Nadina

Nadina

Saturday 5 November 2011

Eu sunt tu şi aş dori ca tu să fii eu... bărbatul sufletului meu...

Te iubesc şi sentimentele ce-ţi port sunt lege pentru mine şi în mine. Eşti fiinţa de care m-am legat pentru totdeauna prin ceea ce însemni pentru mine. Eşti dragostea vieţii mele, o dragoste cum n-am mai trăit şi sper să fie unică!
Simt şi acum primul tău sărut conturat pe buzele mele, plin de emoţie şi de trăiri. Prima ta îmbrăţişare care parcă şi acum îmi provoacă fiori. Fiorii dragostei, apropierea sufletească, tot ce ne-a unit.
Viaţa alături de tine a fost o aventură, o expediţie reuşită şi mult dorită. O suită de momente de nesiguranţă, dar atâta dăruire şi căldură, venită parcă din cer. Odată cu tine mi-am recăpătat încrederea în oameni, tu mi-ai redat acea încredere şi tot tu mi-ai zdruncinat-o. Dar eşti parte din mine, parte pe care nu o pot nega, nu o pot anula. Partea aceea care tot mai mult se confirmă.
M-am lăsat purtată într-o poveste în care am devenit... prin tine am devenit: mai bună, mai femeie, mai prietenoasă, mai gospodină, mai dornică de a fi mamă, mai devotată... alături de tine am făcut tot ce nu am îndrăznit fiindcă mi-ai dat avântul necesar pentru a reuşi... când mă purtai la braţul tău eram în stare de orice... totul era posibil, imposibilităţile deveneau posibilităţi...
Avem cele mai frumoase amintiri, a căror pecete sunt cele mai frumoase sentimente... am avut lângă mine cel mai bun om... omul pe care îl admir, iubesc, visez... omul pe care îl vreau lângă mine, cel care are întâietate, omul pe care nu-l poate nimeni egala...
Şi totuşi ne-am înstrăinat... din desele veniri-plecări... prin tăcerile confirmate... lupta sufletească ce se dă de atâta timp în noi... azi ne-a rămas atârnată de vis doar speranţa, iluzia... astăzi avem incertitudini şi lacrimi... lacrimi în ochi, lacrimi în suflet... o durere imensă că s-a ajuns aici...
Nu-mi pot închipui un alt braţ care să mă strângă la piept, nu pot săruta alţi ochi, nu mai pot avea încredere decât în ceea ce iubesc...
Oricare ar fi deznodământul poveştii noastre, vei rămâne prima mea iubire totală căreia i-am dăruit totul din suflet, cu speranţa că dăruind, dragostea va spori... eşti dragostea spirituală şi fizică ce mereu mă va completa... eşti bărbatul vieţii mele, cu valori morale sănătoase şi cu principii pe care le admir, respect şi împărtăşesc.
Te iubesc şi dacă asta va însemna să te las să pleci, o voi face în speranţa că asta îţi va aduce fericirea. Când iubeşti un om, îi doreşti fericirea. Indiferent ce înseamnă acea fericire: o pasiune, o altă persoană, un alt mod de-a trăi.
Dar vreau să ştii că dragostea ta nu va fi niciodată atinsă de lucruri necuviincioase. Vei rămâne partea cea mai frumoasă din mine, ca amintire, deşi mi-aş dori să fii partea de lângă mine. Un prieten adevărat nu se uită niciodată. Iar tu mi-ai fost şi un bun prieten în acest timp. Şi sper să rămâi un bun prieten.
Şi vreau să ştii că dragostea mea te va însoţi pretutindeni în peregrinările tale. Nu există în lumea aceasta un munte suficient de înalt care să te facă să crezi că înălţimea lui ar fi o piedică pentru gândul meu, iar acesta să nu ajungă la tine. Te iubesc oriunde ai fi...

Sunday 15 May 2011

De ce-mi iubesc bărbatul? (2)

Pentru că doar el mi-alungă stările de rău. Şi este singurul care veghează să îmi fie bine. Îl iubesc pentru că merită, pentru că mi-a intrat în sânge, pentru că de ceva timp coexistăm.

Îmi iubesc bărbatul cu grijă, cu tandreţe... niciodată cu teamă... mereu seninnă, încrezătoare... cu o dragoste ce nu se pierde, însă creşte cu fiecare clipită...

