Nadina

Nadina

Monday 17 March 2014

Mi-e dor...


















Mi-e dor de tine
ca de un copil,
te-aştept neîncetat...
aştept, să te zăresc,
tiptil, ca altădat'...


Mi-e dor de tine,
în toate ipostazele
îţi şade bine...
de tine:
pisic mustăcios,
fiinţă dragă,
te caut
şi nu te găsesc
în lumea-ntreagă...


Mi-e dor de tine
şi de doru-ţi
de atâta vreme,
eu, mă perpelesc...
aş vrea să ştiu:
unde-ţi sunt ochii blânzi?
unde-mi eşti
când te caut,
te iubesc,
cu ai mei ochi flămânzi?


Eu am crezut
că e un joc prostesc,
astăzi în urma-ţi
plâng şi mult tânjesc...
doar un miracol
ar putea,
să mi te-aducă
iar, alăturea...


Mi-e dor de tine,
un dor ce nu mă lasă,
un dor care te cheamă
unde-ţi este locul:
LA TINE-ACASĂ!

Saturday 15 March 2014

Despre noi...


















E despre noi
întotdeauna despre noi,
nicicând nu e vorba de alţii...
şi degeaba-mi mai dau
uneori, târcoale, bărbaţii...


E despre noi,
despre simţiri
ce ne înalţă,
sufletul ne-avântă...



E despre noi,
nici despre mine,
nici despre tine
suntem o entitate
şi-i atât de bine...


Va fi întotdeauna
despre noi:
scris pe cer,
ecou, în fiece ungher
şi-n suflet scrijelit
ca pe-un lujer...


E despre noi,
să nu uiţi,
doar atât îţi cer...

Ca un copil...


















Ca un copil aştept
picurii ploi
uşor,
să răzlească...


Ca un copil alung
de pe cer - nori,
făcând loc acelor sori
ce vor să mă găsească...


Ca un copil
mă leg de firul ierbii
şi sorb din frumuseţea vieţii,
cum din apă, însetaţi,
sorb cerbii...


Ca un copil
privesc adesea,
curcubee...
iar câte-un vânt
din visuri
îmi mai ia crâmpeie...


Ca un copil,
te-aştept:
iubit, drag
şi senin
ca-ntotdeauna...
doar tu îmi desenezi
un zâmbet,
doar tu îmi bucuri inima...


Ca un copil,
în suflet
şi în prag
te-aştept
şi-ntotdeauna
te voi aştepta
căci nicăieri,
decât, la tine
întreagă îmi e inima!

Se...du-mă...


















Sedu-mă,
cum numai tu ştii,
vreau să văd
cum îţi scapără ochii,
cum mă admiri
în frumoasele-mi rochii...


Se...du-mă,
unde tu ştii,
pe creste de munte,
la un apus de seară,
ia-mă de mână,
pune-mi, tot ce-i mai frumos,
cum tu ştii - în inimă...


Sedu-mă,
fiindcă altfel,
pasiunea se duce...
ştiu că la îndemnu-mi
alţii îşi fac cruce,
dar tu:
sedu-mă,
mă stăpâneşte,
mă poartă
şi-ţi voi rămâne,
pe lume,
fiinţa,
cea mai devotată...

O parte...


















O parte din sufletul meu se vrea pisică,
se tânguie acum în tăcere,
ochii privind în zări,
pe Tom tot mai mult îl cere...


O lipsă acută,
o parte din suflet
lipseşte...
şi simt - bucurie -
în viaţă-mi
precum el,
nimeni, nu-mi mai zideşte...


Te cer acasă,
te-aştept acasă,
pisică de suflet,
pisică frumoasă...


Vino, m-alină
transformă în zâmbet
lacrimile din inimă...


Tu eşti un zâmbet,
ne-ai fost mereu soare,
spune-mi:
acum, ce vom face
fără de razele tale?


Refuz să cred
că există
o dispariţie
precum a ta
de tristă...


O parte refuză,
o parte te cere,
parte cu parte
te vrea mângâiere...


lui Tom, care n-a mai venit acasă, dar pe care-l aşteptăm neîncetat...

În suflet...














