Citindu-te...

Citindu-te,
am constatat
că într-adevăr,
eşti interesantă...

şi-am să te sorb,
filă cu filă,
alături
de umila-mi pupilă...


n-am să te-mprumut altora,
decât după ce
pe de-a-ntregul
te voi devora...


ai o copertă aşa fină,
iar filele-ţi
când sunt răsfoite
se-aud în surdină...


nici nu te citesc până la capăt,
nici nu te las degrabă,
o clipă nu te scap,
atât mi-eşti,
carte, de dragă...


şi te privesc,
cum te reinventezi mereu,
sub alte titluri
şi sub alte nume...


te pipăi,
ca să mă-ncredinţez eu,
că eşti făptură,
nu minune...
te am,
te port mereu,
ca pe o taină
care nu se spune,
deşi mi-e greu
să nu te strig în gura mare,
când ştiu cât de dorită eşti
să fi citită
şi ţi-aş face prin asta
o favoare...

tu îmi eşti,
plapuma cu care
m-acopăr seara,
eşti rândul
din fila
sub care, eu,
îmi găsesc alinarea...
cu cât te parcurg
e tot mai greu
să mă smulg
din îmbrăţişarea
după care alerg de mult
şi căreia îi simt continuu
chemarea...

citindu-te,
ah, câte-am pătimit,
recomandându-te,
câte figuri m-au ocărât...
fiindu-ţi fidelă,
numai prin acest gând m-am mângâiat,
ah, carte, ce te ţin în braţe
şi pleoapele le simt că-mi ard...


citindu-te,
într-una cu credinţa mea,
te-am deschis lumii
şi mă bucur când te vrea...