Iubesc părul lui ciufulit când se trezeşte... iubesc felul cum mă priveşte când gătesc... şi ador ochii lui adânci şi blânzi... mâinile acelea ferme şi protectoare... strânsoarea din care în veci n-aş mai vrea să mă desprind...

Îl iubesc pentru partea de lumină cu care îi sunt datoare... şi cucerită de glasul lui, tot mai mult îl iubesc... nu ştiu ce iubesc mai mult? repezeala uneori aiurită sau planurile de moment pe care ni le închipuim?

Iubesc faptul că e bărbat... că poate fi parte din mine... îi iubesc nestatornicia, dorinţa, zâmbetul blând cu care m-a cucerit... îl iubesc fără să ştiu de mine... de mâine, de azi, de noi, de voi toţi... îl iubesc fără să existe oprelişti... îl iubesc fiindcă e el, deoarece contează... îl iubesc ştiind că fără el n-ar mai răsări soarele la fel de frumos... sălciile nu s-ar mai închina precum azi se-nchină... şi luna n-ar mai fi senină şi plină :-)

Saturday 19 March 2011

Anticipând plecarea ta...


...din viaţa mea !!!
Îţi mulţumesc pentru felul cum m-ai iubit, pentru toate acele sărutări şi îmbrăţişări oferite... alături de tine am cunoscut ce e dragostea... iar, după îndelungată vreme...
Şi m-am dăruit ţie cu tot ce-i curat şi sfânt... cu toată inima... cu tot sufletul... gândurile toate ţi-am închinat... şi voi continua să te iubesc... chiar dacă pleci... chiar dacă distanţa va încerca să suprime durerea, vom ştii că nu-i posibil... am trăit alături de tine... ai dat un nou sens vieţii mele... azi ţin să-ţi mulţumesc...

Nu vreau ca plecarea ta să mă doboare... nu întoarce capul în zadar... n-aş vrea să vezi lacrimile din ochii mei şi să eziţi... urmează-şi drumul, nu vreau să-ţi fiu piedică... tu m-ai ridicat prin dragoste şi încredere... acelaşi lucru vreau să fac la rândul meu: să te ridic prin eliberare... eliberarea de mine... eliberarea de noi... de strânsoarea ce părea indestructibilă...

Am să-ţi număr paşii... în somn voi tresări adeseori la sărutarea şi îmbrăţişarea-ţi... mă voi minţi întotdeauna că vei reveni... deşi nu va fi aşa... mă voi minţi pentru mine... pentru a rămâne puternică... pentru tine, să nu-ţi fie greu...
Eşti şi vei rămâne sufletul meu pereche... cel pe care l-am primit fără vreo lege... cel de care m-am legat prin dragi simţăminte... vei fi pretutindeni în jurul meu: când am să râd la vreun succes de-al meu, când am să plec capul şi îmi va părea greu, când poate de dragoste îmi voi aminti, când voi vorbi despre copii - şi numai tu, aceste taine îmi vei ştii... să nu te îndoieşti - nu voi înceta a te iubi... ca singură fiinţă - relativ departe - vom trăi...

Friday 11 March 2011

9 MARTIE - Mi-aş lega iubirea cu şnur alb-roş...

Mi-aş lega iubirea cu şnur alb-roş, să nu mai plece...
Şi a venit primăvara, cu dragoste în suflet... cu lacrimi în colţul ochilor...lacrimi de fericire, lacrimi de regăsire, lacrimi de dor la plecare... i-aş vorbi despre mine, despre sentimentele şi gândurile ce mă încearcă... dar iubirea mea e prezentă-absentă...când mi se dă, când mi se refuză ...
Primăvara a câştigat lupta cu iarna, eu însă nu am câştigat lupta cu sufletul meu... te vreau, te iubesc, te chem, eşti în gându-mi... te sărut, te îmbrăţişez, te simt clipă de clipă...
Aş vrea să te chem şi să vii la chemarea-mi... da nu te laşi cuprins de primăvară, nu laşi razele să ne răsfeţe... nu ştii cât doare raza nevăzută... şi cât de intens respir raza ce mă pătrunde... te chem... ia-mă de mână şi fă-mi din primăvară dragostea menită să devină mit şi despre care să cuvânte orice lucru, orice fiinţă, orice cântec... până la sfârşitul veacurilor... pune-mi primăvara în păr... mângâie-mi chipul... în sfârşit a ieşit soarele, zâmbesc mai des :-)

Sunday 6 March 2011

8 MARTIE – Mama , clipa din care ne răsfrângem viaţa şi emoţiile...


Din clipa în care am deschis ochii am zărit o singură fiinţă. Nu ştiam să îi spunem pe nume, dar ne-a cuprins la pieptul ei oferindu-ne căldură, ocrotire, dragoste şi nu în ultimul rând VIAŢĂ.

