M-am întors...

M-am întors
şi am privit
firicelul acela
căruia îi spune timp
cum se plimbă:
când la mine,
când la tine,
nicicând la amândoi,
deodată...
în firea-mi omenească
tolerează-mă în anumite zile
şi mă iartă...


M-am întors,
nu ştiu cum m-am ivit
într-o lumină...
se reflectau,
cumva
anii în mine
şi mi-era silă
fiindcă treceau,
nu mă-ntrebau,
ca gândul,
pe furiş,
grăbiţii ani plecau...

M-am întors
şi nu mai erai:
nici măcar o umbră,
nici măcar o reflectare
a fiinţei ce-ai fost...
şi-am obosit
să te caut cu privirea,
şi te-am găsit
într-un târziu...
erai aievea,
atât de prezent şi viu
încât adesea mi se pare
că nici nu mai ştiu...

M-am întors,
să fiu
şi neştiind
că-i prea târziu...