În suflet
mi s-au strâns
oameni frumoşi,
iar anii petrecuţi cândva,
nicicând, nici gând
că îi voi regreta...


În suflet
zburdă dragostea,
îmi dă puteri
de fiinţă-naripată,
cred, tot mai mult,
că să trăiesc prin ea
această viaţă mi-a fost dată...


În suflet,
nu doar în suflet,
mi te perinzi
şi la fereşti te-anini...
cu rugăminţi,
apoi cu-nstrăinare,
nu ştii ce urme
paşii tăi lasă pe cale...


În suflet,
chiar de-i viscol
şi furtună,
vei dăinui,
nicicând nu vei fi smuls,
chemarea-ţi duioasă şi lină,
aceea şi-un sărut
îmi sunt de-ajuns!


În suflet
se-adună poveri,
primăveri,
străzi asfaltate,
cărţi din anticariate...
dar le-alungi pe toate
cu alei de îmbrăţişări,
cu munţi de săruturi,
în dragostea-ţi mă potopeşti...
eşti,
văd cum mă mistui
şi mă risipeşti,
cu fiecare crenguţă-nflorită
tot mai mult
mă îndrăgeşti...


În suflet,
în adâncul unde unii
caută, adesea, comori
sunt lacrimile, visurile
şi simţămintele care te poartă...
nu cred să fie
plină de dorinţă,
astfel - o altă...

Priveşte-n urmă...

















Priveşte-n urmă,
sunt tot aceea:
vibrez de lacrimi,
ţi-aprind scânteia,
în zâmbet,
în patimi,
sunt tot eu -
femeia...


Priveşte-n urmă,
dar, dute-nainte
şi-ai să vezi dacă
ai să-ţi aduci aminte:
eram cuvinte,
doream cuvinte,
astăzi vreau fapte,
învăţăminte...
astăzi, cuvintelor,
le dau frâu liber
şi tot ce pot face
e să-ncep a te căuta
şi să te găsesc,
să te readuc,
la mine - în suflet,
în viaţa mea...


Priveşte-n urmă,
dar trăieşte cu mine,
tot ce-nainte ne vine:
noi să fim clipa,
noi să fim secunda,
eu să-ţi fiu femeia,
tu să-mi fi bărbatul
şi nu va fi altfel,
acesta e datul!

Sunday 9 March 2014

Mama nu e un moment, e o viaţă!














Gândurile noastre ar trebui să se îndrepte mai des către eroina existenţei noastre: MAMA. 
Ea poate nu e o femeie celebră, nu a gustat faima, dar a avut de îndeplinit multe roluri în viaţa noastră, roluri pe care şi le-a a sumat până la capăt: fără să ezite, fără să crâcnească!
La mulţi ani, dragi mame, dragi femei...La mulţi ani din fiecare ungher al sufletului, oriunde v-aţi afla! Ştiu că v-aţi îndeplinit cu străşnicie rolul de prietenă, soţie, fiică, mamă, iubită, bunică...dar nu uitaţi nici o clipă că sunteţi şi FEMEI şi că trebuie să fiţi cinstite pentru asta! FEMEIA = a fi = existenţă!
Fără de voi un răsărit de soare nu are acelaşi farmec; voi sunteţi cele care umpleţi spaţiul dintre întuneric şi lumină, iar fără de voi somnul ar fi plin de griji - pe când, voi vegheaţi - adormite sau treze - pentru că de când luaţi fiinţă sunteţi menite să vegheaţi, să daţi viaţă şi lumină celor din jur!
La mulţi ani! Vă-mbrăţişez ca pe nişte surori ce-mi sunteţi, ca pe nişte făpturi mereu minunate!

Primea glas...



















Dragostea,
precum fiinţa,
primea glas...
făceam paşi
nicicând înainte-ţi,
n-aş fi vrut vreodată-n
urmă - tu,
să-mi fi rămas...


Caruselul inimii,
stare nu avea deloc,
ne plimbam
prin sentimente,
iar privirile pătrunse,
zâmbetele-n suflet strânse
primeau glas:
oare ce-ar fi putut spune,
din tot ce s-a spus,
nespus, ce-a mai rămas?


