Nu ne mai criticaţi...

Dascălul are un rol important în formarea copilului!!! Ajungem să fim "părinţii lor"...oamenii spre care vin cu încredere, mâna de care se lasă ghidaţi în drumul lor!! Dacă nu aş fi iubit copiii, nu m-aş fi închipuit dascăl...trebuie să ai înflăcărarea aceea care te determină să faci totul din suflet, indiferent de condiţii, indiferent de sacrificii.

Scriam cândva, că luminiţa din ochii lor m-a determinat să devin dascăl...afirm acelaşi lucru şi astăzi, drept dovadă stând activitatea pe care-o exercit cu drag, faptul că nu mi-aş schimba meseria...simt că mi se potriveşte...mai bine decât o haină....mai bine decât un trend...a fi dascăl e ceva ce mă defineşte, face parte integrantă din mine...!!!

Sunt încă încrezătoare şi am convingerea că multe aspecte privind învăţământul se vor schimba în bine...nevoia de educaţie va fi mereu prioritară, iar dacă mi s-ar demonstra contrariul ar însemna că lumea aceasta a luat-o razna complet, că nu mă mai regăsesc în cuprinsul ei...

Aud foarte multe critici, printre puţinele laude la adresa noastră...suntem o categorie, o generaţie pusă la zid...ne-am pierdut cu adevărat statutul pe care îl aveam cândva...azi nu ne mai privim dascălul cu admiraţie, nu îl mai considerăm un model...în schimb intervine plictiseala, monotonia, indiferenţa şi mai rău lipsa de consideraţie...am pierdut foarte mult teren în faţa copiilor, părinţilor...uneori fiind vina noastră (îmi asum vina în numele tuturor colegilor mei, pentru că ne-am lăsat călcaţi în picioare), alteori vina altora....

Cândva dascălul însemna lumină....atâtea capete căutau înţelepciunea dascălului pe buze...mi-e dor de timpurile în care "respectul" se mai practica...unde sunt "domnul Trandafir" şi "camaradul Coretti" de altădată...trist, dar îmi păstrez optimismul...încerc să fac câte ceva în privinţa minusurilor amintite, iar dacă fiecare coleg, arată că îi pasă, sunt sigură, va schimba ceva la modul pozitiv....

Cu demnitate pot să îmi salut toţi colegii din învăţământ, să "îmi scot pălăria" (clişeu des întâlnit "Jos pălăria") în faţa lor, să le strâng mâna cu străşnicie...să le mulţumesc pentru ce sunt, că supravieţuiesc acestor timpuri....

Chiar şi noi debutanţii, încercăm să ne integrăm acestui sistem, simţim că facem din el parte...e meseria cu care poate ne-am născut...e activitatea pe care vreau mulţi ani de-acum încolo s-o practic cu drag şi în folosul copiilor....

Acum câteva seri, o colegă a avut un spectacol cu copiii( dansuri şi colinde)....m-a bucurat prezenţa de spirit a copiilor, tăria ei(era ultima seară petrecută cu elevii deoarece revenise titularul pe post)...uneori e nevoie de un "suflet tare"(expresie camil petresciană) pentru a trece peste dureri şi nedreptăţi...uneori chiar dacă se năruie un vis, privim spre ce a fost frumos, păstrăm ce a fost frumos, ne dăruim cu aceeaşi pasiune...căci actul creator ne defineşte...modelăm caractere de care dorim să ne mândrim....dorim să oferim lumii oameni cumsecade, care într-o zi sperăm că vor schimba ceva...

Deci, nu ne mai criticaţi, nu mai fiţi primii care aruncă cu piatra....suntem şi noi suflete care bat, care inspiră lucruri frumoase, dezvăluim valori esenţiale şi nu în ultimul rând oferim lecţii de viaţă. Fiţi alături de noi, nu ne mai ocărâţi...să nu uităm că fiecare, la rândul său, a trecut prin mâinile unui dascăl...să nu uităm că în drumul nostru toţi am parcurs un itinerariu comun...cu deosebiri...dar dacă am ajuns astăzi unde am ajuns înseamnă că am trecut şi pe la şcoală.

Să facem totul şi de-acum cu pasiune, nu neapărat s-aveţi compasiune...dar nu ne mai răniţi...lăsaţi-ne să fim cum creştem, cum ne dezvoltăm...nu ne frângeţi aripile-n zbor...cu fiecare critică, să ştiţi nu ne este uşor...dar "Sufletele tari" şi idealurile mari NU MOR!!!