Nadina

Nadina

Tuesday 31 March 2015

Nu te găsesc acolo, de fiecare dată când îmi trebuieşti...













"Şi-atunci m-a luat de mână şi am plecat împreună. Eram surprinsă de gest, dar n-am spus nimic. Urcam şi coboram fiecare pantă în tăcere. Mi-aş fi dorit să înceapă el conversaţia, dar n-am rezistat şi l-am întrebat într-un târziu:
- De ce tocmai eu? După atâta timp...
 A urmat o pauză lungă între întrebarea pe care o adresasem şi răspunsul pe care mi l-a oferit:
- Tu! Pentru că aşa trebuie să fie! Tot ce mă-nconjoară are legătură cu tine. Dimineaţa când mă trezesc, pe tine te caut. În aburii cafelei, mi se pare că zăresc silueta ta. La prânz, privesc de la fereastra biroului, căutându-te. Inima nu are astâmpăr nici o clipită. Seara, când mă retrag în liniştea cu sine, trăiesc un adevărat război cu gândurile care nu mai contenesc să mi te-nfăţişeze dinainte. Şi-adorm de foarte multe ori îmbuibat de mâncare, dar înfometat de fiinţa ta. Şi astfel, trece fiecare zi. Te caut în neştire, cu patimă. Şi nu te găsesc acolo, de fiecare dată când îmi trebuieşti."

- fragment din lucrarea "Montesambra, bărbatul vieţii mele" - Szakacs Nadina Maria

Monday 30 March 2015

Suntem nişte petale...













"Petale. Suntem nişte petale ce-şi scutură picurii ploii în înserare. Mereu în căutare. Mă caut pe mine. Te caut pe tine. De ce am mereu senzaţia că există ceva ce nu-mi vine? E întuneric. Se preling picuri de sub streaşină. E-atât de bine. Ce tămăduitoare este ploaia. Capăt noi forţe. Petalele-om renasc prin mine. Aleargă, chiar dacă pe străzi s-au inundat plantaţii. Sunt inimi care ploaie cer. Iar pentru asta fac, adesea, incantaţii."

 - fragment din lucrarea "Montesambra, bărbatul vieţii mele" - Szakacs Nadina Maria

Sunday 29 March 2015

Despre vocaţia de dascăl, pasiunea de a scrie şi bunătatea umană la "Linia de dialog" cu domnul Lazăr Faur!






Să nu mai ai aşteptări de la oameni. Şi te vei lumina înzecit!













"Încearcă. Să nu mai ai aşteptări de la oameni. Atâta timp cât aceste aşteptări vor exista, vei fi dezamăgit. Nu-ţi pune nădejdea în oameni, în lucruri, în promisiuni. Acestea-s efemere. Noi suntem efemeri. Trăieşte clipa! Fă ceva ce n-ai făcut niciodată. Fă ceva ce n-ai făcut de mult timp. Ceva frumos, care să te ghideze către tine însuţi. Şi-ai să vezi cum te vei regăsi. E foarte uşor să te laşi amăgit. E simplu să priveşti în jur şi să nu vezi nici un sens. Dă tu un sens lucrurilor care doreşti să aibă un sens. Dă o semnificaţie la tot ce laşi să te înconjoare. Trăieşte în primul rând pentru tine, apoi pentru ceilalţi. Nu-i abandona întru totul. Atât te sfătuiesc: să nu mai ai aşteptări de la oameni. Şi te vei lumina înzecit."

- fragment din lucrarea "Montesambra, bărbatul vieţii mele" - Szakacs Nadina Maria

Pentru el...


















Pentru el am lăsat oraşul
şi am devenit dascăl la sat,
fiindcă vezi, mi-a fost destinat
ca bărbat.


El este tot ce mă-mplineşte,
vocaţia mea zi de zi,
singurul ce mă face
să nu mă opresc
din a dărui.


Ochii lui mă-ndeamnă
să le fiu lor
în continuare - mamă.
Şi dacă sunt cu băgare de seamă,
ce frumos, bărbatul iubit
mă îndeamnă.


Foarte des pe nume
el nu mă cheamă,
dar mă prinde de mână
cu taină.
Mă cuprinde de mijloc,
la ureche de drag
îmi şopteşte,
simt că am găsit fiinţa
ce mă împlineşte.


Mă susţine când pruncii
citesc pe silabe,
bucurii multe-mi face
când florile-s dalbe.


Cum să nu-l iubesc?
Ca el nu-i niciunul,
De emoţii mă cutremur
Când pasul lui trece
pe drumul...
Pe drumul spre şcoală,
adesea el trece,
îmi duce o floare,
îmi spune o vorbă,
cu gândul, el,
mă petrece.


Pentru el am lăsat
în urmă - oraşul,
Drept să vă spun,
rău nu îmi pare.
Fiindcă, aici, 
simt că ne e sălaşul
că pletitudinea 
dragostei noastre
e mare.

Suntem nişte păsări...



















Noi, oamenii,
suntem nişte păsări
care se lansează în zbor,
ştiind drumul lor.


Aflându-ne
mult prea la înălţime,
nu mai putem fi
de vorbe, aşa uşor,atinşi
şi nici în capcane prinşi.


Suntem nişte păsări,
pământul l-am lăsat,
cu sufletul
cred că ne-am înălţat.


Noi, oamenii,
suntem doar nişte păsări
de nimenea gonite,
ne-am frânt cândva din aripi,
fiinţe chinuite.


