O, blând Luceafăr...

De ce te-ai stins
O, blând Luceafăr?
Prin lumea asta
tu, puteai să treci
nestingherit și teafăr,
Pustii lăsat-ai,
în urma ta - poteci...


Ai luminat
o lume-ntreagă
și neștiind
că pe unde, tu, treci
inima, acolo,
în înaltul,
vei reuși să o fereci...


Mai sunt,
dar le zăresc
atât de rar,
acele zile-așa senine,
pe veci închis-ai
fereștile cerești,
iar, neștiind,
pustiu, astăzi, lași în mine,
fără să mă ferești
în calea ta de tot ce vine,
în special de relele lumești!


O, drag și blând Luceafăr,
te am mereu în gând
și simt, cum stând,
de veacuri
mă doare-un dor - arzând!