Primea glas,
într-o zi precum aceasta,
ultimul îndrăgostit...
avea soare în priviri,
era puţin năucit...


Ezita,
nu găsea strada,
calea unde se-află fata
şi într-una se rotea...
poate prin coicidenţă
ea avea ca să-i apară
precum o narcisă - pală,
biruinţa-i proprie o credea...


Primea glas,
ultimul său gând -
săracul
şi tot nu-ndrăznea...
În bărbie îşi spunea:
"Am să fac pe dracu-n patru!"
şi-atunci renunţa...


Degeaba primea glas,
dacă într-o zi ca asta,
cu atâtea şanse ivite,
fata-i, tot necucerită,
a rămas...


Vor veni şi alte zile,
ce vor glăsui...
le vei risipi pe toate?
spune-mi, e asta dreptate?
Nu mai zăbovi!
caut-o astăzi, degrabă
şi lasă o lume-ntreagă
să ştie cât ţi-e de dragă
şi-astfel rostul vi se va-mplini...

Mama mea...














Mama mea
e-o faptă bună,
o floare,
pe lume rară,
glasul blând
ce mă-nconjoară,
sufletul ce se adună,
pasărea-n toate măiastră,
draga şi scumpa fiinţă,
ce-mi stă uneori tăcută
şi m-aşteaptă la fereastră...


Mama mea
e o făptură
care zâmbete împarte,
nouă, copiilor ei,
ni le transmite -
departe...
A dat viaţă pe pământ,
ne-a crescut,
multe-a-ndurat...
mamă-n lumea e doar una,
cu zâmbetul, inima,
iar de i-am greşit vreodată
(şi n-am nici o îndoială)
azi îi cer iertare,
căci din căruntul pletelor
sunt şi eu un fir -
şi doare...


Mama mea
cu bunătate,
flori adună şi împarte,
iar când sufletul mi-e greu,
la ea mă gândesc mereu:
că e blândă
şi e bună,
numai gândul către ea
din dureri îmi mai alină...


Mama mea
e un balsam
pentru suflet
şi durere,
sub a cărei mângâiere
răul pleacă,
răul piere...
mama mă-nveleşte-ntr-una
cu iubirea, cu căldura-i
să nu m-ajungă furtuna,
ploi să nu mă potopească,
fiindcă numai ea-n sufletul mei
ştie, despre puii ei,
cât a aşteptat să crească...


Mama mea,
iubire şi-ndurare
de ziua ta
nu meriţi doar o floare,
nici măcar o simplă urare:
tu meriţi toate florile din lume
ce pot cuvintele de dragoste
s-adune...
mamă, făptură dedicată,
tu meriţi tot:
că eu exist,
că de la lacrimi deseori
mă simt salvată!

Cu fiecare primăvară...




















Cu fiecare primăvară,
sufletul, de tine,
tot mai mult îmi abundă
femeie, fiinţă sfântă!


Cu fiecare primăvară
ce trece ostenită,
privesc în ochii-ţi
gingaşi
şi înţeleg că eşti menită:
să te încarci de la soare,
să fii iubită-n orice clipită,
tu, dragă şi scumpă femeie,
ce-n suflet
dragostea-ţi palpită!


Cu fiecare primăvară,
tu cucereşti
din sufletu-mi câmpeie
şi adunând,
eu, ani la rând,
aceste primăveri,
iubito,
voi fi întotdeauna
cucerit de tine,
tu care-mi eşti:
şi loc, şi zâmbet,
îmi ţii de cald
în suflet...


Cu fiecare primăvară,
tu ostenită,
laşi a iernii promoroacă
şi te-mbraci de flori,
de zâmbet,
îţi scoţi sufletul la joacă:
şi împarţi din frumuseţea-ţi
cu lumina,
concurenţă-n zilele-astea,
plină ochi de flori
îţi e grădina...


Cu fiecare primăvară,
de dragoste
sufletul
ţi-l laşi ca să renască...
tu, femeie,
în zile precum astea
laşi natura să te iubească...


Cu fiecare primăvară,
mai laşi poveri
să cadă de pe umeri,
mai laşi din lacrimi -
încărcate de neîmpliniri -
să piară...

