Nadina

Nadina

Saturday 25 April 2015

Harta sufletului meu va rămâne întotdeauna o enigmă













"Harta sufletului meu va rămâne întotdeauna o enigmă. Vin din acel ieri care gânduri şi trăiri îmi fremăta în suflet. Trăiesc acest azi care mă copleşeşte şi mă provoacă. Mă îndrept spre acel captivant şi mult râvnit mâine. Şi nu, nu semănăm. Suntem două picături distincte. Nu ne-am născut deodată. Nu ne-am scurs una din cealaltă. Caut o destinaţie. Un loc care să mă găzduiască. Un loc care să mă primească. Cu gânduri. Cu liniştea ce am dobândit. Să-l aleg în mod chibzuit, mi-ar lua o veşnicie. Sunt atât de nehotărâtă, şovăielnică. Să-l aleg la întâmplare, ar fi o nechibzuinţă. Şi-atunci cum să-mi aleg locul? Să mă leg pe veci de pământul pe care m-am născut? Nu ştiu pe unde te perinzi tu astăzi, Montesambra, dar eu sunt în locul în care par să nu mă fi regăsit. Scrie-mi un rând! Dă-mi un imbold pentru început. Să ies cumva din acest neştiut..."

- fragment din lucrarea "Montesambra, bărbatul vieţii mele" - Szakacs Nadina Maria

Friday 24 April 2015

Despre carte...










Noi înşine
suntem în sufletul nostru
o carte,
adăugăm fiecărei zile -
file...

Sunt zile în care
capitole se scriu
şi se citesc
noaptea târziu...


Eu sunt o carte
care cu taina-i
învăţături împarte.
În stânga,
în dreapta,
undeva departe
se deschide o lume aparte.

Eu sunt o carte
iar dacă eşti interesat
deschide-mă!
răsfoieşte-mă!
Aştept să mă citeşti,
ai grijă, la finalul zilei,
filele, cu drag,
să-mi înveleşti...

E despre carte
şi despre cum în lume
s-accepţi şi să ai parte!

Cred cu tărie că liniştea se dobândeşte în timp sau poţi să nu ai parte de ea niciodată...

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
"<Îşi poate afla o picătură de apă calea sa la lumină? Poate focul din inima unui munte să-şi croiască drum spre vârf, acolo unde soarele îl aşteaptă? > - (Rugăciuni pe malul lacului - Sfântul Ierarh Nicolae Velimirovici)

Tot astfel, şi omul, îşi caută partea sa de lumină, se bucură de frântura de speranţă a fiecărei zile. În fiecare zi pornesc într-o călătorie spre necunoscut. Întâlnesc oameni, traversez diverse stări, trăiesc iubiri posibile sau imposibile. Fiecare om pe care-l întâlnesc ia ceva de la mine, din mine sau lasă ceva în mine. Iar eu ştiu să iau de la ceilalţi ce mă îmbăgăţeşte sufleteşte. De aici şi nevoia de a scrie, de a continua să scriu. Pentru că oamenii, dacă nu mi-ar spune nimic şi fiecare în parte, nu ar schimba ceva în mine, nici scrierea mea n-ar fi productivă, nici căutarea mea n-ar fi continuă. Dar caut şi stărui în căutare şi mă privesc prin ceilalţi, însă nu mă pot privi ca-ntr-o oglindă. Nu am cum. Oglinda reflectă aproape fidel o imagine fizică, pe când eu stărui într-o altă regăsire. eu, cea dintotdeauna; eu - în raport cu ceilalţi; eu - pretutindeni, una şi aceeaşi. Iar stările pe care le traversez, consider eu, sunt menite să mă întărească sufleteşte. Mulţi dintre voi nu cunoaşteţi aceste stări sau le găsiţi întotdeauna corespondent. Şi în mare parte vă-nşelaţi, fiindcă uneori un oftat sau o lacrimă sunt înlocuite de un zâmbet. Terapie cu zâmbete! Sunt atât de benefice, constructive! Te regăseşti tu întreg, indiferent de ceea ce te demontează. Trăiesc iubiri posibile, uneori imposibile, pe care nici eu nu le mai înţeleg, fiindcă în umanitatea mea prefer să nu merg dincolo de înţeles, pentru a nu-mi tulbura sufletul. Căci sufletul, cu cât cunoaşte mai multe, cu atât mai des şi mai profund se tulbură. Respir iubire, sunt iubire, mă hrănesc cu ea. Iubirea este pretutindeni în jurul meu şi încerc să am grijă de ea, să o întreţin, nu din teama de a nu o pierde, ci pentru că iubirea cândva m-a salvat. Şi-atunci mă-ntreb, precum picătura de apă sau focul din vârful acelui munte: îşi poate afla un om liniştea? Se va regăsi pe sine prin sine? Ne poate oferi cineva această certitudine? Această certitudine se află cu siguranţă în noi şi depinde de cât de mult credem sau nu în liniştea noastră. Cred cu tărie că liniştea se dobândeşte în timp sau poţi să nu ai parte de ea niciodată..."
 
