Nadina

Nadina

Saturday 19 March 2011

Anticipând plecarea ta...


...din viaţa mea !!!
Îţi mulţumesc pentru felul cum m-ai iubit, pentru toate acele sărutări şi îmbrăţişări oferite... alături de tine am cunoscut ce e dragostea... iar, după îndelungată vreme...
Şi m-am dăruit ţie cu tot ce-i curat şi sfânt... cu toată inima... cu tot sufletul... gândurile toate ţi-am închinat... şi voi continua să te iubesc... chiar dacă pleci... chiar dacă distanţa va încerca să suprime durerea, vom ştii că nu-i posibil... am trăit alături de tine... ai dat un nou sens vieţii mele... azi ţin să-ţi mulţumesc...

Nu vreau ca plecarea ta să mă doboare... nu întoarce capul în zadar... n-aş vrea să vezi lacrimile din ochii mei şi să eziţi... urmează-şi drumul, nu vreau să-ţi fiu piedică... tu m-ai ridicat prin dragoste şi încredere... acelaşi lucru vreau să fac la rândul meu: să te ridic prin eliberare... eliberarea de mine... eliberarea de noi... de strânsoarea ce părea indestructibilă...

Am să-ţi număr paşii... în somn voi tresări adeseori la sărutarea şi îmbrăţişarea-ţi... mă voi minţi întotdeauna că vei reveni... deşi nu va fi aşa... mă voi minţi pentru mine... pentru a rămâne puternică... pentru tine, să nu-ţi fie greu...
Eşti şi vei rămâne sufletul meu pereche... cel pe care l-am primit fără vreo lege... cel de care m-am legat prin dragi simţăminte... vei fi pretutindeni în jurul meu: când am să râd la vreun succes de-al meu, când am să plec capul şi îmi va părea greu, când poate de dragoste îmi voi aminti, când voi vorbi despre copii - şi numai tu, aceste taine îmi vei ştii... să nu te îndoieşti - nu voi înceta a te iubi... ca singură fiinţă - relativ departe - vom trăi...

Friday 11 March 2011

9 MARTIE - Mi-aş lega iubirea cu şnur alb-roş...

Mi-aş lega iubirea cu şnur alb-roş, să nu mai plece...
Şi a venit primăvara, cu dragoste în suflet... cu lacrimi în colţul ochilor...lacrimi de fericire, lacrimi de regăsire, lacrimi de dor la plecare... i-aş vorbi despre mine, despre sentimentele şi gândurile ce mă încearcă... dar iubirea mea e prezentă-absentă...când mi se dă, când mi se refuză ...
Primăvara a câştigat lupta cu iarna, eu însă nu am câştigat lupta cu sufletul meu... te vreau, te iubesc, te chem, eşti în gându-mi... te sărut, te îmbrăţişez, te simt clipă de clipă...
Aş vrea să te chem şi să vii la chemarea-mi... da nu te laşi cuprins de primăvară, nu laşi razele să ne răsfeţe... nu ştii cât doare raza nevăzută... şi cât de intens respir raza ce mă pătrunde... te chem... ia-mă de mână şi fă-mi din primăvară dragostea menită să devină mit şi despre care să cuvânte orice lucru, orice fiinţă, orice cântec... până la sfârşitul veacurilor... pune-mi primăvara în păr... mângâie-mi chipul... în sfârşit a ieşit soarele, zâmbesc mai des :-)

Sunday 6 March 2011

8 MARTIE – Mama , clipa din care ne răsfrângem viaţa şi emoţiile...


Din clipa în care am deschis ochii am zărit o singură fiinţă. Nu ştiam să îi spunem pe nume, dar ne-a cuprins la pieptul ei oferindu-ne căldură, ocrotire, dragoste şi nu în ultimul rând VIAŢĂ.

Mai târziu ne-a purtat paşii, ne-a învăţat primele cuvinte. Clipe întregi ne-a vegheat somnul. Minute în şir a încercat să ne înţeleagă. I-au trebuit ani să ne vadă crescând, formându-ne, devenind.

Şi clipele ei de veghe nu au încetat. Se bucură la o reuşită de-a noastră. Plânge cu tot sufletul, când eşuăm. Îşi încredinţează sufletul sfinţilor, doar pentru a ne ştii sub ocrotire.

Fie că e ceas de zi sau ceas de seară, ochiul mamei veghează neîncetat. Simte bucurii şi tristeţi, oferă poveţe. Aşteaptă. Speră. Iubeşte. Necondiţionat – se dă. Cu toată fiinţa. Şi se va da şi dincolo de moarte.

Ne va îndruma mereu paşii: în primii ani, apoi mândră de ceea ce vom deveni, mai târziu ridată, dar la fel de iubită şi cu sufletul mai plin de semnificaţia cuvântului „mamă”. Dar MAMĂ nu-i un cuvânt, ci o simţire. Timpul vă va demonstra. La mulţi ani, mamă! Şi iartă-mă încă o dată pentru cât ţi-am greşit...

