Nadina

Nadina

Wednesday 23 August 2017

Despre omul frumos...


















Admir oamenii care nu se feresc să spună ce au de spus, pe aceia care luptă pentru idealul în care cred şi nu şi-au pierdut de-a lungul timpului speranţa. Sunt oameni frumoşi cei care n-au îmbrăcat vreodată straiele minciunii şi-ale ipocriziei sau cei care au trăit demni, nu în umbra propriei laşităţi. Sunt oameni cu adevărat, aceia care prin propriile eforturi au ajuns ceea ce sunt astăzi, indiferent câte au avut de înfruntat. Intemperiile acestei societăţi, din păcate, ne-au ajuns pe toţi. Demni de tot respectul sunt aceia care vor rămâne verticali cu ei înşişi şi de-acum înainte. Pe omul frumos, îl admiri zilnic, în societate sau în afara ei, iar faptul că nici nu trebuie să i-o spui pentru că el ştie ce şi cum gândeşti face dintr-un om, doi oameni frumoşi. Dacă ar exista un astfel de lanţ neîntrerupt, câţi oameni frumoşi am fi?
- fragment din lucrarea "Culegere de monologuri"

Sunday 6 August 2017

I-am dat un patru şi-am plecat...












"A fost o vreme când ne-am iubit. Eram frumoşi şi tineri, ne ţineam în suflete idealurile aprinse şi luptam împreună pentru ca acestea să-şi afle într-o zi împlinire. Trupurile noastre parcă sculptate pe-atunci, au locuit de-atâtea ori plaja în zilele de vară. Era şi cald, şi răcoare, iar noi nu ne mai săturam de dragostea noastră. Iubeam milimetru cu milimetru fiinţa ce nu-nceta să mi se ofere cu tot sufletul. Astăzi, când mi-aduc aminte de-acei ani, stau şi mă-ntreb unde a dispărut toată încrederea în visurile noastre? O mare parte din ele, le-am împlinit. Însă pe măsură ce-a trecut timpul şi ne-am copt, am pierdut din vedere dragostea. Şi treptat, ne-am transformat în nişte străini. Era mult mai absent, mai indiferent. Nimic din ce era el altădată, nu-mi mai iscodea privirile languroase. Am strâns într-un impuls de moment degetele în pumn, crezând că astfel voi reuşi să potolesc lacrimile. Dar n-am reuşit. Iar atunci când am realizat că nu mai există sorţi de izbândă şi că ne lovim zilnic de-acel zid de tăcere ce s-a înălţat între noi, i-am dat un patru şi-am plecat. Pe unde mai eşti astăzi, iubitule? Ştiu că şi tu eviţi oglinzile, ca să nu vezi unul faţă de celălalt ce mult ne-am schimbat..."
- fragment din romanul în lucru "Ai toate feţele Evei"
sursă pictură: http://dorinacostras.com/ro/