Pictură...

Azi am pictat ca niciodată,
mi-era şevaletul fermecat,
am pictat cu şi despre
un bărbat:
acela care din loc mă urnea,
e vorba despre acela care
prin simpla-i prezenţă mă minuna...


şi azi nu mai e,
doar o reprezentare a ce a fost,
un tablou expus vouă,
ca să ştiţi,
cât mi-au fost sufletul
şi ochii - atâta timp în lacrimi,
de munciţi...


Ah, ce pictură,
uneori o coală îndură,
cum dintr-o idee
poţi transmite,
din tine - mii de scânteie...


astăzi sunt pline,
amintirile - de viaţă,
şi doar culorile ce transpun tabloul
mă mai învaţă
să trec peste ce-a fost,
ce este noul...


şi nu vreau,
oricât ar încerca tendinţele,
să schimb tabloul.
Mă leagă, încă, ceva
de tine,
când îţi sorb - imaginea,
ştii prea bine...
nu pot nicicum -
am încercat -
să plec din tine,
nu te-am abandonat...


Eşti pânza,
pictura,
fiecare ecou -
orice tendinţă-n pictură,
mai nou...