Nadina

Nadina

Wednesday 4 February 2015

Ce frumos se vede, de sus, Anul Nou...















Ce frumos se vede, de sus, Anul Nou
e un an de când nu te-am văzut, iubite
revederea - o să ne-o facem cadou?


Purtaţi de superstiţii şi speranţe,
la vechile-obiceiuri ne întoarcem,
ce să facem?


Ce frumos, de sus, Anul Nou - se vede
mă pierd în depărtări
şi tot nu te zăresc - pesemne:
tu traversezi întâia
şi cea mai grea dintre ierni,
fiindcă nu mă ai pe mine...


Tot sper, deşi gheţarii din noi
prea greu se topesc,
mai degrabă furtuni -
se pornesc...


Ce frumos se vede, de sus, iubitul meu
păşind în Anul Nou ca într-o sărbătoare,
păşind pe-aleea care duce
până la cruce...


Atunci din vis mă desprind şi eu
şi într-un suflet la locul de taină alerg:
să ne regăsim - eu şi tu - un întreg!


Ce frumos se vede, de sus, Anul Nou
zăpada frumos străluceşte,
prezenţa ta are acel ceva
ce mă năuceşte...

No comments:

Post a Comment