Candoare...

Mă urmăresc doi ochi,
acele două luminiţe
ce se încarcă de la soare
şi grăbesc pasul să surprind,
surâsul rupt din infinit...


Miraculoasele fiinţe
au întărit în inima-mi
mii de credinţe
şi pline de candoare,
un gând, astăzi, trimit
din depărtare.


Am încercat să îi imit,
dar n-am avut succes,
n-am reuşit.
Nu pot să îmi păstrez
nefrântă lumina,
lor le reflectă ceva
inima...


N-am renunţat
şi astăzi,
adulmec urme care
mă poartă negreşit
la dulcea lor candoare!