La biserica din deal...

La biserica din deal,
sub același sacru munte,
ochii blânzi ai maicii, azi,
scapără învățăminte...

Din zorii zilei
până seara,
să lase peste noi
înțelepciune,
nicicând nu contenește...
în fiecare caldă rugăciune,
cu drag, ne pomenește...


Ochii blânzi
privesc înaltul,
mâinile a rugăciune,
se împreunează iarăși,
e vremea de-mpăcăciune.


La biserica din deal,
poți zări mai mereu - seara,
silueta sfintei maici,
ce mereu se ostenește
să adune de pe drum fragi
sau pe unde le găsește...


Nu stă o clipă,
căci gândul
cu-al Domnului se-nfiripă...
E-acolo, sus,
o taină
și-o tărie-n toate,
bătrână, cum e,
poverile le duce,
încă poate!

La biserica din deal,
soarele-apune,
răsare,
maica cu ochii ei blânzi,
către cer face cărare...


La biserica din deal,
astăzi este sărbătoare:
sus, la Rai, urcat-a
îngeru-i plin de candoare...

Lacrimi se-mpletesc
cu chipu-i,
ridurile-i ascund ochii,
doarme astăzi,
blânda maică
și o salcie o jelește,
picurând,
ca de la sine,
un regret
că s-a dus maica,
pentru astăzi,
pentru mâine,
poate-n lumea cu lumină,
o să îi fie mai bine...


La biserica din deal,
cântă un cor de voci dumnezeiești,
n-ai cum în trecerea-ți să nu te-oprești
și pentru-o clipă să privești:
cum în mormânt e coborâtă
și lângă cei dragi așezată,
ah, iar îmi vin în minte ochii,
atât de blânzi,
ai maicii-nlăcrimată!