Nu ştiu dacă e păcat să mă visez în luna decembrie că e iulie şi că într-o dimineaţă, pe culmile unui munte înalt, o floare-de-colţ îşi lasă povara pe umerii mei. Apoi picurii de rouă îmi sărută fruntea lăsându-mi în inimă răcoarea acelei dimineţi.
Am vrut să plâng, abia îmi stăpânesc lacrimile; dar nu le pot da frâu liber...mai bine înghit durerea acelei dimineţi pe care o visez în luna iulie, dar în realitate e decembrie şi simt pe spate fiorii frigului de afară.
Un fulg de nea mi s-a topit pe buze şi alţii în urma lui în gânduri se topesc...
No comments:
Post a Comment