Nadina

Nadina

Sunday 16 February 2014

Iubeşte-mă...


















Iubeşte-mă
şi-nveleşte-mă de griji,
să nu mă-ntineze vreun gând,
cu pacea, la noapte,
vom face un legământ...


Iubeşte-mă mică,
voi creşte mai mare,
tolerează-mi copilăriile,
sunt trecătoare...


Iubeşte-mă,
posedă-mă,
fă-mă a ta...
du-mă acolo
unde, în transcendent,
vom continua:
să fim iubire,
să respirăm prin ea,
în dragoste, nicicând,
nu vom ceda...


Iubeşte-mă,
nu-ţi fie frică
şi mă-mblânzeşte
când sălbatică par...
ştiu, că uneori e bizar,
cât sunt de complexă
până şi ţie, îţi las,
fiinţa - perplexă...


Iubeşte-mă
cu îngăduinţă,
cu stăruinţa de-a fi,
mereu, noi...
pune-mi în palme
sărutări o mie,
pecetea de pe buze
nimeni să n-o ştie...


Iubeşte-mă
şi lasă-mă să mă-nvelesc de toate,
să uit de visele, cândva, neroade,
astăzi, simt, sunt altă fiinţă:
nu mai ezit,
nu-mi mai pierd firea,
mă dărui toată,
nu mai vreau nemurirea...


Iubeşte-mă,
fii aici,
clipă de clipă cu mine...
sărută-mi fruntea,
nu măsura timpul,
nu ştii, că la fiecare
strângere de mână,
se schimbă anotimpul?


Iubeşte-mă,
strigă-mă,
cheamă-mă lângă tine...
nu vreau să stau
la graniţă de inima ta,
vreau să fiu o parte,
din ce ne desparte
şi să birui timpul
ce necruţător,
ne împarte:
pe mine, pe tine,
doar - doi -
câteodată ne ţine...


Iubeşte-mă,
chiar de-s fiinţă
sau nefiinţă...
azi nu-mi măsor paşii,
blestem ceasul
ce ne ţine în loc:
sărutul, pasul...


Cum iubeşte această femeie...


















Priviţi această femeie,
nu o judecaţi după haine,
nici după ce gândul
adesea-i scânteie,
nu vă lăsaţi duşi de val,
de idee...


Piviţi şi-ncercaţi
să staţi un timp nemişcaţi,
nu tulburaţi sufletul,
nu alteraţi trăirea,
se petrece ceva minunat,
cu iubirea...


Priviţi,
cum această femeie - iubeşte:
cu suflet,
cu zâmbet,
cu lacrimi,
ea se dă toată...
nu vă miraţi, nu judecaţi,
un suflet, ce taine,
în el poartă...


Cum iubeşte această femeie,
acestă fiinţă,
ce vă pare plăpândă...
dar e puternică firea-i,
se mistuie toată,
până la ultima secundă
în iubire e transfigurată!

Saturday 15 February 2014

În iubire...


















În iubire am văzut
şi plăcut, şi neplăcut,
mi-a fost teamă,
mi-a fost dor,
că mă pierd
uşor, uşor...

În iubire
pierd, câştig,
risc,
în gura mare strig,
dau socoată
câteodată,
în iubire
nu-i răsplată...


În iubire-i cald şi frig,
stau, dar şi mă mişc un pic,
nădejde şi deznădejde,
mă iubeşte,
mă urăşte...


În iubire-i socotit
să te dărui înzecit,
să mergi cu toate-nainte
fără frică,
fără teamă,
că-ntr-o zi
ea se destramă...


În iubire, dacă vrei,
Tot ce-i frumos
tu să iei...
inimă dragă şi blândă,
dăruieşte-te arzândă,
e singura ta izbândă...

Întâlnirea...


















Întâlnirea ce s-a petrecut
n-a fost deloc,
întâmplătoare...
erai,eram
şi scrijeleam iubiri
ivite, într-o zi cu soare...