Mai târziu ne-a purtat paşii, ne-a învăţat primele cuvinte. Clipe întregi ne-a vegheat somnul. Minute în şir a încercat să ne înţeleagă. I-au trebuit ani să ne vadă crescând, formându-ne, devenind.

Şi clipele ei de veghe nu au încetat. Se bucură la o reuşită de-a noastră. Plânge cu tot sufletul, când eşuăm. Îşi încredinţează sufletul sfinţilor, doar pentru a ne ştii sub ocrotire.

Fie că e ceas de zi sau ceas de seară, ochiul mamei veghează neîncetat. Simte bucurii şi tristeţi, oferă poveţe. Aşteaptă. Speră. Iubeşte. Necondiţionat – se dă. Cu toată fiinţa. Şi se va da şi dincolo de moarte.

Ne va îndruma mereu paşii: în primii ani, apoi mândră de ceea ce vom deveni, mai târziu ridată, dar la fel de iubită şi cu sufletul mai plin de semnificaţia cuvântului „mamă”. Dar MAMĂ nu-i un cuvânt, ci o simţire. Timpul vă va demonstra. La mulţi ani, mamă! Şi iartă-mă încă o dată pentru cât ţi-am greşit...

7 MARTIE – Câte jocuri, atâtea bucurii ...


Am hotărât să ne jucăm de-a primăvara. Noi, copiii, strânşi într-un cerc. Să ne creăm propria lume. După regulile primăverii. Să copleşim emoţiile oamenilor cu venirea noastră. Să fim aşteptaţi în prag cu fior...

Am alergat în stânga şi-n dreapta să stârpim deziluzii. Am urmărit pas de cocor. Am făcut pact cu soarele să strălucească întreaga zi. Am alungat norii grei şi cenuşii. Am adunat toate cântecele de dragoste şi viaţă...

Am cules toate florile posibile şi le-am pus în centrul universului nostru omagiind omul, primăvara, munca lui de zi cu zi, dragostea, emoţia, surâsul, fiorul, încercarea, chemarea, truda, plecarea...

Şi-a primăvară mirosea în noi. Îi şopteam numele în incantaţii şi aşteptam să se întâmple o magie. Aşteptam declicul. Sclipirea aceea de moment. Uimirea. Surpriza. Surprinderea.

Într-o zi ne-am jucat de-a primăvara... am încercat să o reproducem... dar n-am reuşit să realizăm decât o miniatură a anotimpului... copii fiind, am visat... într-o frumoasă zi de primăvară... şi primăvara ne-a făcut jocul stând în preajma noastră, lăsându-ne să ne jucăm de-a Dumnezeul ei, în credinţa noastră nestrămutată...


6 MARTIE – Dumnezeu bucură oamenii buni...


Nu am văzut niciodată soarele tresărind de atâta rază nespusă. Însă astăzi, l-am văzut împărţind zâmbetu-i în stânga şi-n dreapta, drept răsplată celor care au fost buni şi iubitori.

Martori la aceste escapade timpurii ale soarelui, am fost doi, tu şi eu, minunaţi şi îmbrăţişaţi de atâta sclipire de aur. Nu am fi crezut că la topirea ultimei zăpezi, primăvara ne va surprinde cu ghiduşiile ei.

E atât de prezentă. O respir. O simt. E mână în mână cu mine. Cu tine. Iar pe tine te iubesc. Pentru că îţi împarţi primăvara cu mine. Îi sporeşti farmecul. Te iubesc prezent – absent. Văzut şi nevăzut. Aici şi acolo. Te iubesc – în fiecare clipă a existenţei mele...

Te iubesc când respir viaţa. Când mi-e cel mai greu – te iubesc. Când sunt fericită explodez de iubire. Şi toată iubirea, am strâns-o buchet, cu mult drag – ţie. Am să-şi ofer buchetul inimii mele, şi vom număra petalele împreună. Secunde. Minute. Ore. Zile. Săptămâni. Luni. Ani în neştire. Până aceste petale se vor constitui într-o viaţă.

