În zile ca acestea, mă ascult mai mult pe mine, petrec mai mult timp cu mine însămi...iar ploaia, nu, nu înseamnă teamă...înseamnă că m-am regăsit!
Unii, ca tine, vor culege merele şi se vor bucura de aroma ce-o răspândesc în jur...alţii, vor alerga prin podgorii culegând rodul acesteia, anticipând parcă aroma vinului după ce vor fi gustat merele coapte, aburinde, scoase din cuptor - iarna...
Eu şi tu, nu vom mai închide geană pe geană, vom deveni mai activi...cu siguranţă nu ne vor mai întâpina curcubee, dar soarele de toamnă ne va zâmbi, în timp ce noi vom trona pe soclul trăirilor frumoase, autentice, neuitând că ceea ce suntem astăzi s-a format în timp, venind uneori de la sine, dar în mare parte clădindu-se nu cu efortul minţii, ci cu ceea ce simţim în suflete!
Zilnic trecem de-a lungul şi de-a latul bulevardului...nişte trecători oarecare pentru cei din jur, dar în noi înşine, ştim că suntem unul altuia tot ce ne trebuieşte şi acest lucru face diferenţa. Nimic nu mai contează: că timpul trece prea repede, că ploile sunt prea reci sau prea dese, că frunzele devin tot mai dense pe covorul abia format, că suntem prea ocupaţi, că avem zilele, că n-avem întotdeauna nopţile...toate acestea sunt doar detalii, însă noi suntem aceia care putem face ca timpul care trece să fie unul de calitate, ca ploile care-şi fac tot mai des sălaş în oraşul cu umbrele colorate să fie resimţite ca o adiere, ca frunzele şi implicit, copacii să ne ofere sentimentul că toamna e frumoasă, unică şi de explorat...oricât de ocupaţi am fi, ne facem timp unul pentru altul...facem posibile zilele şi nopţile, fiindcă distanţa dintre ele o reprezintă scuzele, iar acestea pe noi nu ne definesc.
Iar atâta timp cât va bălti ploaia, timpul va număra în trecerea-i frunzele, ochii mei vor privi dincolo de fereastra unde se ascund comorile sufletului, iar inima va bate tic-tac în ritm cu bătăile inimii tale, contopindu-ne, contemplându-ne - ne vom regăsi în stare de nirvana...
No comments:
Post a Comment