Întâlnirea ce sortită a fost a fi,
ne-a fost o întâmplare fericită,
iar, astăzi, dacă sunt iubită,
acelei întâlniri
îi datorez emoţie cu emoţie,
tu îmi eşti clipa, întâlnirea,
în tine se petrece - regăsirea...


De-atunci,
din acea zi,
menită să se-ntâmple,
mi-eşti drag prieten,
mi-eşti iubit,
eşti adieri - pe tâmple!



this time,last year...

Friday 14 February 2014

Simplu...


















E-atât de simplu
ce se-ntâmplă cu noi,
cu mine, cu tine,
fiindcă dragostea,
pe-amândoi,
în lanţuri,
deloc nu ne ţine!


Eu te iubesc
în fiecare zi,
îţi arat dragostea
şi prin necuvinte,
ştiu, că acel care crede
că iubeşte doar azi,
nu trăieşte ca noi
şi se minte!


Eu te iubesc
într-un mod distinct,
nu mă cramponez
de o zi oarecare,
fiindcă eşti
zi de zi
şi te simt,
nu-mi mai trebuie -
confirmare!


Tu mă adori
şi mă faci să simt
că sunt, în felul meu -
specială...
nu m-amăgeşti
cu iluzii ce prind,
dragostea noastră
n-o vom lăsa,
să prindă iz
de comercială...


Simplu iubim,
precum respirăm,
în fiecare zi,
firesc ne dăm:
eu mă dărui ţie,
tu mi te dărui mie
şi nu mai contează
pentru cel ce nu ştie...

Flori...


















Flori, flori, flori,
flori au plâns,
în aşteptare...
în zori de zi,
căutau buzele tale,
nici nu ştii...


Flori, flori, flori,
flori, adesea,
la ferestre
stau nătângi...
şi cu trecerea-ţi
prin curte,
câte-un strop
din dor le-alungi...


Flori, flori, flori,
flori albastre
stau în glastră,
aşteptând...
tremurul,
povestea noastră
ca şi când...


Flori, flori, flori,
flori uitate, neculese,
fug de dor,
prin poienile prea dese
cu speranţa
că te vor uita uşor...


Flori, flori, flori,
flori mai speră
că eşti astăzi,
tot acel,
care-a pus
pe buze taina,
care-n grabă
mi-a luat haina,
cel ce cu-n sărut prelung,
mi-a citit,astăzi, un gând...


Flori, flori, flori,
flori senine, devotate,
te vor aştepta...
să te-ntorci din pribegie
la inima ta...

Surpriza...


















Tu eşti o surpriză
clipă de clipă,
fiindcă doar tu
poţi să mă cerţi,
să mă iei în braţe,
apoi să mă ierţi...


Tu eşti surpriza
fiecărui moment,
şi dragostea asta,
ştiu, ne ţine,
în priză...
ne plimbăm
din când în când,
pe câte-un continent,
mereu cu sufletele-valiză...


Nu mă despart
nici o secundă de tine,
nu te desparţi de mine
vreo clipă,
şi ne-nţelegem foarte bine
mai ales, atunci,
când nu gândim în pripă...


Tu eşti supriza,
acel element unic
şi nerepetat...
surpriza
şi dragostea
vieţii mele,
când tu eşti
nu-mi mai trebuie scară,
să urc la stele...

Acord de pian...


















Percutează-mă
ca pe-o chitară,
lasă-mă să fiu
arcuşul de vioară...


Şi să ne armonizăm,
în seara asta iubite,
recital să dăm,
sufletelor noastre,
reunite...


Cânt cu patos azi,
tu mi-eşti companie,
nu-mi disting din note,
oameni simfonie...


Sufletul, eu azi,
l-am potrivit cu tine,
Sunt un cânt uitat,
născut din ruine...


