Nadina

Nadina

Sunday 25 October 2015

Am întârziat...




















Am întârziat,
în ceasul acesta
două pietre
pe creastă se zbat,
nimeni nu le vede,
nimeni nu mă crede...
din când în când,
iubitul meu,
urma mi se pierde...
Dar tu, spune-mi:
unde eşti, azi?
printre ramuri de brazi
în ce toane şi-n ce ape
mi te mai calzi?
Eu am întârziat
şi ne-ncetat te caut,
eşti de negăsit,
ai dispărut subit...

Saturday 24 October 2015

În goană...

În goană s-au dus anii,
parcă mai ieri urcam
acei munţi falnici
şi fruntea-mi descreţeam...
Îţi mai aduci aminte?
cu fiecare stea,
o cale nouă
ni se deschidea...
Sunt ani şi ani de-atunci,
azi îmi citeşti pe buze,
în sufletul tău plângi...

Friday 23 October 2015

Zâmbeai...

Zâmbeai
şi mă lăsai pierdută.
Nu mai ştiam
dacă-i linia de start
sau linia de final...
Mai apoi
mi-am dat seama
că n-are nici o importanţă
atâta timp cât tu eşti firul
de care încă mă agăţ
în fericirea mea.
Eu:
fata morgana...

Tuesday 20 October 2015

Pământul...



















Pământul e-un covor de frunze,
a dat năvală dintr-o dată,
nu-mi vine-a crede
ce văd azi:
natura pare
aşa schimbată!


Nuanţe galben-arămii
se împletesc cu verde,
ce minunat pământ avem
şi ce frumos,
pe creastă - sus,
se vede...

Saturday 17 October 2015

De ieri...


















De ieri nici un vânt
nu mai bate,
dar ce folos,
frunzele mi-au căzut toate...
De timp şi durere
s-au frânt,
odată cu toamna
şi cu plecarea-ţi
căzut-au ostenite -
la pământ!


De ieri nimeni şi nimic
nu mă mai aşteaptă,
realizez că viaţa mea
a fost mereu deschisă
ca o poartă
şi au putut intra,
ieşi din ea...
Acum, când e pustie,
mă pot condamna
făcă ca nimeni să mă ştie
a urma...

SCRISOAREA a IX-a














Dragul meu,

Mi-e cumplit de greu să-ţi expun următoarele rânduri. Este o dimineaţă atipică pentru aceste locuri. Nu că ar exista vreo clipă în care să nu mă simt hăituită. O ceaţă densă se lasă deasupra oraşului. Şi totuşi, nu e ceaţă. E fumul rămas în urma grenadelor, care urcă de pe rănile celor răniţi şi invocă vindecare. Aş vrea să mă transform într-o fiară uneori şi să-mi apăr fiecare seamăn. Sunt atât de neputincioasă. Uneori, chiar şi ajutorul este de prisos. O rană oblojită, o inimă rănită, o privire - în depărtare, vag aruncată. Peste tot sunt lacrimi, se-aud glasuri care se vaietă. De-a lungul străzilor sunt formate lanţuri umane din lacrimi şi suferinţă. Durerea e pe buzele tuturor. Ce-aş putea să fac? Când nu sunt doctor de suflete şi durerea sufletească e cea mai apăsătoare? Îmi fac curaj şi-n această zi să mai tămăduiesc un suflet, să mai scot un zâmbet dincolo de tot ce înseamnă tânguire, resemnare, ultima speranţă.
Toată dimineaţa ne-am ocupat de răniţi, iar de atunci necontenit plouă. E deja amiază! E linişte! După încă o luptă cu noi, cu moartea. După încă un război în mijlocul căruia suntem zilnic şi nu-i al nostru. Am timp, în această clipă să mă gândesc la tine, la noi. Te iubesc cu fiecare secundă în care mi-e sufletul şiroaie de spaimă. Trăiesc cu teama de-a nu te revedea. Trăiesc cu dorinţa de-a mă plimba iar pe alei cu soare într-o frumoasă zi de toamnă. Ah, cât îmi lipsesc culorile, foşnetul! Ceva de nedescris îmi strânge în mine, inima. 
Şi mă-ntreb zilnic: există o cale ca în cele din urmă să răzbesc? Câte suflete, poate şi pe-al meu până la urmă, toropindu-se am să mai privesc?!

Mă semnez Maria... şi te iubesc!

Thursday 1 October 2015

Am plâns...

Am plâns de durere
când am văzut plecându-se
frunzele mele
şi rând pe rând
sunt luate de vânt...
Am plâns de dor,
atâtea nopţi în şir
de grija lor
nu am dormit,
că se vor reîntoarce
cât o să mă mai mint?
Am plâns de fericire
într-o zi,
când aşezate în buchet
te-ai hotărât a mi le dărui...