7 MARTIE – Câte jocuri, atâtea bucurii ...


Am hotărât să ne jucăm de-a primăvara. Noi, copiii, strânşi într-un cerc. Să ne creăm propria lume. După regulile primăverii. Să copleşim emoţiile oamenilor cu venirea noastră. Să fim aşteptaţi în prag cu fior...

Am alergat în stânga şi-n dreapta să stârpim deziluzii. Am urmărit pas de cocor. Am făcut pact cu soarele să strălucească întreaga zi. Am alungat norii grei şi cenuşii. Am adunat toate cântecele de dragoste şi viaţă...

Am cules toate florile posibile şi le-am pus în centrul universului nostru omagiind omul, primăvara, munca lui de zi cu zi, dragostea, emoţia, surâsul, fiorul, încercarea, chemarea, truda, plecarea...

Şi-a primăvară mirosea în noi. Îi şopteam numele în incantaţii şi aşteptam să se întâmple o magie. Aşteptam declicul. Sclipirea aceea de moment. Uimirea. Surpriza. Surprinderea.

Într-o zi ne-am jucat de-a primăvara... am încercat să o reproducem... dar n-am reuşit să realizăm decât o miniatură a anotimpului... copii fiind, am visat... într-o frumoasă zi de primăvară... şi primăvara ne-a făcut jocul stând în preajma noastră, lăsându-ne să ne jucăm de-a Dumnezeul ei, în credinţa noastră nestrămutată...


6 MARTIE – Dumnezeu bucură oamenii buni...


Nu am văzut niciodată soarele tresărind de atâta rază nespusă. Însă astăzi, l-am văzut împărţind zâmbetu-i în stânga şi-n dreapta, drept răsplată celor care au fost buni şi iubitori.

Martori la aceste escapade timpurii ale soarelui, am fost doi, tu şi eu, minunaţi şi îmbrăţişaţi de atâta sclipire de aur. Nu am fi crezut că la topirea ultimei zăpezi, primăvara ne va surprinde cu ghiduşiile ei.

E atât de prezentă. O respir. O simt. E mână în mână cu mine. Cu tine. Iar pe tine te iubesc. Pentru că îţi împarţi primăvara cu mine. Îi sporeşti farmecul. Te iubesc prezent – absent. Văzut şi nevăzut. Aici şi acolo. Te iubesc – în fiecare clipă a existenţei mele...

Te iubesc când respir viaţa. Când mi-e cel mai greu – te iubesc. Când sunt fericită explodez de iubire. Şi toată iubirea, am strâns-o buchet, cu mult drag – ţie. Am să-şi ofer buchetul inimii mele, şi vom număra petalele împreună. Secunde. Minute. Ore. Zile. Săptămâni. Luni. Ani în neştire. Până aceste petale se vor constitui într-o viaţă.

Te iubesc. Şi Dumnezeu iubeşte oamenii buni. Uite cum răsare soarele. Nu rata momentul. Ia-mă de mână, de la răsărit până la apus să hoinărim împreună. Cu visele noastre. Cu firul ierbii tremurând. Cu viaţa. Cu speranţa că nu se termină mâine...

5 MARTIE – Am hotărât să nu mă mai sparg în atâtea frânturi de speranţă...


Ne propuseserăm cu o seară înainte să mergem în poieniţă, să culegem flori. Zis şi făcut. Dimineaţă soarele se ivi pe cer tandru şi cuceritor. Mi-am luat portul cel nou, mi-am pus şnuruleţul la mână şi cu un coş ţinut în ambele mâini am pornit către poieniţă.

Soarele blând ne mângâia cu razele sale, câteva păsărele ciripeau vestind venirea primăverii. Noi cântam şi înaintam de zor. Aveam chipurile senine. Inimile curate. Deschise dragostei. Dăruite demult... cu toată fiinţa...

Ajunse în poieniţă am început să culegem flori. Buna dispoziţie mi-a fost stricată de nişte chicoteli. Se petrecea totul sub nasul meu. Băiatul pe care-l iubeam săruta o altă fată din sat.

Câteva lacrimi mi s-au ivit în colţul genelor, dar am cules mai departe flori. Cu inima strânsă. Cu sufletul trădat. Cu fiinţa tremurând. Visele dărâmate. El indiferent. Ea mândră. Eu înşelată. Trădată. Uitată.

Am plecat din poieniţă fără a mai privi la cei doi. Fără a asculta scuze şi promisiuni. Mi-am făcut promisiuni mie: să nu mă mai sparg în atâtea frânturi de speranţă. Să nu mai fiu atât de sensibilă. Să nu mă doară. Nu cât durea. Să nu mai plâng. Nu azi. Nici mâine. Niciodată.