Acord de pian,
sufletul îţi este,
capul meu pe pieptu-ţi
încă fredonează,
sufletu-mi
la intensităţi mari - cântă,
inima vibrează...

În paşi de dans...












În paşi de dans
îmi acoperi sufletul,
doar la mângâierea ta,
îmi renaşte zâmbetul...


În balans,
sufletele noastre
azi au dat concurs:
eşti aici,
sunt aici,
suntem la egalitate,
n-ai ce să mai zici...


În paşi de dans,
în istoria omenirii
şi pe partituri
s-a mai înscris un vals...


În sărutări
şi-n îmbrăţişări
dansează calm,
privirile...
cu prezenţa ta,
poezia mea,
se-ntreţin iubirile...


În paşi de dans
te caut
şi te regăsesc...
rătăcesc pe căi,
valsez pe orice scenă
fără vreo problemă
ca să te regăsesc,
să-ţi smulg
eternul "te iubesc"...

Sunday 9 February 2014

Când te iubesc...


















Când te iubesc
las armele jos
şi mă apropii de tine,
cu drag, cu sfială...

Când te iubesc
fac ce fac
şi sorb din iubire
ca şi cum aceasta,
ne-ar fi, ultima seară...


Când te iubesc
nu mi-e teamă
să recunosc,
să-mi accept
sentimentele
nu mă face mai vulnerabilă...
dimpotrivă, 
când mi le-asum
mă simt,
cea mai capabilă!


Când te iubesc
limite simt că n-am,
sunt cea mai pornită fiinţă...
mânată de dor,
de iubire, de drag,
fac şi eu,
ce îmi stă în putinţă...

Doar tu...














Doar tu
îmi faci sufletul
să tremure,
ca nimeni altul...


Cu tine,
sufletul meu
simte toate trepidaţiile
ce pot fi posibile
pe această planetă...


Doar tu,
poţi să-mi fii
şi Iad, şi Rai...
doar cu tine
pot să le simt
ca pe un trai...


Cu tine
mă simt
cea mai iubită,
îmbrăcată de zâmbetul
şi dragostea ta
sunt mereu fericită...

Pildă despre destrămare...

Mi-a fost hărăzit un suflet cât un ghem, dar foarte încăpător! Nu-i pot reproşa nimic, astăzi, acelui suflet...nici măcar că n-a avut timp să mă cunoască îndeajuns...altfel, şi-ar fi dat seama că l-am iubit, că îl iubesc şi-l voi iubi...şi că poate, uneori, în stângăcia-mi, l-am neglijat, nu l-am mângâiat cât trebuie...
Şi precum un ghem, s-a destrămat sufletul meu drag...făcându-mă să cred că a fost un ghem de iluzii...şi nu reuşesc să-l mai desluşesc sau să-l mai strâng ghem, cum era odată...mă-mpiedic printre firele-i şi observ că poate-i stă mai bine descătuşat...
Mi-am dat foc, într-atât iubesc şi astăzi, sufletul meu drag...pierzându-l, pierzându-mă...parcă neregăsindu-mă când încerc să mă culeg, să mă reculeg...
Azi nu-l mai vreau ghem, nu mai vreau să alerg după suflet încercând să-l reconstruiesc, încercând să-l ţes din ce-a fost...fiindcă ce ţes nu e durabil, dar ce am în inimă va dăinui veşnic, mereu în libertate şi nu captiv - precum un ghem...
chiar dacă e irelevant, nu există clipă să nu te iubesc...

Friday 7 February 2014

Permanent...


















Trăiesc permanent
pe umărul tău
şi-aş vrea să ţină
o veşnicie...
Să nu te dărui oricui,
numai mie!


Dragostea
de la-ntâia vibraţie
a inimii,
vreau să rămână...
doar lângă tine
mă pot linişti,
doar când mă ţii
tu, de mână...



