prea târziu pentru a da fruct împlinirii....Există iubiri care se consumă doar prin priviri, doar din atingerea sufletelor gemene, conştiente de compatibilitatea lor absolută. A existat o vreme în care iubirea îmi spăla chipul de dureri, în care mă simţeam indispensabilă firmamentului ce dădea viaţă trăirii...Simţeam că respirăm unul prin celălalt, că ne completăm gândurile şi frazele...!!!M-a adorat în ciuda multelor imperfecţiuni ce-mi dădeau viaţă. El iubea idealul feminin, venera femeia...astăzi, am realizat, că în fond, iubea femeia din mine, unica ce exista...Mărturisiri, şoapte, priviri dragi, sărutări cuminţi, strângeri de mână ce-mi frângeau şi minunau în aceeaşi măsură fiinţa...foamea sa permanentă de mine, privirile sale, faptul că mă distingea dintr-o mulţime...amintirea veşnic prezentă a primei întâlniri!!Nevoia de a ne auzi şi revedea, aşteptarea...dorul de el, ca fiinţă!! Îmi surprindea clipele de inocenţă, iar eu îi surprindeam inocenţa din priviri!! Era un copil mare,...căldură sufletească, dragoste pur-prietenească, atingeri de catifea, ciocniri de suflete perfect sincronizate,...idei, simţiri, visare, delir...el...eu...suficient..!!Era ceva bun în el,...privirea, întreaga-i fiinţă...exista în el acel ceva care trăda copilul din el, acel ceva care ne-a legat pentru totdeauna!! Îl simt în gânduri, cuvinte, în surâsuri şi lacrimi izvorâte pe culmi de cer,...pe el, cel care mi-a fost tămăduirea!! Ne condiţionam reciproc fericirea,..credeam cândva că lumea se sfârşeşte la noi,..dar nu s-a sfârşit, ci viaţa îşi are continuitate!! Ne-am întrepătruns unul altuia fiinţa, spaţiul vital...ne respiram, sorbeam şi totodată adulmecam mirosul dragostei ce ne distingea dinte toţi îndrăgostiţii!! Mă surprindea mereu, prin simplă prezenţă...dădea valoare fiecărei clipe, era cel care reuşea să scoată din mine ce-aveam mai bun!!El îmi răvăşea părul în picurii ploii, îmi împărţea ajutat de vânt în mod inegal, şuviţele...!!
Astăzi îl caut, însă nu-l regăsesc...în vecinătatea-mi doar amintirile se perindă!! Cine ar putea intui ce se petrece în al meu suflet?!...mi-e un dor imens de el, şi îmi va fi întotdeauna!!...îmi voi reproşa laşitatea de a nu-l fi întors din drum,...îmi voi reproşa plecarea sa,...faptul că am lăsat să îmi moară pe buze primul TE IUBESC...!! ...şi voi fi mereu conştientă de starea incompletă a sufletului meu...!! 
Îmi lipseşte trup şi suflet,..îl strig şi mă amăgesc cu gândul că într-o zi va da curs chemării sau îmi va răspunde...câtă neputinţă...de la plecarea-i îl iubesc în mine,...veşnic fidelă, neprihănită...asemeni unui ţărm însetat de sărutul devastator al unui val...!!
Îmi trăiesc viaţa ca fiind împreună, îmi ghidez viaţa astfel încât să fie mândru de mine....din depărtare măcar!!! Am stat şi-am numărat staţiile vieţii,...am mers prea mult?...sau poate m-am gândit prea mult fără a mă mai opri?...oare nu am ajuns la timp unde trebuia?....e PREA TÂRZIU,....dar nu-i TÂRZIU niciodată!!!- 

va continua

A scrie înseamnă să trăieşti mai mult...



Sunt de acord cu această afirmaţie. Şi doar cel care scrie cunoaşte acest fapt. A scrie este un dar pe care puţini ajung să îl cunoască. Şi cum oare, acest dar minunat, să nu îţi ofere o viaţă frumoasă şi lungă?A scrie e a te naşte cu fiecare filă din nou, a-ţi lărgi orizonturile din proprie voinţă. Dai viaţă subconştientului tău, dorinţelor tale, îţi faci remarcată personalitatea, te împlineşti. A scrie înseamnă că adaugi ani vieţii. E o condiţionare a traiului. Trăieşti ca şi persoană, dar trăieşti şi ca autor, ca operă. Ca un tot, restrâns la un univers ce se arată celor ce îl caută. Prin foamea lor de nou, prin căutarea lor disperată de noi idei şi file, prin grija cu care încearcă cititorii să te întâlnească în fiecare pasaj, tu trăieşti. Trăieşti, exişti, te afli, ca o condiţie a firii umane. A scrie e ca şi cum Dumnezeu ţi-ar pune în palme secretul tinereţii fără bătrâneţe. Un timp veşnic actualizat, veşnic contemplat, un timp unic şi viu, din care nu pleci, ci prin care progresezi, renaşti, trăieşti, respiri, reînvii. Deci, a scrie înseamnă a trăi mai mult, înseamnă a stărui în viaţă, înseamnă a cocheta cu fiecare clipă ce ni se dă. A scrie e o transfigurare a fiinţei. Când scriu, sufletul meu se simte mereu tânăr.Când scriu, chiar peste ani, redevin cel de altădată, adolescentul din mine ia viaţă şi dă viaţă. Cred cu tărie în faptul că a scrie trăiesc mai mult, şi chiar pot afirma că posibilitatea de a scrie îmi dă cea mai firească şi liniştită viaţă. Dar şi tumultul sufletului, în zilele în care nu găsesc căi de a da glas sufletului care se află în continuă căutare. A scrie e o formă de a stărui în viaţă, de a te face prezent ca şi spirit. Şi probabil e cea mai plauzibilă şi benefică prezenţă din care, uneori, deşi îmi doresc, nu pot ieşi.