Primăvara ta, iubite...



















Eu sunt primăvara ta,
iubite...
şi-am venit tiptil-tiptil,
mai pe furiş,
mai pe pipăite,
cu surorile-mi -  florile,
s-alungăm norii grei,
s-aducem un zâmbet -
zilnic, în ochii tăi!



Eu sunt primăvara ta,
iubite...
tot ce în glastră
înfloreşte,
cea care simte,
te iubeşte...



Primăvara ta,
iubite...
a venit,
pe nesimţite,
rochia-i din flori croită,
petalele îşi agită,
pentru tine,
de la soare,
izbucnesc
doar flori stelare...


Primăvara ta,
iubite...
cu lalele
înflorite...
şi cu dragostea
în noi,
dincolo de sori
şi ploi...

Te iubesc oricum...

















Te iubesc oricum:
cu bune şi rele,
cu lacrimi,
cu zâmbet,
cu roua de stele...


Te iubesc oricum,
eu:
înger şi demon,
această femeie -
ce-aţâţă, întreţine
în tine-o scânteie...


Te iubesc oricum:
în liniştea nopţii,
în freamătul zilei,
e datul sorţii...


Te iubesc oricum,
astăzi, mai mult,
ca niciodată...
te iubesc,
să nu uiţi:
de-al iubirii ecou

Tuesday 4 March 2014

Momente...


















Sunt atâtea momente...
să nu le lăsăm
să treacă pe lângă noi,
să nu lăsăm firul dragostei
să piară de la rădăcină...


Momente
în care te am,
te vreau,
te-nţeleg...
momente
în care te pierd,
mă pierd
şi nu mai vreau
să fiu - rătăcită...


Eu şi tu
suntem un moment
la celălalt,
unda aceea de respiro,
vocea unui bariton
în aplauzele mulţimii...


Suntem
fiecare moment al zilei,
văzuţi şi nevăzuţi,
respiraţi doar de aer,
duşi doar de vânt
spre întinsul zilei de astăzi,
spre necuprinsul -
zilei de mâine...


Eu şi tu,
un moment
ce nicicând nu se-amână...
umăr dezgolit,
piciorul gol,
paşi ce se-aud
tremurând, pe covor...

Mai există?


















Mai există
vreun dram de iubire?
Mie, totul îmi pare
a fi efemer...
fiecare clipă
e-o cucerire
a celuilalt moment...


Mai există
noroc?
dacă da,
unde-i?
Iar pe mine
de ce m-a părăsit?
în ce ungher,
se ascunde?
spre ce veac
să mai cer,
oropsit?


Mai există
încredere,
oare?
dacă există,
de ce ezită
şi ea?
Pendulăm
între împăcare,
neîmpăcare...
într-o zi
şi aceste ezitări,
ni se vor lua...


Mai există
plânsul
şi râsul?
Iar, dacă da,
la ce adresă,
vă rog?
Îmi dispar gânduri,
de amintiri - frânturi,
într-un cerc mă învârt,
stau în loc!

Din sărut...


















Din sărut
toate, azi,
mi s-au născut:
fapte, gânduri
şi cuvinte...
îţi mai aminteşti?
când m-ai cunoscut
iubite,
speriate, înmărmurite,
la fereşti...
îmi stăteau biete cuvinte,
nu crâcneau deloc
'nainte-ţi...
îţi mai aminteşti?
cu fiorul şi cu clipa,
am ţesut,
tot ce astăzi
ne-nconjoară
vrut-nevrut...


Din sărut,
nasc mereu
pe buzele-mi cuvinte
şi ţi le  pun înainte...
neştiut,
numai clipa mi te ştie
şi atât...
cât de drag îmi eşti
tu mie:
eşti un vers, o poezie,
peste-a sufletului toate,
astăzi,
îmi eşti - ţinut!

Ţie...


















Doar tu
mă duci
în cele mai
frumoase locuri...


Pentru tine-mbrac,
zi de zi, cu drag,
cele mai
fumoase rochii...


Doar tu
ştii cum să mă apropii,
să mă-mbrăţişezi,
să îmi bucuri ochii...