Suntem doar nişte păsări,
doar nişte călătoare,
să nu ne uităm cuibul
în care am primit născare.

Aici, când sunt...


















Aici, când sunt,
mă cuprinde fericirea
de tâmple.
Am văzut
om capabil
să umble
şi să găsească
fără să-şi fi propus,
dar am văzut şi om
care-şi propusese
să găsească
şi deziluzia l-a ajuns.


Aici, când sunt,
toate se petrec
la înălţime.
Ah, e atât de bine,
în liniştea aceasta
să mă scald,
îmi ţine lumea
cu-ale sale
loc de pat.


Aici, când sunt,
de ale lumii
nu mai plâng.
Doar râd,
cu tot sufletul meu
capabilă-s să râd.
Aici, când sunt,
în stări de fericire
mă cufund.


Aici, când sunt,
simt că adun
tot ce-i frumos
de pe pământ.
Şi nu îmi pare rău
c-adesea mă pornesc,
că sunt mereu pe drum
şi des călătoresc.
Fiindcă când sunt aici,
îmi cresc în inimă
comori,
aici, când sunt,
iubitul meu,
ai putea
să m-adori.

Saturday 28 March 2015

Pansamente...
















"Când te ţine cineva de mână, te ţine în suflet. Întotdeauna am asociat apropierea mâinilor, îmbrăţişarea şi privirea cu inima omului. Doar un om bun te ţine strâns şi cald de mână. Doar un om cald te îmbrăţişează şi nu-ţi mai dă drumul. Doar unui om frumos îi poţi citi bunătatea în privire. Am călătorit timp îndelungat şi mereu am făcut acest gen de asocieri. Fiindcă ce-i pus omului în inimă, îi este şi uşor să ofere mai departe. Un zâmbet cald, o strângere de mână, o îmbrăţişare duioasă, o privire cât o mie de cuvinte. Ah, după ani şi ani, îmi vin atâtea în minte. Sunt lacrimi. Oameni buni. Şi toate-s sfinte. De suflete ce mi-au fost şi-mi sunt dragi mi-aduc aminte. Sunt omul ce m-am tămăduit prin toate aceste. Şi am avut puterea ca să iert. Da, am trecut peste! Azi, sufletul mi-e mai uşor. Am pentru voi toţi o îmbrăţişare, un surâs şi o privire. Primiţi-le! Cândva vă vor servi de amintire! Şi luaţi aminte: vă-mbrăţişez şi prin aceste file! Sunt gânduri şi momente, ce ne vor fi utile! Pansamente!"

- fragment din lucrarea "Montesambra, bărbatul vieţii mele" - Szakacs Nadina Maria

Friday 27 March 2015

Când sunt cu voi, regăsesc o parte din mine!

















"Inima a luat-o la galop. Stări de fericire. Asta ne transmit, uneori, oamenii. Am visat mereu să mă reîntorc la copilărie. Cum aş mai putea să refac drumul şi să parcurg din nou - paşii? Fizic, n-am cum! Dar spiritual, mă-ntâlnesc zilnic cu cel care eram. Copilul din mine. Şi visez că lansez zmee, că mă plimb într-un balon care mă poartă deasupra lumii, că în trecere pot să mângâi o parte din nori. Ce sentiment minunat. Să fiu aici şi acolo, în acelaşi timp. Fiindcă când sunt cu voi, regăsesc o parte din mine. O parte pe care nu, n-am pierdut-o. Am închis-o doar, am ferecat-o şi stă zăvorâtă în încăperile cele mai de taină ale inimii. O parte care iese la iveală, din când în când. Partea care m-a crescut. Cea care mă-nfăţişează mai mult, pe mine, copilul ce-am fost. Partea din mine, care în anumite clipe, îmi ţine adăpost. N-ai să-nţelegi niciodată. Toţi vorbesc despre iubire. Toţi o scot la tarabă şi se înşeală mult prea uşor. Puţini înţeleg, însă. Că iubirea nu-i un târg. Ea nu se cerşeşte. Nu se cumpără. Nu sileşte pe nimeni. Iubirea pur şi simplu este. Aşa cum este în noi, încă, sufletul de copil."

- fragment din lucrarea "Montesambra, bărbatul vieţii mele" - Szakacs Nadina Maria

Sunday 22 March 2015

Opreşte-te din fugă, admiră, iubeşte, mângâie!














