În căsuţa aceea de la munte...

În căsuţa aceea de la munte
aş vrea să te pot opri
într-o iarnă
până în primăvară,
să-mi spulberi din suflet,
a iernii, ce se face,
resimţită - povară...


În căsuţa aceea de la munte
să te-nvăţ că dragostea
uneşte-n acelaşi suflet
doar doi,
să lepădăm tot,
uneori şi minciuna,
să reuşim
să fim noi...


În căsuţa aceea de la munte
să-mpodobim bradul,
să cântăm colinde,
să mi-alungi teama
permanentă că iarna
e frig şi sentimentele
le-acoperă doar marama...


În căsuţa aceea de la munte,
luni de iarnă împreună petrecute,
poate ne vor face să ne dăm seama
că ne defineşte un anotimp
şi-acela e iarna...


Aşa că, te provoc, lansând o rugăminte:
urmează-mă pe cale, te rog,
în căsuţa de iarnă pregătită la munte...


Nu putem ştii de pe-acum
dacă vei regreta,
dar suntem datori - iubirea -
de-a ne salva...