Sărutul sub vâsc...

O tradiţie a sărbătorilor de iarnă, pe care nu o cunosc cu toţii...

Simbolizează bunăstarea, pacea şi dragostea...

Se spune că dacă un băiat sărută o fată sub vâsc, înseamnă că a făcut o cerere în căsătorie, iar cei doi sunt legaţi pe viaţă.

Dincolo de legende, vâscul este folosit şi în diverse tratamente naturiste.

Astăzi mi-am cumpărat un buchet superb de vâsc, în semn că aştept sărbătorile de iarnă cu drag şi încântare....deja simt emoţia frumoaselor sărbători, sunt încărcată de bucurie :)

Cu sau fără sărut sub vâsc, voi întâmpina iarna cu drag...fiindcă e anotimpul care mă întregeşte, personal... voi deschide braţele către nou, către fericire şi bunătate... voi exersa propria umanitate raportându-mă la ceilalţi.... voi aştepta la fereşti, colindători îmbujoraţi, uşor osteniţi de negura nopţii... şi cărora li se aud scârţâind ghetuţele în zăpadă.

Iarna, un miracol...o binecuvântare care îmi va păşi din nou în prag...aducând cu sine noi speranţe, idealuri, zâmbete, promisiuni, noi cunoştinţe sau împliniri....

Voi aştepta, cu tâmplele fierbinţi, cu nerăbdare şi emoţie, cu sfială şi roşeaţă în obraji...fiinţa care nu stă o secundă, care nu e pregătită mereu să plece, care nu mă abandonează după primul fulg de nea.... voi aştepta fiinţa blândă, care mă va accepta cum sunt, căreia îi voi încredinţa o parte importantă a existenţei mele...fiinţă căreia îi voi accepta apropierea firească, bunele intenţii...aştept prietenia şi iubirea, contopindu-se una în cealaltă...completându-se şi trăind în armonie...

voi avea toate aceste aşteptări (şi poate multe altele ce nu-mi răsar acum în minte)... pentru că sunt visătoare, optimistă, încrezătoare...sunt încă un suflet ce nu şi-a pierdut speranţa...şi vreau să mă dezvolt frumos, printre valori şi atitudini care să-mi certifice existenţa...e un fel de promisiune pe care mi-o fac mie însămi: să nu mă mai las doborâtă vreodată de o opinie contradictorie, de o decizie în pripă luată... nici de priviri ce ard de răutate... şi transmit foc ce lasă-n urma lui.... durere şi suspine, lacrimi seci şi amare... toate durerile eu le voi închide... în vechile-mi buzunare!!

Şi nu voi mai scotoci vreodată, să aflu sensuri sau să-mi lămuresc ceva...merg înainte, spre ce sunt...spre cum mă vrei...cum mă priveşti...cum mă închipui...şi caut compania ta, caut privirea care îmi cuprinde întreaga fiinţă... caut serile odată goale, lipsite de nonsens... acum înlocuite cu zâmbetul meu firesc... şi dacă va fi să mai iubesc... nu-mi pun speranţa-n vâsc, nici în minune... ci în acela care, cred că undeva, se află...îi bate inima...caută şi el ceva...nu ştie poate ce anume... dar cred, că există pentru mine.... şi-aceste vagi speranţe n-au să rămână fărâme... eu am credinţa că aşa va fi, şi-mi văd de cale... ce se va-ntâmpla... va hotărî întâmplarea;)