Cu sărutarea-ţi,
în trecere-mi iei,
grijile toate...
pune-ţi pecetea
săruturilor necontenit,
vindecă-mă
de-un veac,
de singurătate...


Trăiesc permanent
cu şi prin dragostea ta,
eşti lumina lină
ce-ndeamnă,
sărută...
eşti cel care,
în urma sa,
nu mă uită...


Cu tine...


















Cu tine îmi e bine,
peste poate
şi n-aş concepe altcumva,
mă uit în jur
şi văd un sens,
doar în privirea ta...


Cu tine se deschid
căi de a fi
şi se închid
căi neferite,
cu ochii tăi
deschizi, iubite,
taine, pe care inima,
să le desluşească vrea...


Şi fără tine
nu s-ar mai putea,
nu văd astfel, vădit
vreun drum,
în calea mea...


Cu tine orice zi
devine mai senină,
eşti dragoste,
eşti pace
şi lumină...

Ne-apropie, dragul meu...


















Ne-apropie,dragul meu,
tot ce-am crescut o primăvară,
tot ce nu am lăsat să moară...


Văd toţi caişii înflorind,
sufletele noastre gângurind,
iar când se-ntâmplă astea toate
ştim, fără dragoste-s, uitate...


Ne-apropie, dragul meu,
raza de soare,
îmbrăţişarea care naştere dă
şi nicicând nu moare...


Prezenţa ta, un zâmbet blând,
Rochiile-mi în vânt, iar fluturând,
O strângere de mână, căutare,
privirea ce nu am uitat-o prin sertare...


Ne-apropie, dragul meu,
O toamnă blândă,
Cu frunze ce şi-aştern covor sub ele,
Cu dragostea ce-a-mprumutat din coloritul lor,
Cu versurile-mi dragi, care pentru tine,
din peniţă, iau cu migală, pe lume - fiinţă...


Şi eşti aici, şi sunt aici,
În lumea asta părem mici,
dar ce nu ştiu cei ce ne întâlnesc pe cale,
e că avem sufletele-ncăpătoare...


Nu ştiu, că dragostea,
e astfel plămădită,
de doi,
ce s-au recunoscut pe veci,
trăită...
şi nu e loc,
şi nu e cale,
nici de-ntinare
sau justificare...


Ne-apropie, dragul meu,
un fulg de nea ce şi-a găsit sălaş,
în carneţelul cu notiţe,
acolo, în ultimul sertăraş...


Tot ce ne e drag ne-apropie,
ne-mbie,
pe noi,
două suflete hoinare,
până acum,
totul ne-apropie...


Ne-apropie, dragul meu,
aceeaşi batere de inimă,
aceeaşi flamă ce-o cuprinde,
aceleaşi visuri şi păreri,
ni se perindă prin unghere...
Ne-apropie, dragul meu,
un Univers ne-apropie
şi ne cere...

Despre ea...


















Despre ea
multe se vor spune,
n-o judeca,
e o fiinţă în lume...


Despre ea
multe pilde,
tu, vei auzi:
că pleacă, revine,
se dăruie,
regrete n-are,
că deşi e mică,
în suflet,
e-ncăpătoare...


Despre ea
vor vorbi
florile adesea
şi vor simţi
în mireasma lor
că e timpul să fie culese,
în buchete frumos - dăruite,
despre ea florile
ştiu taine nedesluşite...


Despre ea
soarele arde ţinutul,
spune şi vrutul,
dar şi nevrutul,
arde cu rost,
fără-ncetare,
despre ea
dogoreşte,
la asfinţit
se-aruncă-n mare...


Despre ea
frunzele,
alunecă toamna,
la paşi grăbiţi,
întâmpină doamna...
despre ea foşneşte
făptura toată
şi pentru ea
cade, gutuia coaptă...