"Liniştea o poţi dobândi doar lucrând cu interiorul tău. E foarte greu să o dobândeşti, dar vei reuşi, dacă nu vei abandona lupta. Merită să perseverezi şi să-ţi asiguri liniştea interioară. Lucrează mai întâi cu tine. Descoperă-te! Apoi încearcă să-i descoperi pe ceilalţi. Te vei minuna când vei realiza câte bucurii stau strânse buchet într-o fiinţă umană. Bucurii cărora uneori nu le dăm glas. Multe evenimente ale vieţii noastre le ratăm, fiindcă nu avem îndrăzneala de a le da glas. Descoperă-i pe ceilalţi ca pe o minune şi acest prim pas va fi unul măreţ spre consolidarea liniştii tale. Nu te mai supăra pe oameni. Fii îngăduitor! Tu nu vezi decât puţin. Sufletul unui om e un ocean de secrete. Niciodată n-ai să ştii dacă-i bucuros sau trist. Caută să-l înţelegi, în măsura în care se poate. Dar nu-l judeca. O judecată nepărtinitoare duce adesea la concluzii greşite. Şi vorbele. Vorbele ascuţite, taie precum o sabie. Vorbele spuse fără a fi cugetate, rănesc. Da, cuvintele dor şi rănesc! "Iartă-mă!" sau "Îmi pare rău!" au o foarte înceată putere de vindecare, mai apoi. De aceea, cugetă înainte de a vorbi. Evită, ce-i în jur, a răni. Bucură-te de fiecare zi ca de un dar. Opreşte-te din fugă, admiră, iubeşte, mângâie. Fiindcă în fuga noastră ne risipim zilnic, uitând lucruri esenţiale vieţii noastre. Lucruri simple, care aduc multă bucurie şi împlinire. Câte un popas prin viaţa noastră, ar fi benefic. Acele momente ne sunt date pentru a ne regăsi. Noi, cei care, uităm a ne iubi. Uităm de nevoi, de cât e viaţa de trecătoare. Liniştea o putem dobândi, fiecare. Trăieşte fiecare zi ca şi cum n-ar exista o alta. Pe unde treci lasă un zâmbet, o vorbă bună. Încearcă, pe unde treci, să nu mai laşi furtună!"

- fragment din lucrarea "Montesambra, bărbatul vieţii mele" - Szakacs Nadina Maria

Eşti un talisman în zodia căruia mă activez întotdeauna...


















"Nu te invoc şi totuşi îmi vii. Nu ştiu de pe ce cărări de munte îmi cobori, dar întotdeauna îmi cobori şi soarele în suflet. Şi-mi aduci zâmbetul pe chip. Mă prefaci în mii de culori. Tu nu mă faci să visez. Să sper la nesfârşit. Tu nu mă amăgeşti cu aşteptarea. Tu doar îmi vii. Atâta senin răspândeşti peste zilele mele când mi-eşti în preajmă. Norii şi picurii reci mă ocolesc. Toate se înseninează la vederea ta! Eşti un talisman în zodia căruia mă activez întotdeauna. Când eşti aici sunt într-o mie de feluri, dar îndeosebi reuşesc să fiu bună, senină, caldă. Îmi eşti atât de impregnat în suflet. În fiecare moment mă îndrăgostesc. De vorba ta. De apropierea ta. De toate ale tale. Prin tine însuţi eşti o-mbrăţişare!"

- fragment din lucrarea "Montesambra, bărbatul vieţii mele" - Szakacs Nadina Maria

Friday 20 March 2015

Când am vrut să-mi odihnesc sufletul...

 "Când am vrut să-mi odihnesc sufletul, mi-am îndreptat mereu privirea către frumos şi către ce-am iubit. Fiindcă frumosul te inundă şi îţi educă sensibilitatea. Te eliberează de fiecare dată când lupţi cu tine. Te ghidează către lumină. Acolo unde paşii tăi vor fi precedaţi de flori. Flori minunate pe alei însorite. Primăvară timpurie şi zori când te trezeşti cu sufletul plin de bunătate. Deoarece eşti ce absorbi. Iar sufletul-burete absoarbe frumosul şi devine în timp - bunătate! Bunătate pe care o exersăm zilnic şi o perpetuăm mai departe. Bunătate pe care o transformăm în dragoste. Dragoste pe care o împărţim unii cu ceilalţi. Şi indiferent de ce s-ar întâmpla, bunătatea nu scade. Fiindcă fie noapte sau zi, dragostea rămâne constantă sau creşte. Creşte infinit în noi. Dragostea nu scade niciodată. Doar firea noastră scade, când o încearcă îndoiala. De aceea, dragul meu, îţi doresc să nu te-ndoieşti niciodată. Ştiu că nu-i uşor, dar măcar încearcă. Cu cât credem mai mult, cu atât iubim mai mult. Şi-n inimile noastre şi la picioare se aştern flori pe care le credeam ofilite sau uitate. Cu bunătatea inimii, cu dragostea unul faţă de altul le culegem toate. De pe cărările ce-s sufletele noastre, cândva întortocheate. E-atâta lumină în inimă. Cândva ţinea îndoiala de umbră. Astăzi, iubitul meu, pe ale inimii alei doar fericirea umblă. Hotarele-s toate ale ei, cât credem încă..."

- fragment din lucrarea "Montesambra, bărbatul vieţii mele" - Szakacs Nadina Maria

O mică lume...













"Sunt momente când prin tăceri, exprimi mai mult decât prin cuvinte. Mângâierea e singura oază care ne poate purifica şi oferi liniştea. Momentele de tăcere cu tine, uneori m-au salvat. De ce eram sau de ceea ce deveneam în anumite clipe. Şi braţele tale erau întotdeauna cuprinzătoare, larg deschise. Nici nu-mi amintesc să le fi găsit împreunate vreodată când tânjeam să mă cufund în cuprinsul lor. Pentru că braţele tale erau o mică lume. O lume în care mă regăseam, pe mine însămi şi-mi dobândeam forţele proprii. Ochii mei scăpărau mereu lumini a căutare către braţele tale. Iar acestea erau precum valul lin ce mă purta. În braţele tale, aveam lumea mea."

- fragment din lucrarea "Montesambra, bărbatul vieţii mele" - Szakacs Nadina Maria

Monday 16 March 2015

Cred în iertare...


















