Legenda elevului...

Elevul.
Cum a apărut?
Din raze de soare răsfrânt?
Din dragoste de dascăl - oare?
E cel care aprinde-n suflet
Flacăra mai tare...
Fiinţă înzestrată cu credinţă,
Mergea atât de des la grădiniţă,
Când într-o zi
Pe poarta şcolii a poposit:
Curios, vioi, nedumerit!
Privea învăţătoarea cu sfială,
Ore în şir a petrecut în buchiseală,
Persevera, se înălţa,
Fiinţa aceea mică –
Cât mine devenea.
Creştea sub ochii-mi
Zi de zi,
Înregistra succese remarcante,
Aveam să aflu mai târziu
C-avea ambiţii foarte-nalte.
Au trecut anii
Şi mi-a venit rândul
Dascăl să-i fiu,
Să-l sfătuiesc,
Aproape să-l ştiu.
Muncea foarte mult,
Din răsputeri,
Încât mă vedeam azi,
Pe mine – cea de ieri.
Şi lacrimi pe obraz
Îmi confirmau,
Că da, se poate
Ca într-o clipă
Să întorc
Clipele cam demult plecate.
Şi-n munca depusă zi de zi,
Îmi puneam sufletul
Văzând că-i cu putinţă
Pe-a băncii şcoli
Să se nască iar şi iar
Un dascăl nou,
O dăscăliţă!
Elevul acela
Am fost şi eu, cândva,
Iar peste ani
Ai mei dascăli
La catedră m-au putut vedea.
Astfel se naşte un elev
Şi creşte
Şi orice drum alege-n viaţă
E o izbândă
Cu mult mai măreaţă
Cu cât a fost plămădită din iubire,
Izbândă a cărui destin
A presupus ani mulţi de dăruire.
Şi-acel copil,
Acel elev,
De-a lungul anilor
Cu icoana dascălului
În mâini va şedea:
Va plânge,
Va râde,
Va mulţumi,
Către cer o stea va privi!