Te iubesc. Şi Dumnezeu iubeşte oamenii buni. Uite cum răsare soarele. Nu rata momentul. Ia-mă de mână, de la răsărit până la apus să hoinărim împreună. Cu visele noastre. Cu firul ierbii tremurând. Cu viaţa. Cu speranţa că nu se termină mâine...

5 MARTIE – Am hotărât să nu mă mai sparg în atâtea frânturi de speranţă...


Ne propuseserăm cu o seară înainte să mergem în poieniţă, să culegem flori. Zis şi făcut. Dimineaţă soarele se ivi pe cer tandru şi cuceritor. Mi-am luat portul cel nou, mi-am pus şnuruleţul la mână şi cu un coş ţinut în ambele mâini am pornit către poieniţă.

Soarele blând ne mângâia cu razele sale, câteva păsărele ciripeau vestind venirea primăverii. Noi cântam şi înaintam de zor. Aveam chipurile senine. Inimile curate. Deschise dragostei. Dăruite demult... cu toată fiinţa...

Ajunse în poieniţă am început să culegem flori. Buna dispoziţie mi-a fost stricată de nişte chicoteli. Se petrecea totul sub nasul meu. Băiatul pe care-l iubeam săruta o altă fată din sat.

Câteva lacrimi mi s-au ivit în colţul genelor, dar am cules mai departe flori. Cu inima strânsă. Cu sufletul trădat. Cu fiinţa tremurând. Visele dărâmate. El indiferent. Ea mândră. Eu înşelată. Trădată. Uitată.

Am plecat din poieniţă fără a mai privi la cei doi. Fără a asculta scuze şi promisiuni. Mi-am făcut promisiuni mie: să nu mă mai sparg în atâtea frânturi de speranţă. Să nu mai fiu atât de sensibilă. Să nu mă doară. Nu cât durea. Să nu mai plâng. Nu azi. Nici mâine. Niciodată.

Tuesday 1 March 2011

4 MARTIE – sub umbrelă, doi îndrăgostiţi ascundeau sărutări mii...


Ziua a patra, la început de primăvară, prevestea nori cenuşii. Picăturile de ploaie curgeau în neştire pe obrajii fetei. Era îmbujorată şi lăcrima. Salvatorul ei nu venise pe cal alb în acea zi, ci purta o umbrelă.

A adăpostit-o sub umbrela sa pe făptura cu ochi mari şi negri. Îşi vorbeau din priviri. Nu înceta să se întrebe de ce plânge fata cu gura de culoarea fragilor. Răspunsul părea a se afla în cuprinsul ochilor săi, dar era imposibil de desluşit.

I-a cuprins mâinile reci şi a acoperit-o cu haina sa. Stăteau acolo, în ploaie, sub umbrelă, privindu-se, ghicindu-se, împărtăşindu-şi secrete din priviri. Deodată chipul fetei s-a luminat de parcă soarele ar fi inundat o întreagă lume.

Inima le bătea de emoţie. Îşi sincronizau bătăile inimii în ton cu gândurile nespuse de doi tineri ce se priveau cu dragoste, dor, drag. O sărutare le-a pecetluit buzele, urmând altele, sub tainica umbrelă, departe de văzul tuturor.

3 MARTIE – unde eşti primăvară? Arată-ţi chipul...


Fremătare în jur. Oamenii sunt precum un furnicar: unii vin, alţii pleacă. Sinonim cu unii se nasc şi alţii mor. Copiii învaţă, adulţii devin, îmbrăcăm diverse forme ale existenţei noastre.

Din copii devenim neliniştiţi adolescenţi, ne transformăm în tineri şi când nici nu păşim devenim adulţi, ne maturizăm dând piept cu o multitudine de experienţe, experienţe ce întăresc fiinţa noastră, îmbătrânim căpătând expresia înţelepciunii.

Când suntem tineri, tânjim să fim înţelepţi... când am ajuns înţelepţi, ne-am reîntoarce la tinereţea în urmă lăsată. Ar trebui să trăim fiecare vârstă... să ne păstrăm sufletul tânăr. Se poate păstra sufletul tânăr: trăind din plin, iubind total...

