Se însera...

Se însera,
ningea,
dar tu n-ai mai venit,
în peisajul acesta minunat,
plângea un suflet părăsit,
abandonat...


Se însera,
iar eu urmăream
cum se transformă
fiecare oră.
Aveam răbdare,
însă din răbdare
neliniştea,
se transforma-ntr-o stare...


Se însera
şi doi îndrăgostiţi,
treceau pe la fereastra-mi
fericiţi...
totul în jur,
în alb se prefăcea
şi numai mie acum
îmi plângea inima.


Se însera,
adânc, în noapte,
se-auzeau
paşii aceloraşi
trecători petrecăreţi,
ce lăsau urme
prin nămeţi...



Se însera
şi iarna grea
pe umerii-mi
povara îşi lăsa.


Se însera,
necontenit ningea.
iar primăvara
nu se mai zărea...