"Se revarsă de ziuă. De la fereastra mea toate par mai aproape. Se întâmplă minuni în lucruri. Se întâmplă minuni în mine. Se-nfăptuieşte ceva sinonim cu dumnezeirea. Albastrul infinit se curbează la orizont, împletindu-se cu un verde zburdalnic. Inima simte şi prelungeşte la nesfârşit aşteptarea. E o dinamică fantastică în jur. Iar tu, revii mereu dintr-un trecut pe care-l credeam rătăcit. Ca o confirmare a faptului că nimic nu se pierde. Că iubirea plătită cândva cu trădare se poate transforma în iertare. Cu cât te iert mai mult, cu atât te iubesc mai mult. Mă adâncesc în inima mea şi descopăr simţăminte curate. Să nu te temi. Astăzi nu ai de ce să te temi. Mi-au trecut toate furtunile sufletului. S-au liniştit toate valurile, cândva, agitate. Nu cred în uitare. Dar cred în iertare. Şi mai cred că din aceasta izvorăşte o dragoste mare."

- fragment din lucrarea "Montesambra, bărbatul vieţii mele" - Szakacs Nadina Maria

Se-ntâmpla într-o seară...


















Se-ntâmpla într-o seară,
să ştii că nu m-am temut,
nu, trecutul nu o să piară,
dar te-am iertat
în măsura în care
te-am şi iubit!


Ai venit iarăşi,
te-ai petrecut,
între două bătăi
de inimă -
un suflet uitat
ai încălzit!


Se-ntâmpla într-o seară,
cum nu s-a mai întâmplat
tare demult...
să vii şi să fim doi - iarăşi,
cine ar fi crezut?



Mă-ncearcă emoţia,
călător din trecut,
astăzi sunt doar împăcare
simt că nu mai trebuie
cu mine să lupt!


Se-ntâmpla într-o seară,
după ani şi ani
petrecuţi în necunoscut.
Tu mi-ai dat iubire şi fiară,
însă tot tu de-acestea
m-ai tămăduit!

Sunday 15 March 2015

Ne-am luat...


















 Ne-am luat,
nu poate nimeni
ca să spună
de e târziu
ori prea devreme.
Ne-am luat
singuri destinu-n mână
şi singuri mergem
fără de-a ne teme.
Eu personal
nu-mi fac acum
nici un fel de probleme,
sunt sigură că vom răzbi,
că viaţa pe undele-i ne va purta
nu-ţi pot promite că va fi mereu senin,
dar avem dreptul de a încerca!


Ne-am luat,
în suflet dragostea
buchete stă
ca într-o catedrală veche,
în clipa asta-n care
ne iubim
nu mai contează multe,
doar că suntem suflete pereche
care nădăjduim
la împlinirea aceluiaşi destin!


Ne-am luat,
am îndrăznit,
am încercat.
Acesta ne e felul de a fi,
suntem prin steaua noastră
destinaţi - a reuşi!

Saturday 14 March 2015

Sunt ziduri...



















Sunt ziduri care nasc
în jurul lor iubire,
sunt suflete ce cresc
precum ferestre
şi suntem noi
ca o certificare
a faptului
că nu-i poveste!


Sunt ziduri care ţin
timpul în loc,
sunt oameni
care n-au
dram de noroc.


Sunt liberă să cred
că dincolo de ziduri
au fost stârpite
acele viduri.
Şi cred,că dincolo
de fereastra ce este,
mai este-un hop
să trecem peste!


Sunt ziduri
ce zugrăvesc
dragostea-n mine.
Ah, firul inimii
se poate continua
şi din ruine!

Friday 13 March 2015

Gândul, tovarăş de drum!


"Drumul acesta l-am parcurs cu gândul la tine. În toate drumețiile mele, am un tovarăș de nădejde: gândul! Iar gândul acesta ești tu! Siguranța că ești pretutindeni, îmi dă putere să merg întotdeauna mai departe. Fiindcă dincolo de toate, dragostea ta îmi dă o forță de nebănuit. Și astăzi, vreau să mai știi un lucru: chiar dacă sunt a altui bărbat, ești singurul pe care l-am visat, atunci când mă odihneam pe creste de munte. Iar acesta e lucru mare. Să fii, după atâta timp, singurul bărbat care-mi apare neîncetat în vis. Te iubesc cu tot ce am mai sfânt în mine. Te iubesc dincolo de răzgâielile mele, fiindcă sunt singura ce-ți aduc alinare și-n faptul serii, cu drag te sărut! Pe tine: cel din vis, de demult, dintotdeauna! Și nu-mi trebuie mai mult!"

- fragment din lucrarea "Montesambra, bărbatul vieții mele" - Szakacs Nadina Maria

Lupta în om continuă...



















 "Când simți că se dă o luptă în om? Atunci când vezi că a încetat să mai lupte pentru sine sau contra morilor de vânt. Un ideal, vezi bine, nu moare niciodată. Dar omul obosește, simte că se îneacă la mal, deși toate vânturile îi sunt favorabile. Valurile, ușor, înclină să-l ia la sine. Se zbat o vreme, dar în zadar: nu l-au câștigat!
Și lupta în om continuă...cine știe? Poate vreodată..."

- fragment din lucrarea "Montesambra, bărbatul vieții mele" - Szakacs Nadina Maria

Cred într-o iubire, cum mi-a promis el: până la sfârșitul lumii...



