Ţie, tot ce am
ţi-aş dărui,
doar să fiu a ta
în fiecare zi...


Ţie...
ţie, dragul meu,
versuri îţi scriu
şi nu-i greu:
când cu o privire
sufletul mi-atingi,
cu o-mbrăţişare
oboseli alungi...


Ţie,
ţi se-nchină toate
cuvintele blânde,
de cerneli flămânde...


Iar în prag de seară
uşor pe o coală,
se impregnează iar
rânduri cu cerneală...


Rând pe rând devin,
versuri şi catrene,
precum praful magic
gândul se aşterne...



Ţie, numai ţie,
căci altuia - cui?
la nesfârşit, versuri
din drag - sufletu-i...

Bună ziua, Doamnă Frumoasă!











Bună ziua,
Doamnă Frumoasă!
Astăzi este timp
de citit, de iubit,
iar picurii ploii
nicidecum
nu mă contrazic...


Aşa că,
lăsaţi planurile
făcute,
în numele
zilei de ieri,
răsfoiţi volume,
dacă găsiţi
starea necesară -
citiţi...
sau dacă
pe-ale inimii
cămări,
nu s-a depus
praful - iubiţi!



Bună ziua,
Doamnă frumoasă!
Nu vezi că nu-i timp
de plimbare?
De ce te pregăteşti
să pleci, din casă?


Comiţi o imprudenţă
şi nu voi permite,
măcar ia-ţi umbrela,
nu fi, ca de obicei,
încăpăţânată...
nu vreau să-mi răceşti,
să te tratezi cu leacuri
de altădată...


Bună ziua,
domnişoară...
doamnă,
doar copiii-ţi zic...
iar eu,
precum un cavaler,
ce sunt, nu mă dezic...


Văd că stai îmbufnată,
nu-ţi place ploaia,
se vede...
şi ţeşi poveşti
cum că ies curcubee,
nu vreau să te dezamăgesc,
ţi-am mai zis:
acestea-s numai
crâmpeie de vis...


Bună seara,
domnişoară...
trage oblonul, frumos,
peste ziua de azi,
înlăuntru-ţi, ştiu,
că încă mai arzi...


Nu mai fi supărată
pe oameni, pe semne,
n-ai s-alungi norii,
astfel,
dimpotrivă:
ai să-i mai ţii aici,
încă o vreme!

Oameni în ploaie...













Oameni în ploaie,
minunându-se,
sărutându-se,
dănţuind
de-a cerului
secundă
ce-n lacrimi
potopeşte
şi stinge
setea pământului...


Căci pământului stihie
îi e sete de noi,
nebunii,
care în dans,
înlănţuindu-ne,
niciodată ascunşi,
ci în ploaie,
văzuţi,
până la piele
de picurii ploii -
penetraţi...
scăpăram uneori
cuvinte de dragoste
ce se-mpleteau
cu ploaia,
cu trupurile nostre
arzânde,
potolite
de şuvoiul de lacrimi
al primăverii,
necăjită că a fost
trezită - din somn...



Oameni în ploaie,
îndrăgostiţi se aud
în surdină...
aşteptând curcubeul
şi cu sine,
dulcea-i lumină...

Sunday 2 March 2014

Promisiuni...


















Promisiuni
sunt multe,
le-ncălcăm,
iubite...
şi astfel rezultă
multa noastră luptă,
cu inimi rănite,
cu puteri sfârşite...


Dacă n-am promite
am păstra secunde,
dragostea n-am întina,
prea uşor
lovim în ea...

Ne lovim mereu
de ziduri
şi de promisiuni
menite,
inimile să zdrobească
şi să ni le lase
frânte...


Iar am învăţat,
iubite,
să mă cred
în necuvinte...
promisiuni
se ţes adesea
şi se sting
în faptul serii:
numai gândul,
poate vântul
îşi mai au însemnătate...
căci promisiuni, iubite,
fără a le onora
sunt ca praful
care zgârie,
chinuie mereu retina...
sunt, acele promisiuni -
suferinţele, pricina...

Nepotrivire...













