Nadina

Nadina

Friday 2 March 2012

DRAGOSTEA...


Dragostea a început în clipa în care am luat fiinţă. Exista de când lumea, aştepta doar să fim conştienţi de ea şi să o distingem dintre promisiuni şi false amăgiri.

Nu s-a expus privirii noastre prea mult, dimpotrivă, s-a ivit cu modestie şi astfel şi-a dus, o vreme – existenţa. Era senină, bine intenţionată. Nu dorea să rănească şi prevestea un cer mereu senin.

Şi-a dezvelit sfiala prin gânduri, fapte, împliniri. A oferit emoţii, a făcut inimile să tresalte de bucurie. A oferit împlinire, a reunit oameni, a dat necontenit – viaţă.

Fără a-şi dori, uneori a rănit. A rănit profund. A înlăcrimat ochi, suflete, speranţe. A spulberat iluzii şi inimi, rând pe rând, a frânt. Fără să vrea. Fără să anticipeze. Într-o zi s-a privit în oglindă şi nu s-a mai recunoscut.

Era tot ea, DRAGOSTEA, dar cu laturi pe care nu le conştientizase încă. Îşi cunoştea doar latura bună, partea luminoasă, dădătoare de viaţă, cea care împlinea promisiuni. Pentru că ea, DRAGOSTEA, e o zână bună care-i face pe oameni să se privească altfel: să fie mai generoşi, să-şi poarte unii altora de grijă şi mai mult SĂ PUNĂ BINELE CELUILALT MAI PRESUS DE BINELE SĂU.