"Câtă certitudine! El mă vede astăzi mult mai frumoasă decât sunt și infinit mai bună decât cred că voi fi vreodată. Iar acest sentiment menține în mine flacăra iubirii. Nu s-a împotrivit niciunui drum, niciunui vis. Și țin bine minte, că-n momentele când i-am provocat neliniști, atunci m-a iubit mai mult ca niciodată. Și mai știu că și sufletul meu păstrează, neatinsă, dragostea mea pentru el. Fiindcă ceea ce simțim noi nu este comun, depășește cu mult obișnuitul. Noi suntem dragoste și vom fi întotdeauna, fiindcă acest legământ a fost pecetluit încă de-atunci, de când sentimentele noastre erau în fașă. Și da, astăzi cred într-o iubire, cum mi-a promis el: până la sfârșitul lumii..."

- fragment din lucrarea "Montesambra, bărbatul vieții mele" - Szakacs Nadina Maria

Mereu acasă, la omul iubit!


 

















"M-a mustrat de foarte multe ori că am pornit într-acolo. Dar nu a fost drum pe care să plec și să nu revin acasă. Și m-a iertat. Atunci am înțeles că singurul om care mă merită e cel care împărtășește cu mine bucuria plecării, bucuria revenirii, bucuria revederii. Acel om care împărtășește cu mine dragostea față de locurile pe care le vizitez și față de tot ce fac, bine sau greșit, corectându-mă când e necesar, ei bine, acel om e menit pentru sufletul meu! Și am știut că vremelnic voi fi călătoare, fără a uita că locul meu e acasă. Mereu acasă, la omul iubit!"

- fragment din lucrarea "Montesambra, bărbatul vieții mele" - Szakacs Nadina Maria

La Apus...

"Am hotărât să ne revedem acolo unde cerul și pământul își dădeau întâlnire. Și iată-mă, la apus, contemplând și iubind cu tot sufletul aerul pe care îl respiram în jur. Cu sufletul strâns de emoție! Ca la prima întâlnire! Vine? Nu vine? Erau întrebări ce-mi frământau fiecare venă din corp. Răspunsul nu întârzie s-apară. Iată-l pășind pe pod, cu aceeași emoție cu care, eu încercam, din răsputeri, să-mi stăpânesc lacrimile. Răbufneau toți acei ani în care străbătusem lumea în lung și-n lat, fără să știm unul de celălalt. Acum, acea rană deschisă se vindeca de la sine, parcă și pe măsură ce pașii săi se apropiau, ne contopeam în îmbrățișare. Câtă liniște și dragoste, la apus! Chiar atunci când crezi că se sfârșește totul, viața îți răspunde cu un nou început!"

- fragment din lucrarea "Montesambra, bărbatul vieții mele" - Szakacs Nadina Maria

Dragostea...















"Am învățat, printre altele, că nu-i poți poruncii inimii pe cine să iubească. Dragostea e un lucru firesc și nu lasă loc de îndoieli. E în firea lucrurilor să te lași cuprins de prezența celuilalt. Este un dar să ai cui să oferi afecțiune, dar mai ales, e o înzestrare să ai mereu ceva de oferit. Liniștea o aflu dincolo de cuvinte, atunci când plec capul pe pieptul său și mă dărui infinit. Iar asta nu se poate descrie, nici egala. De mii de ani, se trăiește. Și când știi să dăruiești și să te bucuri de ce ai, sentimentul este total!"

- fragment din lucrarea "Montesambra, bărbatul vieții mele" - Szakacs Nadina Maria

Înserare...



















"S-a înserat. Și atunci mi-am dat seama că pentru unele suflete înserarea vine prea curând. Încerc să mă liniștesc o clipă, pe malul acestei ape și să-mi dau seama ce e de făcut...odată cu el s-au dus și năzuințele mele. Nu-mi rămâne decât să-l iubesc în continuare. Și să trăiesc frumos. Așa mi-a spus el. Mă înving lacrimile iar...dacă l-aș fi îmbrățișat mai mult, dacă aș fi stăruit mai mult în preajma sa...ultimul lucru pe care mi l-a spus a fost: "frumoasa mea" și m-a cuprins în îmbrățișare. Cât mi-aș dori să-mi șteargă lacrimile și lângă el să mă strângă...ah, înserare, uneori ești atât de-amară..."

- fragment din lucrarea "Montesambra, bărbatul vieții mele" - Szakacs Nadina Maria

Mănăstirea Oaşa



















 "Aici este locul împrejmuit de liniște. Simți cum te cuprinde bucuria acelor locuri. Și toate grijile tale se cufundă în uitare. Ființa ta renaște. Când vii de aici, un singur gând domnește în tine: să trăiești în liniște și în pace cu ceilalți. Să ierți și să uiți dacă ți s-a greșit. Ca să ți se ierte toate și ție..." - Nadina Maria Szakacs

Pe cărări de munte...



