 Paşii tăi
nu se mai potrivesc
astăzi, cu mine...
Ochii tăi calzi
în dimineţi cu rouă,
nu mă vor mai căuta...
Dar vreau să ştii
că-ntâmplător
zărindu-te,
aceeaşi ochi
te vor întâmpina...


Ceea ce scriu
reprezintă
crezul meu,
cauza pentru
care lupt
şi caut mereu:
o apropiere
între tine şi mine,
o apropiere
între ale noastre
destine...


Astăzi,
paşii mei
grăbesc ritmul...
iar timpul,
timpul nu ne mai permite
să fim în acelaşi ritm:
eu - aici,
tu, acolo -
o depărtare
de care sunt conştientă
şi doare...


Nu ne-am potrivit
ceasul la aceeaşi oră,
nu ne-am potrivit sufletele
în acelaşi ritm...
De ce?
Spune-mi de ce?
Timpul moare,
fără a fi alături
vreodată...


Unde eşti
şi unde sunt?
Întrebări retorice
al căror ecou
se răspândeşte
undeva...
acolo, unde-şi
fac culcuş
visurile, iubirile,
nopţi la rând -
nedormite,
între inima mea
şi a ta...

Saturday 1 March 2014

Niciodată...













Niciodată
nu a strălucit soarele
mai puternic decât astăzi,
răzbătând sufletele noastre
dornice de lumină...

Niciodată
sufletul meu nu a fost
mai plin de tine,
mai cuprinzătoare
mâna ta
în podul palmei mele...


Niciodată,
precum astăzi,
nu mi-ai spus
te iubesc...
atât de firesc:
ca la prima întâlnire,
primul sărut,
prima ceartă
ce o certitudine
a dragostei s-a vrut...

Iubitului meu...


















Oricât de neîmplinite
ar fi zile, săptămâni întregi,
tu trebuie să înţelegi
că din a sufletului plămădeală
renasc mereu,
sentimentele , iubite...
cu o forţă pe care
nici mugurii,
care acum prind viaţă,
nu o înţeleg...
Viaţa mea,
lumina ochilor mei
e în continuă creştere
şi fiecare ungher al sufletului
ţie ţi se dăruie...
Nu-i altă fiinţă
mai profund crescută în mine,
nu-i asemănare pe lume
cu tine, dragostea mea...
Şi-ţi scriu,
aproape zilnic
cu toată cerneala
de care dispun,
cu toate vorbele
care la comanda-mi
se supun...
Nu-mi trebuie cuvinte mari,
nici să declanşez un spectacol,
iar departe de mine, de noi,
stă gândul înrobirii...
Tot ce-mi doresc
e ca eu, un muritor de rând,
să-ţi spun simplu şi firesc
din când în când:
că te iubesc!
Atât şi nimic mai mult
fiindcă aceste simţăminte,
la nivelul la care sunt trăite
abia mai pot fi tâlcuite...
Şi îi scriu iubitului meu
din dragostea ce mă-nalţă,
nicicând mă doboară,
îi scriu dimineaţa devreme,
sau noaptea -
când stele încep să apară...

Martie, mi-a bătut...


















Martie, mi-a bătut
în suflet
precum gongul veşniciei,
şi-a ţesut
propria poveste,
şi-a-mpletit
propria cunună,
cine de prin păpădii:
mi-l mai ştie?
mi-l adună?


Martie, mi-a bătut
în plete
miresme de toporaşi...
gândul,sufletul
şi firea -
toate, trăiesc
nemurirea...


Martie, mi-a bătut
aseară,
le ferestre -
disperată...
şi vuia
cu forţa toată
cum că este alungată...


Martie, mi-a mângâiat
chipul,
picurând raze de soare,
lăsându-mă
să mă bucur:
de lumină, de iubire,
de tot ce-n jur freamătă...
de culoare, de speranţă,
mi-a furat din ochi nuanţe,
nu ştiam, că Martie-i hoaţă!


Martie, m-a-mpodobit,
iar cu fuste şi cu rochii,
mi-au ghicit bătrâne-n
bobii...
şi-au aflat,
în fapt de seară:
că-s iubită,
iar acel ce mă iubeşte,
de pe urma-mi -
pătimeşte...


