La braț cu toamna...

La braț cu toamna
în atâtea după-amiezi pornesc
și-mi spune tot ce vântul
când e furios - vuiește,
tot ea, cu frunzele-i
o clipă,în prag,
mi se oprește
și-atunci de bucurie
sufletul îmi crește...


La braț cu toamna
am pornit
și într-o după-amiază,
pe-alei de basm
am rătăcit,
simțindu-mă dintre pământeni
cea mai aleasă...


Și se făcea că toamna e
mireasa ce și-așteaptă
să vină mirele din urmă-i,
alesul pentru viața toată.
Ca o crăiasă rochia-și purta
și-un rând de frunze-n urma sa
covor ca să-ntregească trena-i se făcea...


Ce vis frumos,
ce minunată clipă,
să merg la braț cu dumneaei,
să fie toamna, cuiva, miresică...
Și tot așa, cutreierând alei
și-a găsit mirele pe cale,
acesta cu flori în culori
o aștepta agale...
Ce minunată clipă,
dragostea se-nfiripă,
toamna de-acum pe veci
jurământul o să și-l zică...
dar când ca anotimp,
în calendar la anul va urma,
ea mi-a promis că și atunci
la brațu-mi se va mai plimba...