Unde eşti primăvară? Dacă îmi întind mâna îţi ating „piciorul”... eşti atât de aproape. Nu mai întârzia! Vino! Arată-ţi chipul... chiar de am 10 ani şi te-ntâmpin cu jocul meu inocent, chiar de am 20 şi respir viaţa... îmbrăţişează-mă şi la 30 – am ajuns la apogeul devenirii mele... călăuzeşte-mă atâta timp cât „mă ning” anii... trece-ţi fiorul şi peste chipul meu... că-i atâta simţire şi-n mine... arată-mi-te, nu mai sta şireată după colţ...

2 MARTIE – dragostea pluteşte în aer...


O altă zi de martie dă impuls primăverii. La fiecare casă, ghioceii zâmbesc timid şi ies la suprafaţă, lăsând în urmă timiditatea ce până atunci îi stăpânea.

Tinerii ies la joc în sat, copiii inventează noi jocuri, nevestele îşi aşteaptă soţii acasă cu mai mult drag, au parte de mai multă atenţie din partea lor.

Primăvara are un miros specific. De joc, de libertate, de dragoste plutind în aer... primăvara e tinereţea vieţii, locul pe care îl regăsim mereu ca pe un paradis: verde, înflorat, înfăţişându-se dinaintea noastră în toată splendoarea...

A doua zi de primăvară şi dragostea pluteşte în aer... e molipsitoare emoţia... hai copii, ieşiţi afară, zâmbiţi-i soarelui şi vă va răspunde întinzându-şi razele până în adâncul sufletului, redându-vă imboldul de-a vă juca, de a vă angrena iar în năstruşnicii specifice vouă....

1 MARTIE – mărţişorul


S-au trezit mângâiaţi de razele blânde ale soarelui. Era început de martie, primăvara le dădea bineţe. Apele se revărsau, zăpezile se topeau.

Chicotelile copiilor prevesteau o primăvară senină, cu soare strălucitor, cu sănătate şi voie bună.

Gospodinele îşi scoteau rufăria la soare, copiii chipurile, domnişoarele sufletele, iar flăcăii abia aşteptau să vină seara la poarta fetelor să le peţească.

În această zi toţi purtau şnurul alb-roş: alb – pentru sănătate, roşu – ca semn al dragostei. Ghioceii zâmbeau sub zăpadă, auzind chicotelile şi sărbătoarea din jur. Mărţişorul era primul gând de primăvară, prima simţire şi primul cuget ce-l regăseam după o iarnă îndelungată în noi.

Străluceau pe chipuri raze de soare, împletite cu şnur simbolic – reprezentând dragostea ce plutea în jur.

Thursday 24 February 2011

Dragobetele sărută fetele...

Era dimineaţă... şi era bine, trezită de tine, în braţele tale, sărutându-ne...
- Azi nu vom pleca nicăieri, mi-ai spus... vreau să te răsfăţ, să fiu numai cu tine...
Eu, îmbujorată, emoţionată până peste poate, am dat ascultare chemării tale... mi-am petrecut ziua numai şi numai cu tine... îmbrăţişaţi, purtaţi de vise împletite cu alb...
N-am crezut în sburători... erau doar un mit până la tine... dar acum că te-am aflat, te numesc Sburătorul meu... Dragobetele unic, care dai iama în viaţa mea când nu mă aştept...

Ţi-am cântat, ţi-am zâmbit, mi-au scăpărat printre gene lacrimi... fulgi mesageri îşi plimbau visul neştiind că alte vise renasc sau pier la hotarul vieţii noastre... am ştiut că nu vei rămâne pentru totdeauna... eşti un cuceritor... ai noi destinaţii... noi spaţii de cucerit... atâtea fete de dansat...

Dac-aş putea, ahhh, de-aş putea, te-aş închide în visu-mi... să-mi fii dragoste numai mie... dar în fiecare an voi ştii că Dragobetele sărută fetele... şi ştiu că nu voi fi singura pe care o vei săruta, dar mi-ar fi suficient să ştiu că e unic felul în care îmi furi şi îmi redai sărutarea... printre fulgi de nea plutind îmbrăţişaţi, cu visele noastre, sărutări reale -fictive, ce atunci când dispar - dor...

Friday 4 February 2011

12 februarie, fulgi de nea, un zâmbet şi o viaţă de om...