"Pe cărări de munte am căutat și mi-am găsit liniștea. Dis-de-dimineață am pornit încrezătoare spre culmi. În fața mea avea să-și dezvăluie natura întreaga măreție. Am urcat ceasuri întregi, minunându-mă de tot ce-am întâlnit în cale. Pe măsură ce urcam, parcă toate se desăvârșeau dinainte-mi. Acolo, în vârf, m-a cuprins liniștea mult așteptată. Colinele se zăreau stratificate, ici-colo, câte-un pâlc de verdeață încă mai lupta cu toamna, necăjind-o. Era un tablou perfect, în care dominau toate culorile posibile. Natura era cum a înzestrat-o Dumnezeu: minunată! În chipul ei frumos conturat - desăvârșită!
Lacul împrejmuia ținutul, dându-ți impresia că te afli pe o insulă. O insulă a credinței, a regăsirii de sine. În dreapta, mănăstirea își înălța turnul semeț, distingându-se parcă, ca o chemare în calea lui Dumnezeu.
Era perfect. Era liniște. Era cald și bine. De-acolo, de sus, se înălțau spre cer gânduri sinonime cu rugăciunea. Binecuvântează, Doamne, pe toți cu toate ale Tale. Acesta era gândul ce stăruia, aceasta era speranța de bine în lume."

- fragment din lucrarea "Montesambra, bărbatul vieții mele" - Szakacs Nadina Maria

Zâmbetul...



















"Dincolo de ceea ce cred unii și alții, rămâne ceea ce credem noi. Iar noi suntem convinși că la drum se pleacă cu inima. Să nu îți ascunzi niciodată zâmbetul în buzunar sau la pieptar. Îți spun toate acestea, deși știu că nu o vei face. Noi, oamenii ce-am iubit și-am văzut multe, nu putem fi egoiști. Împărțim zâmbetul cu muntele. Cine știe ce soare pe căi o să ne mai răsară..."

- fragment din lucrarea "Montesambra, bărbatul vieții mele" - Szakacs Nadina Maria

Muntele...















"Locul unde mă aflu acum este hrană pentru suflet. Muntele a făcut pact cu cea de-a șaptea zi a facerii să ne lase pe noi, pământenii, să ne bucurăm de toate aceste daruri mărețe, dar totodată vremelnice! M-am simțit ca-ntr-un amvon...și picurau printre sfinți gânduri și pâlcuri de speranță. Mai târziu, când am ieșit din grota aceea, am aflat că doar în întuneric află omul prețul zilei. Și am pornit din nou la pas, bătând ore în șir, coline. În urma mea, priveliștea rămânea înmărmurită. Priveam înapoi și în urma mea se clădea o lume. Nu-mi venea să cred că din acea lume făceam parte și eu. Inima bătea precum un gong ce anunța miezul zilei. Era sărbătoare împrejur. Pretutindeni, se simțea adierea vântului. Ce sentiment măreț...clipe precum acestea nicicând n-am să uit..."

- fragment din lucrarea "Montesambra, bărbatul vieții mele" - Szakacs Nadina Maria

Despre inimă...















"Inima m-a întrebat:
- Ce te-a îndemnat să te sui acolo?
Am rămas o clipă mirată, neștiind ce să-i răspund. Într-un final, am întrebat-o hotărât:
- Dacă nici tu nu știi ce sălăsluiește în mine, atunci cum pot lumii acesteia să-i mai pretind?
M-a privit cu milă, m-a mângâiat și mi-a spus:
- Nu te mânia, acum, când nici tu nu știi ce simți. Ai crezut că urcând pe o piatră, străbătând cărări de munte sau călătorind deasupra apelor te vei face auzită. În van ai gândit toate astea.
Atunci m-au cuprins lacrimile. Știam că inima fusese făcută să simtă, nu să judece. Și cu ultimele sforțări, am întrebat-o plângând:
- Ei bine, și acum ce-i de făcut?
Mi-a răspuns fără să ezite:
- Coboară muntele, desprinde-te de aceste locuri și mergi la acel de care vrei să te faci auzită. Mărturisește-i cât ți-a fost de dor, cât ai pribegit! Spune-i tot, până la ultimul cuvânt, iar apoi strânge-l în brațe și spune-i cât îl iubești. O să-nțeleagă. O să creadă. Și amândoi veți fi mai eliberați!
Și așa am făcut!"

- fragment din lucrarea "Montesambra, bărbatul vieții mele" - Szakacs Nadina Maria



Legenda ciotului...














"Atunci m-au întrebat de ce privesc la acest ciot. Li se părea ceva nefiresc. Cât de slabi sunt uneori oamenii. Caută frumusețe numai unde aceasta strălucește. Văd frumusețe numai unde aceasta epatează. De ce n-aș vedea frumusețea și în acest ciot? Pentru că acest ciot, a fost cândva un falnic copac. Dar timpul l-a măcinat și a văzut atâtea pe munte, încât l-au gârbovit. Văzând că nu o scot cu ei la capăt, i-am întrebat:
- Dacă unul dintre ai voștri se îmbolnăvește, îl lepădați?
Și n-a trebuit să-mi răspundă, fiindcă și-au plecat capul și s-au cufundat în liniște."

- fragment din lucrarea "Montesambra, bărbatul vieții mele" - Szakacs Nadina Maria

Sfinţenie...



















"Sfințenia acestui loc mi-a dat senzația că timpul nu mai curge așa nerăbdător. Dacă înainte simțeam prăpastia la picioarele mele, astăzi pot să afirm că sunt de mii de ori binecuvântată. Iar pământul pe care pășesc nu mai doare. Astăzi nimic nu-mi mai întinează sufletul. Nu mai plec urechea la vorbe goale. Nu mai dau curs lacrimilor, atunci când mă împotmolesc. Am învățat să mă rog, să merg mai departe și să găsesc un sens în toate astea."

- fragment din lucrarea "Montesambra, bărbatul vieții mele" - Szakacs Nadina Maria

Măreția? Libertatea? Sinele?















