Nadina

Nadina

Monday 2 February 2015

Mamei mele

















Cât te iubesc, tu nu o vei ştii
Fiindcă – stingher – timpul nu ţi-o arată,
Mă vei privi ca altădată?
Cu ochi de frunză nepătată?
Cu buze de cireşe aprinse?
Mă vei primi la tine-n braţe
Vreodată, cu mâinile la fel de-ntinse?

Câtă iubire-ncape într-un suflet
Se mistuie de dor şi piere,
Cuvintele pierind pe buze
De lacrimi stinse în tăcere?
Aş vrea să-mi ţii capul în poală,
Cu vocea joasă şi blajină,
Să-mi spui – că timpul – şi nu eu-s de vină...

Cine la tine o să mai ţină?
Altă făptură n-ai pe lume,
Te ştiu râzând la alte glume,
Dar ca la ale mele niciodată,
Îmi eşti pe viaţă devotată.
Şi nu-ţi lăsa glasul de miere,
Să vezi cum pentru altul piere,
Rosteşte-mi, chiar de nu-s acolo niciodată,
Cuvinte dulci, să nu se piardă.

Nu-ţi lăsa dragostea să piară,
Nu trebuie s-apui în prag de seară,
Nici să nu fii rivala lunii,
Ci detaşează-te de ea, uşor,
Eşti mult mai mult decât un astru,
Nu-nţelegi?
Tu care ai vegheat o viaţă,
Să crească o fiinţă ce-a plecat,
Tu care mai priveşti în zări,
La pruncul – care neştiind –te-a lepădat?
Îmi sunt pe buze – azi –cuvinte,
Ştiu că memoria nu-mi joacă feste,
Eşti personaj dintr-o poveste...
Poveste de odinioară,
Simt parte c-am făcut din ea.
Cum de am rătăcit într-atât drumul?
Cum de m-am regăsit străină?
De ce te ţin azi – pe buze –doar o clipă?
Şi de ce când numele-ţi rostesc
Mă simt risipă?

Am naufragiat de mult în mine,
Lăsându-te să nu mă înţelegi,
Eu ca o bucată din tine,
Ţi-am produs lacrimi ani întregi.
Nu plânge-acum, când stau deoparte,
n-aş vrea să redevin călău,
simt, sincer, că îţi e mai bine,
şi-ţi sunt datoare să m-abat din drumul tău.

Nu-mi căuta ochii ca pe trofee,
Nici existenţei mele rol de curcubeu nu da,
Am fost o laşă, orbită de plecare,
Neştiind ce am lăsat în zare.
Degeaba-ntorc azi anii existenţei mele
Ochii înlăcrimaţi suspendă gene grele,
Le simt uscate precum nişte surcele,
Gândesc, simt, mă prefac – în anii tinereţii mele.
Când poate aş mai fi putut schimba ceva,
Dar azi e un nu ştiu ce, un nu ştiu cum,
Pe care nu îl mai rostesc acum,
Şi chiar dacă fac paşi mari înapoi...
Abandonez la jumătate drumul,implicit, pe tine,
Fără a ştii în care fel de-a fi una cu alta e mai bine.

No comments:

Post a Comment