Nadina

Nadina

Sunday 23 December 2012

Şi n-am fost...














Şi n-am fost decât
o altă minciună
spusă de buzele tale,
Şi n-am fost decât
un alt secret
dintre multele
ascunzişuri
ce sunt ale tale!

Şi n-am fost decât
o victimă,
pe când tu, călău,
mi-ai încrestat în suflet
mii de speranţe.
Şi n-am fost decât
un biet om iubind,
spre dragoste cu tot ce-i mai bun
alergând.

Şi n-am fost decât
o biată piedică-n calea ta,
te-ai desprins de o vreme,
plecând la ea...
Şi n-am fost decât
amăgită - de tine şi timp -
Şi n-am fost decât
o suflare de vânt.

Şi nu-mi doresc decât
să fi fost fulg de nea
să mă fi topit înainte
de-a fi a ta.
Şi n-am fost decât închipuire
şi vis,
Ah, ce durere
Când ochii am deschis.

Şi n-am fost purtată
decât prin himere,
trăit-am iluzii,
în lumi paralele.
De-aş fi fost cu tine,
pentru tine, cu tine mereu,
Dar n-am fost
şi crede-mă
e-atât de greu.

Nadina Maria Szakacs

Îmbracă-mi sufletul...















Îmbracă-mi sufletul în toate
cuvintele de dragoste
pe care tu le ştii,
şopteşte-mi că nu-s
singura ce poate
în şanse noi nădăjdui.

Îmbracă-mi sufletul de tine
şi nu mă lăsa nicio secundă
pe drum să rătăcesc,
îmbrăcă-ne pe amândoi
de prea mult bine
şi-mbracă-mă de sfântul "te iubesc".

Îmbracă-mă în alb
şi poartă-mă în visul
ce nu se pierde, ce nu-i efemer,
îmbracă-mă cu dragostea de toate
şi-arată-mi că încă se poate
iubi, trăi,
lumini de fericire că se pot crea.

Îmbracă-mă de toate câte-s sfinte
şi lasă-le liant să fie între noi,
îmbracă-mă de fericirea ce-o trăim iubite
şi toate să ne fie legăminte.

Nadina Maria Szakacs

Mi-am pierdut urma...
















Mi-am pierdut urma...
Sunt fulg de nea,
Am pierdut totul,
Din vina mea.

Răsfrânt este cerul
De prea multă ninsoare,
Îmi bat în priviri aripi
... de lăcrămioare!

Pustiu e în mine,
Tăcerea mea,
Naşte-ntrebare
în fiinţa ta.

Nu-ncerca să-nţelegi
ce nu se poate,
al meu suflet
în troieni se zbate...

Îţi caut privirea, adeseori
Prin pieţe, muzee
Văd vânzători...
de iluzii, speranţe
şi alte cele...
fără să vreau las în urmă
din visele mele!

Mi-am pierdut urma,
dar paşii mei
încă aşteaptă
să calci pe ei...

autor profesor Szakacs Nadina Maria

Ne-am îndepărtat













Ne-am îndepărtat, ce tristă toamnă...
Ce suflete neînţelese şi stinghere,
Vântul crunt suflă prin unghere,
Nici mângâierea-ţi - astăzi -  n-o mai pot cere.

Sfârşim mereu pe etajere,
Părem doar biblioteci fără viaţă,
Simţim cum sufletul ne-ngheaţă,
Printre orgolii efemere.

Îmbrăţişarea ne e azi străină,
Inima ta a devenit haină,
Purtarea nu ţi-o pot justifica,
Simt azi - acută - NEIUBIREA ta...

Eu altor valuri nu mă dau,
Ce par cu străşnicie-n faţă să lovească,
Şi parcă vreau, nădăjduiesc,
Cineva, din puhoi, să mă oprească.

Iubirea ta n-a fost lumească,
În loc, tu, timpul mi-ai oprit,
Azi n-am decât anosta toamnă la fereastră
Şi fur bucată cu bucată din... TRECUT!

- (Szakacs Nadina Maria - 09.11.2012)

Iubire sau egocentrism masculin?


Autor : prof.  Szakacs Nadina Maria
Şcoala Gimnazială Secusigiu, judeţul Arad
Simpozionul interjudeţean "Mihail Drumeş - Dincolo de timp" - noiembrie 2012