Despre ea
cuvântă frigul în zare,
pentru ea-ngheaţă
ţinutul cel mare,
pentru ea se străduie
cerul să frângă
nor după nor
poate cu fulgi o să plângă...
fiindcă ea iubeşte
albul şi-l iartă,
pentru ea fulgii
se-adună grămadă...
fiindcă ea poartă,
la gât, şirag de perle,
pentru că ochii
îi sunt două stele...

Despre ea
îngână potecile - iarna,
pentru ea străjuiesc
oameni cărunţi,
ninşi de vreme...
pentru ea-ndură gerul
oamenii de zăpadă,
pentru ea, despre ea,
cerne - în prag,
să o vadă...


Despre ea
spun, anotimpurile toate,
că-i dificilă,
cum nu se poate...
dar le e şi dragă
şi pe rând, fiecare,
o aşteaptă cu darurile-i
s-apară pe cale...


Anotimpurile unite,
spun despre ea,
că-şi caută sortitul
plecat cândva...
dar nu mai vine
şi nu-l zăreşte,
prin anotimpuri, stingheră,
ea rătăceşte...

Pesemne că anotimpurilor,
le este milă,
de biata fiinţă,
de biata copilă,
ce straşnic umblă
în depărtare,
cătând pierdută
iubirea - în zare...


Biata fiinţă,
nemângâiată,
o amăgesc flori, soare,
jocul frunzelor
şi-un om de zăpadă...
ori nu-şi dă seama
ori în rătăcirea,
e pururi menită
să-şi caute iubirea...


Despre ea
urlă, lupii grămadă,
pe ea o deplâng râurile
văzând, că-n van aşteaptă...
despre ea veţi auzi şi voi
cu siguranţă,
e fata aceea
ce rătăceşte prin lume
fără speranţă...

Normalitate...

De foarte multe ori avem tendinţa să ne dorim lucruri...materialitate, tot ce-i excesiv, tot ce epatează în jur...
Dar în realitate, tânjim după normalitate, după simplitatea care de cele mai multe ori înseamnă totul şi e singura care ne condiţionează fericirea în starea ei pură...
Mă simt, în sfârşit, un om odihnit, numai după a doua zi de vacanţă...Aveam nevoie să-mi încarc bateriile, să-mi sfidez programul zilnic...mă simt o alta: relaxată, zâmbitoare, energică...
Mă simt de parcă am lăsat în urmă ora la care mă trezesc zilnic - 4.30 - şi profit din plin de somn, de momente alături de oamenii dragi ce-mi fac sufletul să respire, să tresalte...
Îmi doresc normalitate, pentru că de fapt, asta înseamnă normalitate: timp pentru tine, cu tine, timp alocat celor dragi...să nu-ţi mai pese de timp - o coordonată mult prea necruţătoare...să simţi că eşti stăpâna timpului, că-l ţii captiv...chiar şi pentru câteva momente...
Normalitate înseamnă să iubesc, să cred, să sper, să am şanse, să fiu odihnită, să mă delectez cu o carte pentru propria-mi plăcere...
Vă-mbrăţişez: nebun(ă) de alb, cu o cafea în mână şi cu sufletul inundat de lumină,
Nadi

Dacă...


















Dacă ai sta, măcar o clipă,
ca să te gândeşti la tine
ai descoperi că-n suflet
e nevoie de iubire,
de speranţă, de credinţă,
ai descoperi umana,
minunata ta  - fiinţă...


Dacă ai privi adesea,
către cerul înstelat
ai dormi mai bine noaptea,
cu gândul mai împăcat...
Dar privim cam rar la stele,
Adesea le ignorăm
şi uităm că din sclipirea lor
adesea ne luminăm...


Dacă am uita de toate
şi ne-am cufunda în alte:
în privirea ta iubite
văd emoţii regăsite...
în zâmbetul tău curat
văd un suflet minunat,
în îmbrăţişarea-ţi dragă
se ascunde-o lume-ntreagă...


