L-am ascuns...

L-am ascuns în suflet. Acolo e cald şi bine. Dar mai ales, am siguranţa că nu va pleca niciodată. Pot să clipesc pentru o secundă şi-l regăsesc tot acolo, în prelungirea fiinţei mele...ştiu că şi el mă caută, că mă aşteaptă la fel cum îl aştept şi eu...şi mai ştiu astăzi, că va reveni: dincolo de umerii goi, va pătrunde cu privirea-i dincolo de lumină şi timp, iar buzele sale vor fi o binecuvântare pentru buzele iubitei...
Aşteptare. Însă în orice aşteptare există o răsplată sau o mulţumire. Mulţumirea sufletului, cea mai mare dintre toate. Cea care, deşi superioară fiind, nu arată mândrie. Mulţumirea e o stare. Se trăieşte, se primeşte, se vrea. Iar dincolo de nori şi de stele, sunt eu, seara. Cea care l-am ascuns în suflet. Clipă de clipă. Oră de oră. În fiecare minut. Întotdeauna.
De ce l-am ascuns? Nu ca să-l tăinui. Nu ca să nu-l pierd. L-am ascuns în suflet, fiindcă astfel mi-e mai aproape. Şi uite aşa, zi de zi, seară de seară, lupt împotriva distanţei, reuşind să suprim tăcerea care uneori comprimă timpul, gâtuie cuvintele. Însă eu ştiu că în liniştea aceea, domneşte dragostea şi astfel, sporeşte. Cu fiecare clipă, mai intens. Cu fiecare zi - o certitudine. L-am ascuns, e un fel de-a spune. El e aici, cu mine, în fiece clipă.

Fragment din lucrarea "Montesambra, bărbatul vieţii mele" - Szakacs Nadina Maria