- fragment din lucrarea "Montesambra, bărbatul vieţii mele" - Szakacs Nadina Maria

Sunday 19 April 2015

Singurătatea e o povară pe care singură nu am cum s-o dărâm!


















"În casa aceea! Acolo am trăit amândoi şi ne-am consumat dragostea. În casa aceea, cu grădină de vară. Locul unde ne-am construit cele mai frumoase amintiri. Locul unde s-a fundamentat cel mai frumos sentiment: dragostea noastră. Trec şi astăzi pe-aici, pe dinaintea casei noastre. Intru în acel spaţiu sacru care ne-a purtat pe amândoi spre fericire. Curtea e nemăturată, liliacul stă să înflorească. Iar gardul nu a mai fost de multă vreme vopsit. Toate par vechi, ca dragostea noastră. O mai reactualizez din când în când, cu amintiri. În căsuţa de corespondenţă e pustiu. Parcă şi poştaşul a uitat că aici au locuit cândva două fiinţe. Nimeni nu ne caută astăzi, dragul meu, poate doar noi, lăsând câte-o uşă larg deschisă. Nimeni nu ne mai ştie. Nimeni, de pe acea stradă. Ne-au uitat cu toţii! Noi, care credeam cândva, că vom rămâne vecini memorabili. Câte chicoteli ale noastre au stârnit încruntări în privirile vecinilor noştri. Alteori, rosteau ceva în sinea lor. Noi râdeam de acele zile, iubitule, neştiind că ne vor ajunge din urmă cu lacrimi amare. Regretele sunt ale amândurora! Terasa nu mai e la fel de colorată fără râsetele noastre! Fără florile cu care nu încetai să mă cadoriseşti. Iar biblioteca imensă pe care am clădit-o cu pasiunea noastră comună pentru cărţi, stă astăzi în declin şi pare că-ntreabă: aceşti străini mai vin? Aceeaşi întrebare mă chinuie şi pe mine. Fiindcă în locul acestei minunate case am hotărât să locuim în apartamente. Fiecare, în alt colţ de lume. Fiecare colţişor al casei suspină. Cum poţi înlocui un tărâm de vis cu o viaţă petrecută într-o cutie de chibrite în care te roteşti mereu şi nu-ţi eşti ţie însăţi suficient? Aici, acasă, aerul era respirabil. Nimic nu ne îngrădea, iar spaţiul ajungea cât pentru doi. Cât pentru noi. Cât să ne facem şi unul, şi altul - hatârurile. Au trecut ani şi ani, de când ploi şi ninsori şubrezesc zidurile trainice ale casei abandonate. Totul s-a prăbuţit, precum dragostea noastră. Iar dacă aş vrea ca ceva să re-nvii, n-aş putea fără tine. Nu, fără fundamentul dragostei. Fără acesta nu există nici măcar determinare. Caut cu privirea în jur şi nu găsesc nici un indiciu despre ce-ar mai putea fi. În grădina noastră nu mai sunt flori. Nu mai sunt culori. Sunt eu, între două ziduri. Eu fără tine! Şi totuşi, ce este ciudat este faptul că niciunul dintre noi nu a revendicat locul. Pentru că niciunul dintre noi nu s-a legat niciodată de bunuri, ci de ceea ce am trăit. Şi casa aceasta este încă elementul care ne mai leagă! Bunul nostru comun! Şi totuşi, dragostea? Montesambra, te chem din tot sufletul dintre cei patru pereţi ai bibliotecii noastre. Singurătatea e o povară pe care singură nu am cum s-o dărâm!"

- fragment din lucrarea "Montesambra, bărbatul vieţii mele" - Szakacs Nadina Maria

Saturday 18 April 2015

În biblioteca sufletului meu...