"Ce căutăm, noi oamenii, când escaladăm muntele? Măreția? Libertatea? Sinele? Cert este că atunci când cucerim câte un vârf de munte, ne simțim mai ușurați. Mai ușurați, fiindcă doar atunci vedem cât suntem de mici. Iar mici fiind, conștientizăm că greutatea lucrurilor nu mai apasă atât de greu pe umerii noștri. Sunt alți umeri, mai lați, care au poveri de suportat. Iar unii dintre acei umeri sunt poalele munților. Ei înfruntă ierni, ploi, drumeți rătăcind și nu se plâng niciodată. Și asta-i deosebește de noi: îndură totul fără să crâcnească. Oare tot ce-i mic și fragil, precum suntem noi, e și mai greu de îndurat?"

 - fragment din lucrarea "Montesambra, bărbatul vieții mele" - Szakacs Nadina Maria

Spaţiu infinit...















 "- Timpul le pecetluiește pe toate, mi-am zis.
Vântul a îngânat ceva în sinea lui, oferindu-mi sentimentul că mă aprobă.
Spațiul din mine era locuibil. Aici, sus, liniștea domnea peste toate și-n mine. Puteam să te simt! Infinit, erai în prelungirea ființei mele. Erai vântul, erai gândul. Erai pretutindeni, muntele ce dinainte mi se înfățișa..."

- fragment din lucrarea "Montesambra, bărbatul vieții mele" - Szakacs Nadina Maria

Dincolo de turle...


















"Acolo, dincolo de turle, liniștea se revărsa peste toate. Seninul după-amiezei domina ținutul. Colo, în depărtare, forfota orașului părea o gâză neastâmpărată. Iar eu? Mi-adunam sufletul din zare...gânduri călătoreau și te-nsoțeau pretutindeni. Erai în fiecare rugăciune șoptită pe buze...iar înălțimile îmi dădeau uneori senzația că ești în apropiere, că te rogi și tu...știu, că undeva, într-un colț de lume, câteodată te rogi și tu și ții mâinile împreunate fierbinte...te simt atât de aproape când ne regăsim în rugăciune...atunci știu cu certitudine, dragul meu, că ne-avem unul pe celălalt..."

fragment din lucrarea "Montesambra, bărbatul vieții mele" - Szakacs Nadina Maria

Din inima cetăţii...


















"De sus, din inima cetății, orașul e un furnicar...ador înălțimile. Nu mi-am explicat niciodată de ce,dar cred cu tărie că prin tot ce-i înalt mă mai apropii cu un pas sau cu o secundă de tine...iar muntele este sufletul nostru purtat în depărtare. Ca să mă apropii. Ca să mi te-apropii. Sus, n-ai decât clipa prezentă...dar privești spre acel mâine cu indulgență, cu gândul că poate ce nu se zărește în clipa de față se va reîntoarce grabnic în tine...ce sentiment frumos te stăpânește când ești sus. Ce frumoase sunt clipa, urcarea, gândul că acolo,nu foarte departe, tăinuit undeva, ești și tu..."

fragment din lucrarea "Montesambra, bărbatul vieții mele" - Szakacs Nadina Maria

Un simplu călător la cetate...














"Mi-am dorit linişte. În suflet mi s-a aprins bucurie. Am numărat timp îndelungat stelele pe cer, până s-a aprins una din dorinţa de a-mi face pe plac. Şi astfel, am luat drumul pribegiei. Aşa credeam. Avea să fie însă, drumul regăsirii. Am pornit la drum cu speranţă. Era singurul bagaj care mi-era necesar. Nu mai căutam liniştea în lucruri materiale. O găseam în mine, în tot ce mi se deschidea înainte. Şi iată-mă, un simplu călător la cetate..."

fragment din lucrarea "Montesambra, bărbatul vieţii mele" - Szakacs Nadina Maria

Gândul...



"În această seară tot ce am mai de preţ este gândul. În vecinătatatea mea arde o lumânare. La lumina acestei lumânări stau paginile scrise cu cerneala dorului. Iar vântul răzleţ aduce, din când în când, veşti despre tine. Şi-mi şopteşte tainic la ureche că eşti bine, că şi tu călătoreşti, că aceleaşi stele ne guvernează pe amândoi, chiar dacă nu la aceeaşi oră. Am să-mi potrivesc întotdeauna ceasul după tine. Am să fiu aici întotdeauna: în ceasul zilei, în ceasul nopţii. Întotdeauna matinală, ca să nu pierd nimic din farmecul acestei vieţi. O suflare de vânt suntem şi noi înşine. Mi-aş dori atât de mult să nu răzbată atât de tare vântul, să nu treacă atât de uşor clipele, să nu se termine atât de repede viaţa. Şi vezi tu, aş vrea ca-n trecerea lui, vântul să nu-mi stingă lumânarea...e singura care mai veghează. Ca o prietenă. Ca o certitudine. Ca o speranţă ce de efemeritate nu se lasă atinsă.
Gândul. Atât am şi nimic mai mult. Iar gândul acesta, ţi-l închin ţie în fiecare clipă. Gândul acesta e ca să nu te simţi singur. Gândul acesta e pentru când amintirile te năpădesc. Gândul acesta e ca să-ţi continui calea. Gândul acesta e ca să ştii că te iubesc, chiar dacă uneori te-ndoieşti.
Acesta mi-e gândul...ia-l, îmbrăţişează-l în tine, până nu-l suflă vântul..."