S-a trezit într-o dimineaţă... împlinea 23 de ani. Ce frumoasă vârstă, şi-a spus...
Dacă s-ar fi născut primăvara, ar fi fost şnurul legat la mărţişor. Ar fi fost floare, s-ar fi compus din petale... s-ar fi născut în plin verde, în plin concert susţinut de păsărele...
Dacă s-ar fi născut vara, s-ar fi trezit cu cercei-pereche la urechi... ar fi fost un iulie torid, revărsare de lumină...
Dacă s-ar fi născut toamna, a fi venit în întâmpinarea căderii frunzelor încă din prima clipită... ar fi strâns în braţe foşnetul lor... dar acum, strânge în braţe, temeinic, amintirea... ar fi strecut o poveste pentru fiecare picătură de ploaie...
S-a născut iarna... după un Crăciun plin de fast, de culoare... după un An Nou fascinant... după un ianuarie geros... într-un FEBRUARIE fabulos, odată cu fulgii de nea, într-o zi perfectă de 12...

Femeile încearcă mai mereu să îşi pună în balanţă împlinirile, neîmplinirile... să facă bilanţul... unele sunt mulţumite cu ce au primit, altele caută în continuare, dar mai sunt şi cele care veşnic vor fi nemulţumite... unele stagnează, altele devin...

Fie că sunt mame, iubite, fiice, prietene, colege... indiferent de meseria lor... indiferent că sunt supărăcioase, iubitoare, critice, pisicoase, reci... fiecare femeie e un simbol... la un moment dat reprezintă un punct de sprijin, un etalon...

Femeia: fericită, zâmbitoare, împlinită, bună, cuceritoare, fragilă, deseori neîncrezătoare... împlineşte mereu o vârstă... în fiecare an trece printr-o altă vârstă... vin 23 - cu bune şi rele, urmând o traiectorie definitorie...

Femeia, fata, iubita, mama, prietena, colega... care a împlinit 23 de ani - ani presăraţi cu bucurii şi speranţe, eşecuri uneori, depănaţi de fulgi de nea, de timp şi poveste la fereastra viselor... ani, ore, secunde... şi-n fiece clipă, un dor mistuitor...

La mulţi ani, Licurici, fată-verde... pentru care visele nicicând nu mor...

Thursday 27 January 2011

Despre iubire...


... mă iubesc copii, părinţii, sora mea, prieteni, admiratori,colegi... fie că sunt nady_fire, nadi-rea, nadi-profă,nadi-iubită,nadi-soră,nadi-fiică, nadi-străină... şi dragostea lor m-a schimbat....
N-am crezut prea mult în puterea dragostei sau în ceea ce te poate determina să devii... dar acum cred, acum simt, acum devin şi îi mulţumesc... dragostea în diversele ei ipostaze mi-a construit caracterul, m-a modelat pe mine ca om... făcându-mă să devin mai bună, mai tandră, mai darnică, răutăcioasă voit(tot un fel de dragoste), mai înţelegătoare, mai tolerantă...

Toate aceste iubiri m-au schimbat. Dragostea de copil m-a făcut să mă văd iar copil. Să mă imaginez iar în ipostaza de copil, a ceea ce am pierdut: inocenţa vârstei lor, curajul să-nfrunt tot ce-mi pătează un ideal, ochi strălucitori în care se scaldă lumină...
Dragostea de prieteni m-a făcut să înţeleg cum e lumea, de fapt. Cu veniri şi plecări, iluzii şi deziluzii. Cu oameni cărora te-ncredinţezi, care "fură" din tine, te îmbrăţişează, îţi ţin partea, se roagă pentru tine, îţi alungă singurătatea, îţi redau încrederea, apar precum un balsam dădător de viaţă şi pleacă fără să-ţi spună...
Dragostea celor care te văd, dar nu te cunosc! Simplă admiraţie, însă o vădită preocupare pentru persoana ta!Atenţii înăbuşite pe parcurs sau îndeplinite! Oameni a căror identitate poate nu o vei ştii... gânduri care "te fură", te-nchipuie şi te doresc...
Dragostea celor care te sprijină într-un proiect, umărul care îţi ţine de cald... ochii care te urmăresc şi ascultă... cei care te susţin... cei care te sapă... mână ce stă-ntinsă...

Toate acestea indiferent dacă sunt: nady_fire, nadi-rea, nadi-profă,nadi-iubită,nadi-soră,nadi-fiică, nadi-străină... şi dragostea m-a schimbat în aceeaşi persoană, dar cu o altă capacitate de a-i înţelege pe cei dragi, cu o altă deschidere către ei privind gesturi, privindu-i cu ochi mai strălucitori, ochi ce abundă de dragoste şi lumină... pot afirma precum Coelho: "...dragostea m-a răscumpărat!".