Una dintre trăsăturile definitorii ale personajelor lui Mihail Drumeş este omnipotenţa. Acestea pot să facă ce doresc cu viaţa lor, îşi pot hotărî destinul după bunul plac sau după vanitatea proprie: se căsătoresc forţaţi de împrejurări, din interes material.Divorţează din ambiţie şi orgoliu, îşi plănuiesc în amănunţime moartea.
Tudor Petrican din "Invitaţie la vals" era bărbatul obişnuit să aibă la picioare toate femeile care îi ieşeau în cale, să le umilească, iar mai apoi să le părăsească. Femeia care rupe lanţul cuceririlor este o studentă la Litere pe nume Mihaela, care îl întărâtă prin inaccesibilitatea de care dă dovadă.
Doreşte cu orice preţ să îngenuncheze trufia acesteia, de aceea pune la cale un plan de cucerire a „redutei”. Începe prin a o asalta cu scrisori înfocate, în care îşi mărturiseşte sentimentele, din care reiese focul mocnit pe care l-a aprins Mihaela în fiinţa lui.
În anumite momente de luciditate maximă, el însuşi se miră de convingătoarea transpunere sufletească de care poate fi capabil, emoţii ce îi par străine în mod firesc. Prin inaccesibilitatea ei, Mihaela îi deturnează socotelile. Tipul acesta de femeie iese din logica lui, obişnuit fiind ca „prada” să cedeze uşor. Tocmai inaccesibilitatea fetei, menţine interesul treaz al exponentului masculin.
Singurele lor momente de fericire şi beatitudine, sunt cele petrecute la Istanbul. Odată reveniţi acasă, Tudor o părăseşte pe Mihaela într-un mod mârşav, fără a-i oferi acesteia vreo explicaţie. Dimpotrivă, tot el este cel care aşteaptă din partea acesteia rugăminţi şi lacrimi care să-l înduplece din hotărârea lui.
Cei doi se căsătoresc forţaţi de împrejurări; însă pe parcursul căsătoriei, Petrican nu reuşeşte să observe schimbările ce au loc în sufletul Mihaelei. Aceasta hotărăşte să se răzbune pe el, în momentul în care pierde copilul, „icoana vie a dragostei de atunci”. Adulterul rupe orice cale de comunicare între cei doi.
Tudor Petrican poate fi comparat cu exponentul descris de Thomas Hobbes: „omul devenit lup în iubire, antrenat să ucidă, să hăituiască fără milă pentru a-şi dovedi la nesfârşit puterea”.
Totodată, acesta pare mânat de un puternic egocentrism. Trăieşte cu spaima de a nu depinde de cineva, din acest punct de vedere putând fi cu mare uşurinţă comparat cu Fred Vasilescu din „Patul lui Procust”, care deşi trăia plenar dragostea pentru doamna T. , trăia cu frica că ar putea deveni robul iubirii. Cu o diferenţă, şi anume aceea că Tudor Petrican nu interiorizează iubirea precum Fred Vasilescu.
„O dată cu ea dispare şi sensul strădaniilor mele...” – o formulă cheie care ne-ar putea duce cu gândul la nulitatea existenţei sale, acum că Mihaela este atât de absentă, nemaiputând fi obiectul acţiunilor sale, nemaifiind fiinţa care se strecura pe nesimţite în sală pentru a-i asculta prelegerile. Absenţa Mihaelei însemna şi nesatisfacerea propriului ego, poate chiar destrămarea unei iubiri absorbite de acest ego tranşant ce a înăbuşit dragostea încă din faşă.
Sau cum spunea însuşi autorul: „Iubirea e nesăţioasă, de un egoism sălbatic, vrea să-i sacrifici tot fără să-i ceri nimic în schimb, mulţumindu-te doar cu ceea ce-ţi oferă. Eu am vrut totul de la tine pentru că-ţi dădusem totul şi oricum ceva mai bun decât mine nu puteam eu să-ţi dau. De aici a pornit greşeala, de la acest schimb în aparenţă just. Dar ce experienţă aveam eu, de unde să ştiu eu că iubirea dintre două fiinţe nu e niciodată egală, că balanţa atârnă când într-o parte, când într-alta, după variabile de care greu ne dăm seama. În cazul nostru balanţa atârnă în favoarea ta. Lanţurile cu care mă încătuşai erau mult mai puternice decât ale mele.”

UN DASCĂL EXEMPLAR...



Szakacs Nadina Maria, Şcoala Gimnazială Secusigiu, Arad
Gânduri pentru răposatul Conf. Univ. Dr. Constantin Traian Chevereşan, UAV Arad la 2 ani de la trecerea sa în nefiinţă


Pentru că dascăli au fost, sunt şi vor fi încă. Vreau să vorbesc despre un fost dascăl – profesor universitar – care s-a dus din lumea noastră prea devreme, răpus de o boală cruntă. Mi-a fost şi un prieten drag care a vegheat mereu la conduita mea profesională. Era un om al veşniciei şi iată, cum veşnicia, în braţele-i l-a luat.
Conf. Univ. Dr. Constantin Chevereşan a fost profesorul care mi-a supravegheat formarea atât în perioada studenţiei, cât şi în momentul în care am debutat în învăţământ. L-am admirat mereu pentru omul simplu şi modest care s-a dovedit a fi. În acelaşi timp şi pentru empatia sa faţă de studenţi, colegi.
Timp de 10 ani a făcut naveta Timişoara – Arad pentru studenţii din Arad. A fost de-a lungul vieţii un om corect, ambiţios, perseverent. L-am admirat pentru caracterul său, pentru tactul didactic pe care îl dovedea.
Ultima oară când l-am văzut în viaţă a fost la un curs de vară găzduit de Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad. A ţinut un curs minunat şi ne-a demonstrat că se simte foarte bine în preajma studenţilor sau a absolvenţilor.
Regret enorm suferinţa pe care a încercat să o mascheze spunându-mi: „Copile, o să fie bine!”. Şase luni de zile am aşteptat încrezătoare că se va întâmpla un miracol. Am crezut în vindecare, rugăciune şi sfinţi. Iar în cele din urmă, boala a învins.
Voi continua să îl admir deoarece a fost modelul meu ca dascăl şi voi încerca să aplic tot ce m-a învăţat, în activitatea mea de la catedră. Îi voi fi veşnic recunoscătoare şi nu m-aş fi iertat dacă nu mi-aş fi luat rămas bun cum se cuvine.
Va trăi veşnic prin noi, oamenii pe care i-a format şi ne va călăuzi în continuare în devenirea noastră, chiar dacă numai spiritual. A fost persoana care ne-a motivat în ceea ce priveşte o carieră didactică şi sperăm că va fi mândru întotdeauna de noi.
A fost un om fericit. Se bucura de lucrurile mărunte, crezând în esenţa lor, scoţând la suprafaţă profunzimea acestora. Va rămâne în amintirea mea un dascăl onest, care s-a dedicat întru totul formării studenţilor şi totodată celor care aveau să-i ajungă viitori colegi. Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnescă pe acest mare OM! 2 ani fără acest om minunat sunt mulţi, dar sperăm că ne veghează, de acolo, din veşnicie!