- fragment din lucrarea "Montesambra, bărbatul vieţii mele" - Szakacs Nadina Maria

Sufletele...



















Cum sunt plămădite
sufletele tuturor
cu praf de dragoste
şi dor.
Adulmecăm aşa uşor
nevoia de iubire
planează 
deasupra tuturor
nevoilor!

E-atâta întuneric
când uităm de noi,
când ignorăm
că sufletul
are nevoi!
Şi ce lumină,
ce tihnă
e când scăpăm
de rutină,
când demonstrăm
că bunătatea 
ne picură din inimă!


Avem uneori ezitări,
iar alteori
ne trezim
călători pe mări!
E-aşa uşor
să depăşeşti
clipa în care
n-ai face-un pas,
o mică încercare!

Despre plecare (II)



















"Despre plecare. Iată un lucru de care nu mi-a vorbit nimeni, niciodată. Un termen abstract până mai ieri. Am simţit că trebuie să plec. Acum. Altfel, n-am s-o mai fac niciodată. Ştiu, inima mă-ndeamnă să rămân. Şi ar fi mii şi mii de motive să rămân. Dar plec, ca un beneficiu adus amândurora. Acum, când amintirile încă sunt moi, când fiecare gând încă spre ce mai frumos ne poartă. vezi tu, în dragoste am căutat şi alte căi, dar nu am găsit altă cale. 
La început e mai greu. Cu timpul, totul devine mai uşor de suportat. Mă iartă c-am plecat. Să ştii că-n felu-mi de a fi nu te-am abandonat. Doar am plecat şi dacă să-nţelegi îţi este peste fire, tot timpului îi vom lăsa liberatatea să cearnă de ce peste fiinţe uneori încep simţămintele s-adoarmă.
Şi vor veni momente când vom blestema clipa când ne-am cunoscut şi vom avea regrete. Eu însă, sper să nu-ntinăm iubirea cu aceste şi dragostei să îi lăsăm tot ce a fost frumos şi este!"

- fragment din lucrarea "Montesambra, bărbatul vieţii mele" - Szakacs Nadina Maria

Despre plecare (I)














"Despre plecare. N-am să-ţi rup nicicând uşile ferecate. Tu ştii că am apărut nici prea devreme, nici prea târziu. La timp, însă. La timpul potrivit, încât să ne dăm seama că multe încă nu s-au trăit. N-am să las niciun bilet. Şi niciun pas nu va răsuna - gol - pe caldarâm. Mă voi risipi odată cu dimineaţa. Am să-mi fac din suflet buchet şi-am să pun în el toate primăverile, clipele de iubire, neiubirile, amintirile. Ştiu că nu vei fi acolo. Să-mi cuprinzi stăruitor - încheieturile. Să mă-ndupleci la nesfârşit, cu sărutările. Despre plecare...nu ştim unde şi când, dar ştim că-i un moment în viaţă - fiecare!"
- fragment din lucrarea "Montesambra, bărbatul vieţii mele" - Szakacs Nadina Maria

Era martie...



















Era martie,
dar macii mi-au înflorit
ca-n luna mai.
Iar tu, te-ai coborât,
spune-mi,
din ce Rai?
Bineţe să îmi dai,
să-mi pui în suflet -
soare,
s-aduci c-un zâmbet -
alinare!

Era martie
dar roşu-n suflet
a năvălit!
Era firesc,
natura,
năvalnică
precum eşti
îmi bate tot mai des
pe la fereşti!
 
Era martie
şi sufletul ceva îngăima,
se-ngemănau iar sentimentele,
iubite,
spre tine primăvara
mă-ndemna!

Friday 6 March 2015

Despre frumuseţe...















"Montesambra. Suntem frumoşi. Şi tu mi-ai arătat cât de frumoşi putem fi, de atâtea ori. Suntem frumoşi prin fapte. Prin binele şi lumina ce-o aducem celor din jur. Frumuseţea inspiră! De noi depinde cât şi în ce măsură o putem păstra. Pentru că noi oamenii putem deveni cu atâta uşurinţă urâţi. Şi nu mă refer la frumuseţea chipului. Ci la frumuseţea pe care am cultivat-o cândva în relaţiile cu ceilalţi. La acea frumuseţe care se răsfrânge din noi înşine. E atât de simplu să întinăm pragul sufletului. Chiar şi atunci când încă n-am păşit întru totul acolo. Astăzi, abia sesizăm diferenţa dintre interior şi exterior. Fiindcă ne-am urâţit în toate: în gesturi, în timp, în paşi, în vorbe - care adesea dor, deseori în secunde. Ce fac când nu-mi mai ajung? Încotro mă îndrept? Cum să-ţi ajung ţie? Lupt zilnic cu mine. Nu contra mea. Nici a lumii. Lupt cu mine ca să mă păstrez pe mine. Să nu devin ce astăzi nu sunt. Să nu mă urâţesc cu ale lumii. Şi dacă se poate să-i dau din lumina mea. Puţină. Cât e. Chiar dacă abia pâlpâie. Să o întreţin: cu gânduri înalte. Cu fapte! Câte puţin din toate! Cât se mai poate! Frumuseţea e-n lucruri neegalate! În lucruri de care adesea ne despart: gânduri şi fapte deşarte - păcat!"

- fragment din lucrarea "Montesambra, bărbatul vieţii mele" - Szakacs Nadina Maria