S-a aşezat...

S-a aşezat liniştea la sat,
toate se pregătesc de iernat.
E linişte încă,
mi-e prielnic terenul
să simt rana,
ce e adâncă...


S-a aşezat de-atâtea ierni
zăpada în plete la mine,
încât azi anii nu îi mai măsor,
cu fiecare an nu ştiu
socoata cum îmi vine...


S-a aşezat pe nesimţite,
pe inimă,
pe braţe,
pe ochi
şi pe speranţe:
azi dorul mi s-a aşezat,
mă simt precum un copil
de mama lui abandonat...


S-a aşezat şi la noi - iarna,
numai tu îmi lipseşti,
pe cărări cu istorie
astăzi îmi rătăceşti
să te întorci în glorie
şi să mă năuceşti.