"Ani la rând m-am îngrijit de-o bibliotecă în care sălăşluiau multe cărţi, aşezate frumos pe rafturi. Fără să mă ştie nimeni. Eram doar eu şi universul meu. Rareori, câte un cititor îmi mai călca pragul. Erau zile de deconectare. Eu, care le iubeam pe toate, abia aşteptam să împărtăşesc tainele cărţilor, când ne vizita şi pe noi cineva. Ani la rând, am aşezat zi de zi, flori într-o vază. Crizanteme. Lalele. Bujori. În plin mai, chiar maci. Verile, îmi bucurau spaţiul - margarete! Puteai spune că eram unica fiinţă care le admira. Dar toate volumele m-au îndrăgit pentru acest gest. Fiindcă, vezi tu, paginile li se impregnau cu parfumul florilor. Fiecare anotimp trecea prin mine. Prin noi. Până ne-ai găsit. Şi-ai adus cu tine, săptămânal, alţi cititori. Acum, nu doar florile din vaza mea erau admirate, ci rafturile întregi de cărţi erau mângâiate de mâini dornice să le citească. Ai fost ca o oază de lumină în calea mea. Şi continui să fii. Dar într-o zi s-a întâmplat ceva. Pragul acestei biblioteci n-ai mai călcat. N-ai vrea să ştii timpul cât îmi părea de-ndelungat. Nici câte gânduri negre am alungat. Pe cine, de tine, să fi-ntrebat? Nu era nimeni, ca să mă lămurească. Dispariţia, la fel ca apariţia, ţi-a fost cam nefirească. Ani la rând, m-am bucurat de cititori. De prezenţa lor. De un cuvânt mângâietor. Dar îmi lipseai tu. Tu, intrând pe uşă. Tu, zâmbindu-mi. Tu, cuvântul cel mai mângâietor. Şi mi-am găsit, între timp, o altă îndeletnicire. Scriu. E o îndeletnicire ce-mi păstrează sufletul viu. Şi uneori scriu până târziu. Când recitesc cele ce-am scris, aş vrea să nu mai fiu. Astăzi, propria mea carte se regăseşte printre rafturile iubitei mele biblioteci. Tu încă n-ai apărut. Mă-ntreb dacă o să mai apari vreodată. Sau dacă vreodată, din întâmplare, o să cadă pe mâna ta cartea mea. Şi odată cu aceste gânduri încep să te caut prin toate rafturile. Răsfoiesc toate volumele frumos clădite. Te adulmec din toate paginile ale căror rânduri te zugrăvesc atât de frumos. Şi-o dedicaţie pe-un volum îţi scriu. Poate ai să te-ntorci şi nu am să mai fiu. În biblioteca sufletului meu, acolo unde, te-am aşteptat mereu. Şi unde, vremelnici cititori vin ca să vadă cum pus eşti într-o carte. Tu, care-n inima-mi, de mult timp ai un loc aparte!"

- fragment din lucrarea "Montesambra, bărbatul sufletului meu" - Szakacs Nadina Maria

Friday 17 April 2015

Simt că toate sunt acum la locul lor: inima, dragostea noastră!



















"Clopotele răsunau. Se auzeau pe malul drept şi pe malul stâng al râului, vestind eternitatea. Fiecare mugur prevestea o floare. Fiecare ploaie prevestea un curcubeu. Soarele se alinia după zâmbetul meu. Îmi dorisem de foarte multă vreme să mă reîntâlnesc cu aceste meleaguri. Să simt cum viaţa capătă alt sens atunci când mă aflu sus, în inima muntelui. Trei anotimpuri. Atât am aşteptat să renasc. Am urmărit cu privirea cum se preschimbă frunzele, cum cad şi mi se golesc copacii. Toate au plecat dintr-o dată. Mă simt un copil abandonat! Iar ploile nu mai sunt prietenoase, cum le ştiam. Iernile nu mai seamănă nici ele cu cele de odinioară. Iubeam albul lor, îngheţul pur ce se răspândea cu repeziciune. Acum toate îngheaţă în sec, de parcă-s alte timpuri. Sau poate chiar sunt. Inima mea pulsa cu putere. De departe, se-auzea ecoul primăverii! Începeam să-mi pregătesc sufletul pentru marea întâlnire! Ce fericită aveam să fiu! Deja simt mângâierea soarelui, când încă nici nu a apărut. Simt mireasma florilor, când încă nici n-au înflorit. Simt că mă aştepţi, iar eu a trebuit să străbat trei anotimpuri să te reîntâlnesc. Simt că toate sunt acum la locul lor: inima, dragostea noastră. Biserica se zăreşte la fel de semeaţă, ca acum un an. Ce dor mi-era să păşesc pe acele poteci, din nou, alături de tine! Suflete, spune-i cât de mult te bucuri! Mi-e fericirea un mugur ce-a înflorit! Iată-ne, din nou laolaltă! Păşind spre biserica din deal, dornici să fim binecuvântaţi! Din prima clipă când te-am văzut am ştiut că eşti tot ce mi-am dorit! Mi-aş dorit ca acum să continue viaţa! Te iubesc! Ia-mă de mână! Veşnicia nu pot să-ţi promit! Dar pot să-ţi demonstrez că fericirea, când vrei cu adevărat, nu e doar un mit!

- fragment din lucrarea "Montesambra, bărbatul vieţii mele" - Szakacs Nadina Maria

Mai e loc de poezie?


















