În celălalt capăt al orașului...

Într-un capăt de oraș, ești tu. Cine știe pe unde întârzii la ora asta. Cine știe ce zâmbete sorbi, de pe buzele cui...este târziu. Iar pe lângă asta, e iarăși iarnă, e iarăși seară.
În celălalt capăt al orașului, sunt eu. Cu o inimă arzândă, cu o inimă pierdută. Mi-am promis să nu mai amestec aceste sentimente. De astăzi, mi-am promis că o să-mi pese mai puțin, că o să doară mai puțin. Și cu timpul, toate acestea se vor transforma în uitare.
În acel capăt de oraș, ai avut tot timpul din lume să te hotărăști: eu sau ea, astăzi sau mâine, târziu sau prea devreme. A trecut prea mult timp, în care, tu - nehotărât, te-ai trezit în brațele mele și-n brațele ei. Dar până astăzi.
Pentru că în celălalt capăt al orașului m-am desprins de această poveste lansând lampioane. Unii vedeau în acest gest bucurie, eu am dobândit prin acest gest pe mine însămi, libertate. Și mi-am demonstrat că și iubind o persoană te poți desprinde de ea. Nici prea târziu, nici prea devreme, pentru că într-un târziu, oricum, acea persoană te va uita!