Acasă: un loc sau un sentiment?


Întotdeauna am încercat să definesc ce e "acasă": un loc, un sentiment, un dor sau o înstrăinare? Atunci când sunt cu tine, când te pierzi cu mine, când sar în braţele tale?
Când plec ca să revin, când caut şi aflu, când vin cu braţe deschise şi-mbrăţişez toate şi mă-nfior?
Ce e acasă? Dorul de mine, dorul de tine? Noi, stând strâns îmbrăţişaţi?
E locul în care ne-am născut? Locul pe care ni-l dorim? Locul pe care cu trudă-l refacem?
Acasă e somnul, iubirea, ore cu tine, îmbrăţişarea, chemarea, strânsoarea din care nu mă mai pot desprinde? Acasă e mama sau tata, ori sunt amândoi oare?
De ce când spun acasă parcă un ceva mă cheamă?... loc, sentiment... nu ştiu în cele din urmă ce devine, ştiu doar un singur lucru: că orice ar fi, "acasă" e parte din mine!

Sunday 16 January 2011

CONCERT CORAL EMINESCU

Am avut parte de o seară foarte frumoasă în compania corului dirijat de domnul Rădoiaş şi alături de domnul Voicilă care a recitat sublim, m-a cutremurat foarte mult "Scrisoarea I"!! Felicitări!!
Au fost alături de mine şi cele două colege ale mele, Căciulă Diana şi Zlăgnean Artemiza, au fost şi copiii de la Şcoala Generală Vladimirescu!! O seară cu adevărat reuşită, cu aplauze la scenă deschisă...
La mulţi ani, Eminescu... la împlinirea a 161 de ani de la naştere!

Friday 14 January 2011

Emoţie, trăire, tu şi eu - zăpada sufletului meu...

Emoţie - când îmi simt inima-n gât, pe tine privindu-mă, ghicindu-mă, iubindu-mă... când îmi ard obrajii, când te-ntâlnesc, când sună telefonul...

Trăire - când pleci şi mă laşi, când mă pierd toată, când revii şi nu mă aştept, când reacţionezi cum mă aştept, când mă superi, când radiez toată... când mă săruţi, mă-mbrăţişezi şi spulberi orice-ndoială... când stărui, te simt, te vreau... când îmi zâmbeşti şi -n zâmbet mă cuprinzi întreagă... când facem lucrurile-ntr-adevăr să meargă... când doi, unul spre altul aleargă... lăsând în urmă lumea-ntreagă...

Tu şi eu - două suflete fugare, libertine, doritoare... cântec ce se completează, vals ce acum se dansează... suflete la unison, vise contopite... trupuri ce tânjesc, lacrimi ce iubesc, sărut îndelungat, o fată şi-un băiat...

Zăpada sufletului meu - tu, cel care mă ia de mână şi mă lasă... de care mă îndrăgostesc şi dezdrăgostesc de zece mii de ori pe zi... cu care adorm în gând... care îmi face viaţa frumoasă... după al cărui sărut tânjesc, eşti fulgul învelit în dragoste... aievea vii, săruţi în zbor, uşor... şi te topeşti... şi te iubesc, nu există altcineva fulg drag să mi-l închipuiesc...

Sunday 9 January 2011

Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate...