Mai e loc de poezie? Este nevoie de poezie! Oamenii tind să se regăsească în ceea ce le lipseşte mai mult. Iar astăzi, cu desăvârşire, le lipseşte lirismul. După atâta tumult şi căutare, uneori e necesară o reaşezare a valorilor. Iar poezia este o valoare inestimabilă. Există o poezie lăuntrică în noi, pe care însă o ţinem ascunsă. Trăim într-o lume în care multe dintre valori par să se fi perimat. Poezia. Cartea. Teatrul. Muzica clasică. Uităm, deseori, că pe acestea ne-am consolidat. Cine ştie? Am uitat să mai fim noi înşine? Astăzi, poezia nu mai e văzută ca sensibilitate, ci ca slăbiciune a celui care o scrie. Ce să se fi schimbat? Poezia? Oamenii? Tind să cred că poezia a rămas aceeaşi, sublimă, în toată făptura ei. S-a schimbat însă, omul. Omul, care nu-şi mai cunoaşte ierarhia valorilor, nu-şi mai ştie stabili priorităţile. De aceea, voi îndemna noua generaţie să scrie versuri şi voi încerca să menţin poezia în actualitate. Pentru că ea ne educă sensibilitatea, ne oferă viziuni şi perspective asupra vieţii. Poezia e menită să vindece, să reactualizeze trăirile. Să aducă frumosul, în forma sa cea mai înaltă, în viaţa noastră!

De ce astăzi, nu poţi fi tot tu?


















"Dacă ar fi să mă întorc astăzi, palmele mele s-ar face pâlnie şi ar îmbrăca forma recunoştinţei. Cât timp am fost cu tine, am devenit. Numele meu căpătase o altă rezonanţă. Spaţiile dintre degete erau umplute cu dragoste. Tu ştiai să uniformizezi în mine toate sentimentele frumoase. Fără să mă domini. Fără să-mi impui. Şi asta, în primul rând, am iubit la tine. Mi-ai oferit o libertate care era firească. Fiindcă ai înţeles şi m-ai făcut să înţeleg că dragostea nu e un gard de care să te simţi împrejmuit. Dragostea veghează, în fiecare moment îţi vrea binele, se interesează mai întâi de ale tale, mai apoi de ale sale. N-am fost nicicând mai iubită, ca atunci când am fost cu tine. N-am fost nicicând mai liberă, ca atunci când dragostea ta mă îmbrăca în straiele-i. Astăzi, nu sunt la fel de liberă. Sunt, uneori, prizoniera gândurilor. Şi asta-mi îngrădeşte din libertate. Tu făceai să fie atât de simplu. Şi tot nu-nţeleg, oricât aş încerca: de ce astăzi, nu poţi fi tot tu?"

- fragment din lucrarea "Montesambra, bărbatul vieţii mele" - Szakacs Nadina Maria

Am râs...















Am râs cândva-mpreună,
iar timpul repede s-a scurs,
azi nici nu ştiu unde-mi eşti,
atât de repede te-ai dus.

Atât de grabnic te-ai desprins,
în fugă, din braţele-mi te-ai smuls,
eu astăzi, sigur nu am nici o vină
că ai ales să fugi,
cine ştie ce alte căi
parcurgi...

Am râs şi inima-mi de bucurie,
nicicând în preajma-ţi,
nu s-a ferit vreodată.
Tu mi-ai adus lumină,
în suflet - armonie,
dar ai plecat degrabă,
iată ce ironie...

Am râs cândva,
câte zile şi nopţi s-au scurs,
acum nu fac decât să plâng
clipele pe care le-am avut,
cât mi-aş dori să le trăiesc din nou,
nu îţi închipui cât!

Cât de îndrăgostită am fost,
ţi-am dăruit fiecare surâs,
cu toate visele-mi te-ai dus...

Dac-ar fi să scriu pe cât de mult te-am iubit, aş scrie la nesfârşit !



















 "E noapte! E linişte şi stele licăresc! E târziu! Eu scriu! Despre mine. Despre tine. Despre noi. Pentru alţii. Scriu despre cât de norocoasă pot fi să te am în prejma mea. Tu eşti prelungirea braţelor mele când mi-e frig şi-mi faci în suflet atât de cald. Toate dorm: flori, vietăţi, luminile la fiecare casă sunt stinse. Doar în mine, lumina e vie. Lumina dragostei e veşnic aprinsă. Dorm tot mai puţin de când versuri îţi închin. Stiloul scrie bucuros. Îmi ştie versurile pe de rost. Pe tine, dragul meu, te ştie fiindcă îmi eşti o-ntreagă poezie. Şi dac-ar fi să scriu pe cât de mult te-am iubit. Nu m-aş opri niciodată. Aş scrie la nesfârşit."

 - fragment din lucrarea "Montesambra, bărbatul vieţii mele" - Szakacs Nadina Maria

Thursday 16 April 2015

Nu vorbe vreau, fapte!













