Minţi...

Minţi,
minţi frumos,
amărui sunt clipele
şi le ştiu pe de rost...

Nu mai are rost,
mă-mbăt cu apă rece,
cât de mult aş vrea
să văd dragostea de tine
cum îmi trece...

Ce farmec ar mai avea,
dacă nu aş fremăta de indignare?
Şi cum ţi-aş dovedi că-mi pasă,
dacă nu prin supărare?
clipe ce m-apasă...
nu te-nduri tu oare?
şi te rog, mă lasă...

Mă doare,
când mă minţi cu soare,
îmi trezeşti iluzii
şi creezi confuzii...


Minţi,
minţi frumos,
oricât de subtil ai fi,
joci un teatru prost
cu mine
şi ştii...


Minţi,
nu mai vreau,
din mintea mea,
te rog, pleacă,
cum pot să repar
o inimă, care cândva,
a fost întreagă?


Dispari şi reapari,
mereu cu o minciună,
îţi spun că te cred,
mai mult o spun în glumă...


Minţi
şi nu sunt singura,
pe care,
tu o amăgeşti,
cu vorbe fără fond,
astăzi, mult prea goale...


Am să plec
şi-am să trag cortină,
peste minciună şi rutină...