Împrumut...

Împrumută-mi,te rog,
din timpul tău
al meu s-a scurs
nici nu mai știu de când...
Și am nevoie,
de încă un ceas,
măcar o slovă
să îi las...


Împrumută-mi ochii tăi,
ai mei s-au înecat
de lacrimi și durere,
doar noaptea asta
vreau să văd,
Luceafărul cum
pe ceru-mi răsare,
vreau să mă-ncarc
de la lumina lui,
căci, drept să-ți spun,
acest întuneric mă doare...



Împrumută-mi mâinile tale
ce-au îmbrățișat de-atâtea ori
lumea cu ale sale,
dă-mi brațele tale,
ele-mi sunt dovada
că ți-am fost cândva
în strânsoare...

Împrumută-mi, te rog,
ceva sinonim cu auzul,
căci întunericul în care mă afund
e crunt, e surd, e-nfiorător,
eu vreau s-aud acorduri de pian,
măcar pentru o clipă,
împrumută-mi ce nu am!


Împrumută-mi buzele tale
și lasă-mă să simt cu ele
roua ce cade nestingherită
în zori...
nu mai le simt,
buzele mele,
nu-și mai iau dulceața
din flori,
cum făceau uneori...

Împrumută-mi, încă o oră
din viața aceasta
ce e pământească...
cât îmi doresc,
fiorul, în mine
și în noi iar
să renască...

Împrumută-mă ție
și dacă e cu putință
lasă-mă uitată,
scapă-mă de aceste lipsuri
ce fac înconjoru-mi
și stau mereu, laolaltă!



Și promit
ca tot ce-mi dai
împrumut,
să-ți ofer la rându-mi,
dar înzecit!