Nadina

Nadina

Tuesday 8 December 2009

Vreau să realizez o dragoste mare...


Iubirile efemere nu au nici un farmec în viaţa noastră. Dimpotrivă, ne irosesc timpul, sentimentele, tot ceea ce ţine de sufletul drag...Ţinând cont de faptul că avem o singură existenţă, atestată prin prezenţa noastră aici, azi, pretutindeni...ar trebui să trăim intens, să savurăm fiecare clipă...
Viaţa nu se desfăşoară după bunul nostru plac (intervenim şi noi asupra noastră înşine, dar nu avem o putere atât de dominantă)...de foarte multe ori avem parte de surprize, plăcute sau neplăcute, timpul ne este potrivnic...cred eu, că o viaţă liniştită înseamnă o viaţă simplă compusă din lucruri mărunte, care însă ne fac fericiţi: chipul celui drag, o floare, un gângurit de copil, o îmbrăţişare, părinţii, o dorinţă împlinită, un gând ascuns- care îţi oferă o satisfacţie neaşteptată, o carte bună, un cântec preferat, dimineţi răcoroase de vară, prietenii, fulgii de nea, salcâmii în floare, un ideal, oamenii care ne insuflă înţelepciune, credinţa în momentele cele mai deznădăjduite, frunzele ruginii - covorul spectacol oferit de mândra toamnă..
Mă las încă urmărită de visul Sânzienelor, de Feţi Frumoşi...mă las îndrumată de ceea ce-mi spune inima când te privesc atunci când îţi sunt în preajmă...mă las ghidată de sentimente ce se vor puse în balanţă,...cântărite, întărite, asumate şi împărtăşite...mă las sedusă de ochii tăi ce par să-mi şoptească secretul ce de mult aştept să-l ascult...nu mă amăgi...nu-mi da alt sens iubirii...nici nu o denigra....
Vreau să te urmez pretutindeni, să te susţin - să mă susţii...să ne fim unul altuia pilonul susţinerii, mâna ce nu se desprinde, pasul ce nu dă-napoi...să ne urmărim idealul, să contribuim împreună la binele şi la progresul omenirii...să dăruim, să înţelegem, să sărutăm, să-mbrăţişăm, să simţim că nu ne mai putem desprinde, să căutăm mereu o cale...să fim aproape de-a înfăptui ceva...neatentând la libertatea mea, iar eu la libertatea mea.
Să mă-nţelegi când alţii refuză să o facă, când li se pare absurd ce eu gândesc sau fac...să nu te-ndoieşti nici o clipă de scopurile nobile în care mă îmbrac. Şi lasă-mă să mă prefac în liniştea vieţii tale, în alinarea ce poate-o cauţi uneori,...să pot să fiu surâsul tău de dimineaţă, promisiunea că şi altă viaţă mereu alăturea ne va găsi - încolăciţi de vise, cu gândiri larg deschise, în sânul larg al dăruirii - mereu cu veşnica dorinţă - luptând la binele omenirii!!
Să-nsemn ce-nsemni pentru mine...şi printre vagi idei şi lumeşti voinţi...să ne avem mereu unul pe altul, cu dragoste de oameni dăruiţi. Să te urmez până-n cel mai de seamă act al misiunii tale, să-nvăţ ce-nseamnă pentru tine lumea, s-o pot privi prin ochii tăi...şi să trăim mereu ca unul, fiind două viziuni împreunate...două vieţi din societate adunate...două inimi, ce nu pot exista făr' de a bate!!
Te regăsesc în spaţiu ardent, sălăşluind de-un veac, tu, - gânditorule de bine- mi-ai insuflat din cugetarea-ţi miraculoasă...şi am ajuns din lume, să ne facem casă. Te regăsesc la capătul cuvintelor ce încă nu le-am rostit, sorbindu-le deja cu voluptate...te regăsesc cu capul între mâini stând, şi ştiu c-atunci, tu cugeţi la dreptate.
Te regăsesc bărbat şi zeu, mânat de aspiraţii prea înalte...ce mă aspiră odată cu tine înspre înalt...te regăsesc în frunzele ce bat, de-atâta fremătare şi dorinţă, zburdând s-ajungă din moarte fiinţă...şi te mai regăsesc la jumătate de drum, cu mâna-ntinsă-n semn de aşteptare...şi cu drag mare mâna ţi-o cuprind, spre tine, galeş gâtul mi-l întind, şi te cuprind în sărutare...mă-ncolăceşti în calda ta îmbrăţişare...captivă sunt, captivă voi rămâne...aşa-i de când începuturile s-au scris...şi ce trăim nu-i vis, e realitate...şi oricine s-ar zbate, nu poate să pătrundă-n realitate şi să dezbine luptători pentru dreptate...ce strălucesc de fericire - un semn de sănătate. (va urma)

No comments:

Post a Comment