Martie, mi-a pus
pe buze
un surâs plin de speranţă...
a luat din veşnicia-i - viaţă,
ca să ne dea viaţă!

Cuprins...


















Aseară,
vântul bătea
lumea de o învrăjbea...
nu cu cântul,
nici cuvântul,
ci cu vuietul său,
vântul...


Noi,
ca doi poli
care se-atrag,
ne priveam
cu drag,
cu drag...


Părul mi-era străbătut
parcă, de-un întreg ţinut,
mâinile ţi se jucau,
în inele îl filau...
îmi dădeam
capul pe spate
să te fur,
pe sărutate...


Iar focul mocnit,
pocnea...
jarul faţa-mi lumina,
în obraji mi se-aprindea
para focului...
...foc ce nu se mai stingea,
un vulcan ce erupea...


Tu cu sărutări ascunse,
provocai priviri pătrunse:
de fiinţa-ţi,
de fiinţa-mi,
de dorinţa-ţi,
de dorinţa-mi...


Şi mă provocai la luptă,
dar ce luptă,
tu te uită...
eu cădeam ca o redută:
alintată, sărutată,
de blândeţea-ţi
mângâiată...


Printre toate-aceste jocuri
ce-animau dragostea noastră,
ce-o păstrau pe veşnicie:
limpede, curată, vie...
stăteau trei muşcate-n glastră,
în dimineaţa albastră...

Mi-e...


















Mi-e zborul sinonim
cu dragostea de tine,
aripile-mi sunt întinse
larg în zare...
sunt libertate, zbor
şi căutare...


Mi-e viaţa o suită
de răspunsuri,
la întrebări
ce se ivesc -
nestingherite...
mi-e drag
surâsul, ce atâtea,
îmi promite...


Mi-e un Univers de tine
şi-aş străbate ne-ncetat,
ani lumină,
zi şi noapte,
pentru ochii
ce-mi sunt dragi,
pentru sufletul aproape...


Mi-e nu ştiu cum,
dar mi-e atât de bine,
străbat de secole
lumini în mine...
mi-e minunat,
dar mi-este astfel
numai, lângă tine!

Zâmbetul celor mai dragi amintiri...













Zâmbetul celor mai dragi amintiri
E aici, mână în mână cu mine,
îl port în suflet
clipă de clipă
dacă aş fi o pasăre
ar fi, în creşterea mea,
o ajutătoare aripă...


Zâmbetul celor mai frumoase momente,
pune, atunci când nu mă regăsesc,
pe sufletu-mi, pansamente...
Mă oblojeşte
şi în grija sa
răsare o dragoste
ce va triumfa!


Zâmbetul,îmbrăţişarea,
îmi fredonezi neîncetat
cântarea:
despre mine, despre tine,
despre tot ce suntem noi...
despre doi,
despre setea
ce sporeşte
unul de-altul, în şuvoi...

Eu sunt femeie...













Eu sunt femeie,
aşa că nu te întreba
de unde-apar
aceste zile nesperate:
sunt candide ca primăvara,
şi-n trecere zambilelor
le iau povara...


Eu sunt femeie,
făptură fără desluşire,
ce pot să dau,
la infinit - iubire...
când o femeie-i
sigură de simţăminte,
n-o pot contesta juraţii,
în glumă,nici agramaţii...


Bat ploi de primăvară
pe la noi,
sub streaşină
îşi face cuib
o pereche de turturele,
iar eu, femeia,
iar sunt cu visele mele...



De când mă ştiu,
de când eu sunt,
în trup, la suflet
şi în gând,
în tot şi în toate:
mă simt femeie,
sunt femeie
şi nu-s femeia-himeră,
idee...

Cuvintele...














 Cuvintele...
cât de sărace,
cât de puţine,
sunt uneori
şi nu pot să exprime
ce e cu tine,
ce e cu mine...


Cuvintele,
necuvintele,
soarbe-le,
prinde-le,
fă-le
să stăruie,
din filele cărţilor
să nu se năruie...


Cuvintele...
tăcutele,
uneori -
neştiutele...
se scriu în iarnă,
se scriu în tihnă,
nicio secundă
nu au odihnă...