"Astăzi, mi-am regăsit inima la loc. S-a perindat mult timp, nevăzută, prin lume. A făcut ocolul Pământului într-un infinit de secunde. Şi-a rotit ani-lumină privirea, căutându-te! Mi-am înălţat gândul către tine! Şi-am văzut atunci, cum din ochii tăi cresc floare, surâs de copil, o viaţă trăită pe jumătate. Mai rămâi, glasul meu te-a îndemnat! Măcar o eternitate! Mi-am propus să nu-ţi mai dau drumul. Să-ţi fiu lumina, când te îmbrăţişez! Sufletul tău să îmi răspundă la fiecare căutare! Trupul tău să vibreze la fiecare îmbrăţişare! Priveşte-mă! Simt că renasc. Sunt o tulpină ce-acum prinde viaţă! Creşte-mă cu dragoste şi lumină! Oferă-mi climatul necesar pentru a înflori! Visul fiecărui om e să fie mângâierea celui de lângă el. O mângâiere, asemeni unei petale. De viaţă mereu dădătoare! Dansul frenetic al luminiţelor din ochi reprezintă botezul ce l-am săvârşit dragostei noastre. Am strâns la piept, într-o zi frumoasă de primăvară, numele tău cu toată istoria lui, soarele l-am cuprins printre crengi şi l-am răspândit mai departe! Simt că din mine eşti, tu, o parte...şi-mi citeşti din Noica...nu vorbe vreau, fapte!"

- fragment din lucrarea "Montesambra, bărbatul vieţii mele" - Szakacs Nadina Maria

Tuesday 14 April 2015

Să fie pace pe pământ!


















"Fiecare gând al zilei e binecuvântat! Mai ales dacă începe devreme! Te-ai gândit vreodată ce dar minunat e să te trezeşti în fiecare dimineaţă, să respiri, să trăieşti, să te bucuri de oameni şi să-i iubeşti? Să nu fugi niciodată de acestea! Sunt cele mai palpabile, chiar dacă nu-s veşnice! Şi de fapt, ce le-ar face veşnice? Oare nu intensitatea cu care respirăm, trăim, ne bucurăm sau iubim? Cu siguranţă, zâmbeşti! Şi mă aprobi! Fie ca fiecare zâmbet şi gând bun să se reverse peste lume. Peste voi toţi. Cândva îmi doream să stăpânesc înălţimile. Astăzi ştiu că ale mele sunt toate câte reuşesc să le cuprind cu privirea. Toate câte reuşesc să le îmbrăţişez, să le aştern pe coală, să le dau o formă. Tot ce pun bun, în unii şi în alţii, din mine se revarsă! De aceea, încerc să fiu un om de calitate! Ca tot ce vine de la mine să nu întineze omul de lângă mine! Dimpotrivă! Să-i desăvârşească firea! Iubirea nu are limite! Nu poţi să o îngrădeşti! Ea creşte în aceeaşi măsură cu sufletul! E adevărat! Uneori iubirea e rănită! Nu e acceptată! Iar asta scoate la iveală laturi nu prea frumoase ale acestui sentiment! Dar toate se întâmplă tot înspre a ne întări! Fiindcă nefiind acceptaţi, ne întărim credinţa că nu putem fi acceptaţi oriunde, ci doar acolo unde ne este locul, doar pe unde am trecut şi o dâră de bunătate am lăsat! Uneori, suntem acceptaţi şi acolo unde nu am adus prea multă bucurie! Pentru că, în acele suflete care ne acceptă astfel, există multă dragoste! Munţi imenşi, care s-au înălţat ani la rând! Dragoste de primit! Dragoste de dăruit! Dragoste de aşteptat! Fiindcă dragoste, niciodată nu cerşeşte! Ea doar aşteaptă! Ani la rând! Îşi pune chezaş însăşi tinereţea! Dar aşteaptă până se va fi împlinit! Fiindcă împlinirea îi redă tinereţea! Reînvie din ea însăşi, din neîmpliniri prin împliniri! Aprinde o flacără acolo unde nu există! Desigur, la început vor fi doar scântei! Dar cu grijă, dragoste şi stăruinţă, flacăra iubirii se va aprinde şi va îndestula multe inimi ce-au aşteptat ca Olimpul nemuririi lor să se facă iar văzut! Din neant! Din suflete, care mocnit, în ele ard! Porneşte motorul fiecărei inimi! Nu lăsa barca inimii să se împotmolească la mal! Sunt atâtea de văzut, de admirat, de iubit! Străluciţi prin voi înşivă! Fiindcă interiorul vostru v-a redat, astăzi, lumina! Toate obiectele din lume pot să aştepte! Stând inerte! Astăzi, doar voi contaţi! Prin voi veţi reuşi să vă recâştigaţi! Şi ar mai fi un gând, adăugat la câte sunt:să fie pace pe pământ!"