... pentru că de când l-am cunoscut, mereu a existat el, purtându-mi o infinită dragoste...
Şi datorită faptului, că nimeni, niciodată, oricât ar susţine şi afirma, nu mă va putea iubi atât de delicat, necondiţionat, fără speranţă precum o face el...
Şi mă iubeşte în continuare, cu toate că am plecat de atâtea ori de lângă el, cu toate că nu l-am iubit pe măsură... mă iubeşte continuu, cu o dragoste pe care nu ştiu dacă o merit... fiindcă am fost rea, fiindcă l-am lăsat fără speranţe, fiindcă nu l-am iubit cum ar fi trebuit şi şi-ar fi dorit...
Alerg după himere, la nesfârşit, după oameni care îmi cântăresc sentimentele şi le negociază... care le comercializează după cum le este lor la îndemână...
Ştiu că el, va fi întotdeauna acolo, pentru mine... dar oare pentru cât timp? mă va aştepta din "hoinăreala" mea? va fi dispus să ierte şi să uite toate?
Ştiu că greşesc - acum, azi, în ceea ce-l priveşte, îi priveşte şi mă priveşte - şi nu sunt dispusă să-mi îndrept greşelile... merg până în pânzele albe, hotărâtă să lovesc zidul nemilos şi să cad la pământ înlăcrimată... îmi voi asuma orice greşeală, deşi iubind nu înseamnă a greşi... dar treptele ce succedă calea către iubire... sunt presărate cu greşeli asumate, lacrimi, dezamăgiri, neîmpliniri...
Şi totuşi el va fi mereu acolo, lipit de zidul inimii mele... îi voi auzi fiecare bătaie a inimii, chemându-mă, să mă-ntorc de pe cale... va fi foarte greu să convieţuim sub acelaşi zid... şi cu atât mai grei vor fi paşii mei rătăcind mereu, pe altă cale... de nu ştiu ce, în căutare...

Şi sunt conştientă că: " Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate: dragostea nu pizmuieşte; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie, nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândeşte la rău, nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr, acoperă totul, crede totul, nădăjduieşte totul, suferă totul. Dragostea nu va pieri niciodată."

De ce-mi iubesc bărbatul?


Fiindcă pare mai determinat decât mine în ceea ce face, dar întorcându-se din drum, admite că nu sunt mai slabă din fire decât el. Pentru că îmi ţine de cald. Chiar şi atunci când sunt capricioasă. Pentru că mă ţine în braţe. Chiar şi atunci când fac pe supărata fără motiv...
Pentru că se gândeşte toată ziua la sex, dar îmi vorbeşte despre dragoste... şi este capabil să facă şi dragoste... pentru că numai el ştie să fie astfel, fără nici o urmă de îndoială...
Pentru că îmi stârneşte imaginaţia ... fie că scriu... fie că îmi închipui ceva... fie că ne lansăm în provocări împreună. Şi la rândul meu ador să îi stârnesc imaginaţia... să îi captez atenţia... să-l aţâţ cu cuvinte... cu gesturi...
Pentru că nu îi plac poveştile mele siropoase. Tragismul meu. Şi totuşi îmi ascultă poveştile, ...zâmbeşte şi freamătă la auzul lor... îmi mângâie chipul, mă sărută pe frunte în semn că va fi bine...

Pentru că face ce face şi tot în preajma mea ajunge . Pentru că se comportă precum un bărbat puternic , iar alteori zâmbetul îi trădează sufletul de copil...
Pentru că are senzaţia că mă conduce, dar îi place să fie dominat şi condus. Pentru că stârneşte în mine dorinţa. Pentru că bravează deseori, pentru că nu plânge, chipurile... dar uneori îi şterg lacrimile şi îi sprijin umărul...
Pentru că pooate fi bădăran, dar şi bine-crescut... pentru că îi place să îmi dea speranţe doar de dragul de a-mi da speranţe... pentru că e dispus să renunţe, fictiv, la viciile şi pasiunile lui , doar ca să îmi facă pe plac...
Pentru că construieşte. Creează. Caută şi admiră feminitatea. Pentru că mă critică atunci când greşesc...pentru că m-a ales şi se simte mândru să-l fi ales...
Pentru că îşi cere iertare când nu mai sper... pentru că cerându-şi iertare o face stângaci... pentru că tot ce face nu face cu răutate... uite de asta-l iubesc!

Monday 3 January 2011

2011 - news...

Noul an debutează cu veşti bune! Încă de anul trecut ne-am angrenat într-un concurs organizat şi găzduit de municipiul Bucureşti: Concursul naţional de creaţie literară "Mircea Sântimbreanu". Am participat cu trei elevi, fiecare intrând în concurs cu două poezii. Elevul Sas Robert de la Şcoala Generală "Adam Muller Guttenbrunn" Zăbrani a luat menţiune la secţiunea poezie! E un lucru bun! Felicitări Robert! mergem să ridicăm diploma... şi urmează să primim rezultatele de la concursul de la Oradea "Domn, domn să-nălţăm".
Sper ca noul an să ne aducă cât mai multe proiecte, cât mai multă inspiraţie în a le da curs şi susţine... mult succes în noul an elevilor mei :-)
E doar început de an, ne aşteaptă multă muncă... doar muncind, vom persevera... so, let's do it!!