Sărmanii munți...

Sărmanii munții,
astăzi atât de gârbovi
și cărunți,
te roagă, dragule,
să nu mai minți,
să nu le-nchini,
în van, iar -
rugăminți!


Sărmanii munți,
cum stau - cuminți,
așteaptă să fie
străbătuți de sfinți...
mai curg, astăzi,
șiroaie din pâraie,
o creangă se anină,
după, năprasnice puhoaie...


Sărmanilor munți,
la poalele voastre
am stat cândva,
acolo am iubit
un bărbat
și el mă iubea...
Dar astăzi atât de departe,
de voi și de ce-am simțit odată,
eu sunt...
spuneți-mi:
sub poalele voastre,
aceleași pâraie de veacuri
se tânguie și plâng?

Sărmanilor munți,
vă trebuie putere
să-ndurați tot omul
ce vă va străbate...
fiindcă sunt unii
ce umblă
fără raniță-n spate,
mă tem că puhoiul, cândva
rând pe rând îi va rade.


Sărmanilor munți,
munții mei,
munții dragostei noastre,
la anul venim,
pe aceleași alei,
te rugăm să ne fii iar gazdă...

Sărmanilor munți,
pentru mulți sunteți punți,
vârfuri, către cer - ridicate...
aceleași simțiri mă cuprind
când vă văd,
voi sunteți a naturii cetate...