- fragment din lucrarea "Montesambra, bărbatul vieţii mele" - Szakacs Nadina Maria

Monday 13 April 2015

Fie ca nici un râu să nu-ţi fie prea lung de străbătut, nici un munte prea greu de suit!















"Fie ca nici un râu să nu-ţi fie prea lung de străbătut, nici un munte prea greu de suit! Eu însămi ţi-am pregătit raniţa de drum. Te-am aruncat în luptă ca pe-un soldat. Te-am aprovizionat cu de toate. Să-ţi ţină de foame. Să-ţi ţină de sete. Să-ţi ţină de cald când e răcoare şi de răcoare când îţi va fi prea cald. Doar pentru dragoste şi dor nu am găsit substitut. Le vei regăsi întotdeauna la întoarcere. De aceea trebuie să parcurgi drumul înapoi într-o zi ca aceasta şi să-mi culegi flori pe care le-ai întâlnit în cale. Iar pentru atunci când mi le vei dărui, te rog să pregăteşti o poveste. Pentru fiecare în parte. Îmi doresc ca fiecare floare, fiecare dâmb, fiecare răsărit sau apus de soare să aibă o poveste unică. Poveste cu care mă voi fi hrănit când te voi revedea. Şi nu uita: cu fiecare răsărit şi apus sunt în inima muntelui! Ca să-ţi ghidez paşii! Cândva, chiar de vor fi furtuni şi ploi, am să-ţi ghidez paşii în aşa fel încât să-ţi regăseşti casa. Să te întorci înapoi! Te-aşteaptă masa din curte, fiecare tremur de frunză la poartă...toate-ţi sărută, în frunte cu mine paşii, dornice să te revadă!"

- fragment din lucrarea "Montesambra, bărbatul vieţii mele" - Szakacs Nadina Maria

Sunday 12 April 2015

Munţi de bucurie! E tot ce mi-ai făgăduit!













"Mi-ai promis că vom atinge într-o zi cu tâmplele, poalele cerului. Că va fi atâta bucurie în sufletul meu, încât va deveni neîncăpătoare. Deja mi-e teamă, că ar putea vreo arteră să cedeze în faţa unei astfel de presiuni. Munţi de bucurie! E tot ce mi-ai făgăduit! Acum nu ne rămâne decât să ne făurim un drum într-acolo. Ştiu că dacă ar fi atât de simplu, am fi pornit pe acea cale încă de la început. Că nu ne-am fi îndepărtat la un moment dat, ca să ajungem tot de unde am plecat. Sunt conştientă că drumul va fi anevoios! Deja simt cu îmi bate inima în piept de emoţie. De teamă! Şi mai sper, din tot sufletul meu, că niciunul din noi nu va renunţa. Îmi doresc un drum până la capăt!"

- fragment din lucrarea "Montesambra, bărbatul vieţii mele" - Szakacs Nadina Maria

Saturday 11 April 2015

Am plâns când mi-am întins aripile. Ştiam că voi zbura timp îndelungat!













"Am plâns când mi-am întins aripile. Ştiam că voi zbura timp îndelungat. Departe de noi! Am privit la ce-am lăsat în urmă. Ştiam că n-am să mai regăsesc nicicând ce-am lăsat la sol. Când voi reveni, vei fi altul. Voi fi alta. Oare câte ne vom mai aduce aminte din ziua zborului sau din perioada aceasta de timp în care voi fi făcut ocolul înălţimilor? Am plâns pentru că eu nu sunt pasăre. Sunt doar omul ce exersez zborul. Omul, care nu ştie dacă-şi va găsi la fel cum l-a lăsat, cuibul. Am lăcrimat de neputinţă. M-am rugat ca distanţa să nu comprime ce simţim astăzi. M-am rugat ca peste ceva timp, aceiaşi să ne regăsim. Să pot ca zborul peste tine să-mi imprim. Din el ca să renaştem! De-a pururea să fim! Aceiaşi, de care-acum ne amintim! Să nu lăsăm uitarea să piardă ce-i intim. Fiindcă, vezi bine, zborul acesta e infim. Plecăm, părăsind solul, explorând puţin în zare şi într-o zi doar ne trezim cu sufletul, de ţărm, în căutare. Acela e momentul de lungă aşteptare. Când plecăm şi ne regăsim, cu-aceleaşi braţe-ntinse şi cu-aceeaşi ardoare! De suflete pereche, ce hărăzite fost-au din născare!"

- fragment din lucrarea "Montesambra, bărbatul vieţii mele" - Szakacs Nadina Maria

Friday 10 April 2015

Ai plecat! De-atâtea ori, când era mai frumos!













