Acolo sus, la munte...

Acolo sus, la munte,
mi-a rămas inima, iubite,
dincolo de colinele vrăjite
stau tainele-n şoaptă vorbite...


Acolo sus, când stele strălucesc
se-adună-n noi, acele nopţi grabnic trăite,
Acolo sus, în constelaţii,
acel ceva încă ne vede şi ne simte.


Acolo sus, în piatra de pe munte,
eu grabnic scrijelit-am câteva-nvăţăminte
ce-n suflet îmi domnesc...
Acolo, lângă izvorul,
cel repede şi limpede,
lângă privirea-ţi mă odihnesc.


Acolo sus, la munte,
e ceva ce ne leagă,
încât nici la câmpie
bătrâni nu le dezleagă...


Şi pot să dea în bobi,
chiar pot să ne descânte,
fiindcă visăm ferice
la piatra de pe munte,
acolo sus e un ceva
ce taina, de ochi curioşi
ascunde.


Acolo sus, la munte,
într-una aş urca,
mereu îmbrăţişată,
doar de privirea ta.