Cum se vede lumea de dincolo de fereastră?

Albastru este cerul. Infinit. Iar norii îşi permit să-l traverseze, sfidând parcă firea noastră pământească...doar curcubeul, în arcuirea sa perfectă mai face legătura dintre cer şi pământ, legătură ce nu o pot despărţi nici mările, la fel de albastre şi infinite, în firea lor...În larg: senzaţie de albastru, de libertate, sărutul pierdut al unui fiord...toate recompun valurile, ce se-mbină cu malul şi răcoresc în trecere stabilopozii...
Simt cum nisipul fin mi se joacă între degete şi alerg pe plaja imensă fără a cuprinde infinitul...cu cât avansez, orizontul se lărgeşte şi doar asfinţitul Soarelui mă face să merg la pas...iar noaptea? E fantastică, căci stelele murmură, iar în tremurul serii mai scapără câte una şi-o numim stea căzătoare...
Noaptea, da...noaptea parcă se-nfrăţesc - deopotrivă - cerul şi pământul. Un spectacol la scenă deschisă. Stelele-şi lasă cortina, reflectându-se-n mare...iar noi păşim frenetic, ghidaţi de aspiraţii înalte, credem noi - muritorii...
Surâd, grăbesc pasul, caut mereu cu privirea spre Carul mare...nu doar la munte se-aliniază planete, ci şi la mare, îmbrăţişând pământul, luând parcă bucată cu bucată la sine...Cum se vede lumea dincolo de fereastră? Uneori albastră, uneori verde - când sunt la munte. Dar e inimaginabil de frumoasă. Lumea aşteaptă s-o descoperi. Să o îmbrăţişezi. Să o cuprinzi cu privirea. Sărută pământul, sărută paşii, atinge cu sufletul nemărginirea...căci lumea ce se vede dincolo de fereastră e superbă şi aşteaptă ca tu, să te detaşezi de forfota zilei şi să o descoperi pe de-a-ntregul...aşa cum din ziua dintâi ţi s-a deschis!