"Ai plecat! De-atâtea ori, când era mai frumos. Când inima-mi revenise la loc. Iubitule, doar tu mă construieşti şi apoi mă dărâmi. Sunt o lucrare ce-ţi aparţine. Atâta instabilitate, nesiguranţă n-am mai trăit. Când mi-e mai dor să te văd, trebuie să îmi încerc imaginaţia. Şi te caut în vecinătatea mea. Încerc cu îndârjire, de unde eşti, să te smulg. Dar eşti precum o plantă, adânc înfiptă în pământ. Ca o adiere, te simt! Ca o boare de vânt, astăzi, te respir! Te inspir! Tu dai culoare şi viaţă versurilor ce se scriu cu atâta migală. Am să te consemnez în tomuri, la fiecare bătaie de inimă. Eşti în fiecare manuscris! Lucrarea cea mai de taină, pe care o folosesc drept îndreptar zilelor mele! Sunt atât de grele genele, orele. Până trăim cu adevărat Învierea! În sufletele noastre e loc mereu pentru iubire, pentru tihnă. Să luăm Sfânta lumină! Să ne-ntărim prin ea. Să credem, doar să credem! Şi ne va lumina! E noaptea cea de taină şi mâna mea o ţine strâns pe-a ta! E vie, dragostea! E vie! Şi bucuria mea, este menită ca nimic pe lume să nu o poată egala!"

- fragment din lucrarea "Montesambra, bărbatul vieţii mele" - Szakacs Nadina Maria

Abstract


















Mi-e sufletul înalt,
pare o taină
şi multor vieţi
e mângâiere,
doar el,
în trecerea-i
nimic nu cere.
Se-ntreabă uneori
un oarecare
dacă nevoi
sufletu-mi nu are.
E ca orice suflet,
oricât ar fi de-nalt,
nu se îmbracă în bazalt.
Este făcut, pentru-a trăi,
viaţa-i dă aceeaşi simţire
ca altor pământeni,
În cer şi pe pământ
cu toţi suntem mireni.

Durere...


















Cu cât mă priveam
mai mult pe dinăuntru,
cu atât mă goleam
mai mult de conţinut.
Luni în şir am petrecut
anesteziată.
Mă dureau faptele,
vorbele m-au durut,
Cu timpul am găsit
un antidot
şi mi-a trecut.Astăzi, mai port
un pansament,
adânc, în inimă
încă-i rană.
Sunt iubiri,
amintiri
care lasă
urme adânci.
Sunt căi de urmat
şi căi pe care
nu vrei să ajungi.

N-ai să ştii niciodată...


















Puteam păcăli
o lume întreagă,
cum că mi-e bine
şi că viaţa pe care o duc
îmi e dragă.
Deşi ştiam bine
că erau lucruri
ce nu se legeau,
acele lucruri care
viaţă, nicicum nu prindeau.
N-ai să ştii niciodată
cum am plâns,
cât am plâns,
cât m-am tânguit,
pentru un vis
pe care îl doream
împlinit.
Viaţa e o cale
ce-am sperat
să ne-ajungă,
să nu fim frânturi,
să nu păşim pe lângă.
N-ai să ştii niciodată,
departe, cât ai fost plecat,
cât te visat-am
şi că pe gene
nopţile-ntregi,
s-au întins lacrimi,
alene.
N-ai să ştii niciodată
şi nici lumea aceasta
oricâte crede că intuieşte
nu o va ştii,
cât sunt de capabilă
a ierta, dragul meu
şi-a iubi!

Wednesday 8 April 2015

Când am vrut să mă simt copil, am revenit întotdeauna la dragoste!

"Când am vrut să mă simt iar copil, am revenit întotdeauna la dragostea şi la candoarea cu care mă învăluiam altădată. Şi mi-am propus ca toate acestea, simple şi minunate cum sunt, să le păstrez şi să le perpetuez fiindcă sunt singurele care îmi dau aripi când simt nevoia să prind aripi! Am devenit conştientă de faptul că doar punând dragoste în oameni şi acceptând-o la rândul meu, aveam să schimb ceva. Ceva în mine şi în cei din jurul meu. Am înţeles totodată că m-au definit cel mai bine, clipele de dragoste. Clipele acelea sincere, pe care doar candoarea şi inocenţa unui copil ţi le pot oferi. Am îmbrăţişat din nou acea stare şi vreau să simt aripile acestui înger planând asupra mea cât mai mult timp. De unde eşti, ai să înţelegi, Montesambra! Clipele de dragoste izvorăsc din fiecare zi, din fiecare om întâlnit. Ah, dacă am ştii toate acestea dinainte, ne-am pregăti sufletul mai cu drag pentru acei oameni. Dar sunt frumoase şi momentele care te iau prin surprindere. Poate cele mai minunate." 

- fragment din lucrarea "Montesambra, bărbatul vieţii mele" - Szakacs Nadina Maria

Monday 6 April 2015

Nu ştiu de unde să te iau. Nici nu mai ştiu unde te-am pus...


