Dacă aş uita o clipă
că trec zilele în goană,
dac-aş sta mai des cu tine
nu m-aş mai înstrăina:
de privirea-ţi, uneori
chiar de iubirea-ţi...


Dacă timpul nu ne-ar toarce
ca pe un caier cu fus,
şi-am găsi, noi, că e timpul
un prieten, nu intrus...
Dar adesea, ne înşeală,
Timpul mai mult ne goneşte,
Nu e timp pentru acelea,
toate, câte ne-am dori,
Timpu-i un viclean
ce, de ani, ne-ar dezveli...


Dacă eu sunt pentru tine
dragoste şi aşteptare,
tu ce eşti pentru mine?
dragoste şi încântare,
Clipa mea de sărutare?
Să nu fi hain, ca visul,
să-mi laşi lacrima şi plânsul,
pentru alte clipe, care,
vor părea prea trecătoare...

Te...


















Te ador,
dragul meu
şi mi-e simplu
s-o fac...
tu eşti
omul meu drag...
când am mici supărări,
imediat se retrag
şi cu tine mă-mbrac...


Te sărut
de un infinit de ori
pe minut...


Te iubesc
şi s-o spun
eu nu mă feresc...
eşti un om,
o minune,
mă-ndulceşti
şi cu glume...


Te visez,
dar n-am timp
să continui
visul prea mult...
fiindcă vreau să
te sărut
de un infinit de ori
pe minut...

Te voi iubi...

 Iubirea mea e liberă, trăieşte, se bucură, nu e niciodată captivă. Te-am întâlnit fiindcă a fost menit să fie astfel, fiindcă nimic nu-i întâmplător...contextul exista deja, iar când am întrebat de tine şi mi-a fost tăiat elanul, aveam să cred că acea întrevedere avea să fie totul...
...dar zilele ce-au urmat aveau să-mi sugereze că lipsea ceva, acea parte din mine, partea care mă completa, mă accepta cu bune şi rele, cu nori şi soare, cu ploi sau năpraznic vifor...
Sufletul meu se căuta pe sine şi nu se regăsea...şi a înflorit într-o primăvară, când pierduse orice speranţă: am intrat în acea sală, iar prezenţa ta m-a frapat...şi am ştiut că urmez firul inimii...
Am încercat, cât am putut, să fur din fiecare clipă alături de tine...am încercat de nenumărate ori să apropii distanţe...Erai pe buzele tuturor, auzeam des vagi istorisiri cu şi despre tine, iar de foarte multe ori, chicotul LOR m-a făcut să fiu geloasă...geloasă pe absenţele mele, pe prezenţele celorlalţi...
Îmi lipseau abordarea ta, vorbele dulci-aluzive, emoţia cu care te sorbeam - pe furiş...
Între timp, ai devenit o prezenţă constantă în viaţa mea, acest lucru fiind posibil şi datorită faptului că între noi de foarte multe ori totul era de la sine înţeles, chiar şi fără cuvinte...
M-am îndrăgostit şi nu ştiu nici eu când am încetat copilăriile, când ai început să contezi - cu adevărat - în viaţa mea...era o presiune mare în tot ce simţeam, iar miza era sufletul... Când aveam să-ţi mărturisesc? Când aveai să-mi mărturiseşti?
Confesiunea a venit sub formă de versuri, mai apoi au urmat confirmarea, certitudinea: că simt, că simţi, că simţim ca unul...voi avea răbdare, dragoste şi încredere...
Te voi iubi! Nu e o certitudine, e o trăire firească, precum aerul pe care îl respir...
Te voi iubi: dincolo de aparenţe, clişee morale, bătăi de inimă, ploi, furtuni, viscolul crunt...
Te voi iubi, cu o forţă de nestăvilit ce izvorăşte din mine...
Te voi iubi în fiecare clipă, la fiecare bătaie de inimă, la fiecare zbatere de geană, la fiecare zâmbet, la fiecare sărut...