Cuvintele - hainele,
uneori îţi dau,
în vileag
gândurile...
nu te întreabă,
doar se aştern
uşor, în versuri,
formează catren!


Cuvintele - proscrisele,
îmi dau astăzi taina
şi visele...
La nesfârşit şi
neobosite,
plouă cuvinte,
ninge cuvinte!


Cuvintele,
astăzi,iubite,
mi-au trădat trăirile
cândva, înrobite...
şi astăzi cu totul
ţie mă dăruie:
gând şi cuvânt,
suflet şi ceas,
dragostea, câtă pe lume,
a mai rămas...

În urma ta...


















În urma ta
m-am tot uitat
şi orice lacrimă
şi gând,
pe o coală
cu doruri de cerneală
am notat,
deşi-mi părea
prea curând...


În urma visului pierdut
am încercat,
să nu mă uit...
şi astăzi,
chiar de eşti aproape:
tot îmi e teamă,
încă am visuri
ce la singurătate
mă condamnă...


În urma zâmbetului tău,
Se scriu azi versuri
ca odinioară...
nu las vreo idee
să moară,
ar fi păcat
cuvintele din dragoste,
 să piară...


În urma ta
azi se rescriu
romane de aducere-aminte,
Este târziu
şi stărui în cuvinte,
pe buze,
tu, îmi eşti, într-una,
iar din condei
eu scriu,
azi, mai sălbatic,
ca nicicând
cu-o foame parcă
de-a nu scăpăra vreun gând...


În urma ta,
în urma mea,
se ţes acum poveşti
din vreme-n vreme...
şi nu e nimeni pe alei
să culeagă troiene,
dar parcă a primăvară
miroase, pesemne...


În urma mea
las frunzele îngălbenite,
în urma ta renasc
din alb şi din iubire,
mugurii înverziţi
rostind a primăvară,
mustind a viaţă
şi dând viaţă iarăşi...

Instantanee...


















Zâmbetul...
ce altă lumină
pe lume ai cere?
dacă de la el
cât îţi trebuie
te-ai încărca?
Un zâmbet cald,
o calmă lumină,
în zorii zilei
o zbatere de geană,
cu tine aici,
cu tine în inimă...
nu-i mai nevoie
nici de cuvinte,
zâmbetul se tâlcuieşte
dincolo de alfabet,
de el şi ea...
iubitul meu,
lumina mea...



Îmbrăţişarea...
calmă,surprinzătoare
ca marea...
mă contopesc în
dulcea-ţi chemare,
eşti aer, speranţă
şi desfătare...


Sărutul...
nu se dă,
nu se ia -
cu-mprumutul...
ai sărutări promise,date
pentru eternitate...


Iubitule,
eu îţi sunt iubita,
pentru totdeauna,
în sufletu-ţi - rătăcita...
şi am momente în care
nu deosebesc zâmbetul
de sărut,
îmbrăţişare...
şi e farmec în toate,
fiindcă se poate
să le-adăpostim
în suflet, mereu adunate!

N-ai timp...


















N-ai timp,
dar timpul te întreabă
dacă este?
Îşi ţese intrigile nemilos,
trecând pe chipu-ţi,
fără veste...


N-ai timp,
dar oare ai
alte comori?
Te-nfrupţi din altele,
cu atâta seninătate?
N-ai timp de stânga,
nici de dreapta...
n-ai timp:
în tine-n, el
stă nedreptatea?


N-ai timp,
dar oare
ţi-ai făcut vreodată?
Ai încercat
să-l păcăleşti?
Cu timpul
nu e cazul
ca să fii onest,
încearcă OM,
să fii în rest...



N-ai timp,
dar dacă timpu-ţi
pune beţe-n roate?
Şi îţi arată
că să stai în loc
se poate?
Fă-ţi timp
şi nu mai cerceta,
la timp, la trecere-ndurare,
nu căuta...


N-ai timp,
dar ce frumos
îl valorifici uneori...
când toate se întâmplă
prea firesc
şi nici n-ai timp
să îi spui clipei:
mulţumesc!


N-ai timp,
dar ai să-ţi faci odată...
când vei păşi prin el
şi vei rosti şoptit:
Mă iartă!