"Mi-e dor. Atât de dor câteodată, încât nu ştiu de unde să te iau. Nici nu mai ştiu unde te-am pus. Firicele de colb mi s-au aşternut la marginea fericirii. Încerc să dau pânza deoparte, dar mă adâncesc într-o tăcere de nedescris. Tac. Tac fără tine. Fiindcă atunci când eram cu tine, cuvintele orice formă luau: mângâieri, zâmbete, priviri, sărutări. Mi-e dor astăzi. Să-mi mai prefac cuvintele în dragostea noastră. Să sparg tăcerea ce astăzi e surdă. Aud fiecare pas pe caldarâm. Număr secundele care îmi vin. Şi sper, că totuşi, va mai fi puţin. Până, iubitule, o să ne reîntâlnim..."

- fragment din lucrarea "Montesambra, bărbatul vieţii mele" - Szakacs Nadina Maria

Sunday 5 April 2015

Noi înşine...


















Să fim capabili
să urmăm turma,
să iubim,
să iertăm,
să dezlegăm
tot ce ne încătuşează...
Să reuşim
să desfacem
lacătele dintre noi,
să mai visăm,
noi, care am uitat
cum se visează...
Să-mbrăţişăm,
să luăm de mână,
să-nlăturăm
orice-ndoială...
Noi, care semănăm furtună,
Să ne imaginăm lumea mai bună!
Şi-n toate câte ştim
a le face mai bine
să rămânem noi înşine,
aşa cum se cuvine!

Friday 3 April 2015

Eşti semnul meu de carte...


















"A fost dragoste încă din rândul întâi. Frenetic se aşezau pe coala de hârtie, literele. Aşezându-se în alineate, câte aveau să-şi spună cuvintele! Toate numai despre tine. Cum te simţi stăpânind coala, rândurile, gândurile? Ştiai să reînvii totul. Pe mine, dragostea noastră. Dar mai ales pe tine. Cu toată cerneala. Cu toată sudoarea frunţii. Eşti semnul meu de carte. Pe care-mi odihnesc tâmpla. Eşti în paginile mele. Acolo am certitudinea că întotdeauna te voi găsi. Eşti în prima, în ultima filă...Îmi eşti în fiecare tom. Tu eşti cel care-mi mişcă în inimă. În mine, fiecare atom."

- fragment din lucrarea "Montesambra, bărbatul vieţii mele" - Szakacs Nadina Maria

Fericirea are chipul împlinirilor noastre...















"Fericirea are chipul împlinirilor noastre. Ele sunt leagănul pe care ne balansăm idealurile. Depinde de noi în ce direcţie mergem. Putem sădi fericiri, nefericiri. Suntem grădinarii propriilor suflete. Ar trebui să ne îngrijim de acest lucru. Fericirea nu e un lucru anume. Ea este suma unor trăiri. O pot păstra, o pot perpetua mai departe. Sunt doar căi care se pot urma sau abandona. Fericirea e o cale care te aşteaptă.Fericitule, nu te-ntâlneşti în fiecare zi cu aceeaşi şansă.Tu alegi ce vezi: florile sau crengile uscate, fluturii sau omizile ce s-au înmulţit. Viaţa e un spectru de culori. Nu se reduce totul la nuanţe de alb şi gri. De la mugurul roz până la firul crud al ierbii e un întreg itinerariu. Şi exerciţii de fericire. De exaltare. Fericirea e în noi. Manifestată. Nemanifestată. Mereu pe punct de declanşare. Fericirea e în fiecare apus şi în fiecare răsărit. Omul e centrul fericirii lui. Dar nu poate fi fericit când îşi bate în talpă un cui. Sau când se învârte în cerc, prin lume hai-hui..."

- fragment din lucrarea "Montesambra, bărbatul vieţii mele" - Szakacs Nadina Maria

Wednesday 1 April 2015

Mă-mbraci în lumină...

"Mă-mbraci în lumină. Iubesc totul la tine. Cum prefaci vorbele în fapte. Cum mă cauţi şi nu te laşi până nu mă găseşti în mulţime. Fiindcă eu, sufletul tău, mă disting în mulţime. Şi simt cum îmi adulmeci urma. Îmi invoci prezenţa. Nu, nu grăbesc pasul. Astăzi merg în ritm cu bătăile inimilor noastre. Ce straie minunate sunt braţele tale. Câtă siguranţă, câtă dragoste găsesc în cuprinsul lor. Mă hrănesc cu fiecare dimineaţă, cu fiecare răsărit de soare. Cu fiecare moment ce vine ca o oportunitate de a-mi fi mai aproape. Zâmbetul tău, privirea ta, o vorbă caldă spusă la momentul potrivit. Toate acestea îmi sunt hrană. Nu pot să mă dezbrac de ele. În momentele în care mi-este frig îmi sunt cea mai de preţ haină."

- fragment din lucrarea "Montesambra, bărbatul vieţii mele" - Szakacs Nadina Maria