Nadina
Wednesday, 4 February 2015
Decembrie...
Mi-am adus aminte
că decembrie-i despre noi,
despre cum se sfârşeşte anul...
E vuietul acela prelung
care prevesteşte zăpada,
e albul în care se-mbracă
toată strada...
Mi-am amintit
că oricât de răcoros ar fi,
are ceva miraculos decembrie:
e despre fiinţă
pentru fiinţă,
cu luna aceasta-ncepe
orice dorinţă...
Decembrie:
mai multă bucurie,
cadouri care se împart
şi zile când ne amintim
că suntem din acelaşi aluat...
ne mai schimbăm
când suntem plămădiţi,
însă c-un suflet,
c-un destin
cu toţi ne naştem
şi-ncepem să fim...
Mi-am adus aminte
că-n cuvântul Decembrie
hiatul se simte
şi totuşi ne-apropie
fără alte cuvinte...
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
No comments:
Post a Comment