Tuesday 1 March 2011

4 MARTIE – sub umbrelă, doi îndrăgostiţi ascundeau sărutări mii...


Ziua a patra, la început de primăvară, prevestea nori cenuşii. Picăturile de ploaie curgeau în neştire pe obrajii fetei. Era îmbujorată şi lăcrima. Salvatorul ei nu venise pe cal alb în acea zi, ci purta o umbrelă.

A adăpostit-o sub umbrela sa pe făptura cu ochi mari şi negri. Îşi vorbeau din priviri. Nu înceta să se întrebe de ce plânge fata cu gura de culoarea fragilor. Răspunsul părea a se afla în cuprinsul ochilor săi, dar era imposibil de desluşit.

I-a cuprins mâinile reci şi a acoperit-o cu haina sa. Stăteau acolo, în ploaie, sub umbrelă, privindu-se, ghicindu-se, împărtăşindu-şi secrete din priviri. Deodată chipul fetei s-a luminat de parcă soarele ar fi inundat o întreagă lume.

Inima le bătea de emoţie. Îşi sincronizau bătăile inimii în ton cu gândurile nespuse de doi tineri ce se priveau cu dragoste, dor, drag. O sărutare le-a pecetluit buzele, urmând altele, sub tainica umbrelă, departe de văzul tuturor.

3 MARTIE – unde eşti primăvară? Arată-ţi chipul...


Fremătare în jur. Oamenii sunt precum un furnicar: unii vin, alţii pleacă. Sinonim cu unii se nasc şi alţii mor. Copiii învaţă, adulţii devin, îmbrăcăm diverse forme ale existenţei noastre.

Din copii devenim neliniştiţi adolescenţi, ne transformăm în tineri şi când nici nu păşim devenim adulţi, ne maturizăm dând piept cu o multitudine de experienţe, experienţe ce întăresc fiinţa noastră, îmbătrânim căpătând expresia înţelepciunii.

Când suntem tineri, tânjim să fim înţelepţi... când am ajuns înţelepţi, ne-am reîntoarce la tinereţea în urmă lăsată. Ar trebui să trăim fiecare vârstă... să ne păstrăm sufletul tânăr. Se poate păstra sufletul tânăr: trăind din plin, iubind total...

Unde eşti primăvară? Dacă îmi întind mâna îţi ating „piciorul”... eşti atât de aproape. Nu mai întârzia! Vino! Arată-ţi chipul... chiar de am 10 ani şi te-ntâmpin cu jocul meu inocent, chiar de am 20 şi respir viaţa... îmbrăţişează-mă şi la 30 – am ajuns la apogeul devenirii mele... călăuzeşte-mă atâta timp cât „mă ning” anii... trece-ţi fiorul şi peste chipul meu... că-i atâta simţire şi-n mine... arată-mi-te, nu mai sta şireată după colţ...

2 MARTIE – dragostea pluteşte în aer...


O altă zi de martie dă impuls primăverii. La fiecare casă, ghioceii zâmbesc timid şi ies la suprafaţă, lăsând în urmă timiditatea ce până atunci îi stăpânea.

Tinerii ies la joc în sat, copiii inventează noi jocuri, nevestele îşi aşteaptă soţii acasă cu mai mult drag, au parte de mai multă atenţie din partea lor.

Primăvara are un miros specific. De joc, de libertate, de dragoste plutind în aer... primăvara e tinereţea vieţii, locul pe care îl regăsim mereu ca pe un paradis: verde, înflorat, înfăţişându-se dinaintea noastră în toată splendoarea...

A doua zi de primăvară şi dragostea pluteşte în aer... e molipsitoare emoţia... hai copii, ieşiţi afară, zâmbiţi-i soarelui şi vă va răspunde întinzându-şi razele până în adâncul sufletului, redându-vă imboldul de-a vă juca, de a vă angrena iar în năstruşnicii specifice vouă....

1 MARTIE – mărţişorul


S-au trezit mângâiaţi de razele blânde ale soarelui. Era început de martie, primăvara le dădea bineţe. Apele se revărsau, zăpezile se topeau.

Chicotelile copiilor prevesteau o primăvară senină, cu soare strălucitor, cu sănătate şi voie bună.

Gospodinele îşi scoteau rufăria la soare, copiii chipurile, domnişoarele sufletele, iar flăcăii abia aşteptau să vină seara la poarta fetelor să le peţească.

În această zi toţi purtau şnurul alb-roş: alb – pentru sănătate, roşu – ca semn al dragostei. Ghioceii zâmbeau sub zăpadă, auzind chicotelile şi sărbătoarea din jur. Mărţişorul era primul gând de primăvară, prima simţire şi primul cuget ce-l regăseam după o iarnă îndelungată în noi.

Străluceau pe chipuri raze de soare, împletite cu şnur simbolic – reprezentând dragostea ce plutea în jur.