Viaţa-i scurtă pentru a o risipistrong>
Cu vorbe fără sens,
Nu pot percepe existenţa mea
Ca pe un lucru tocmai firesc.
Venim, cu toţi, de undeva
Cineva, cu noi, planuri şi-a făcut,
Dacă şi-a atins într-adevăr ţelul
Nu e de ştiut.
Noi, oamenii, fiinţe schimbătoare
Ne naştem şi murim sub soare,
Lumina lunii ne veghează
Şi...ploaia-ncet ne divizează.
Şi-atunci mă-ntreb:
"Ce rost mai are?
Să cresc, să râd şi să iubesc...
Când toate acestea nu vor mai fi,
Cum, Doamne, vei putea,
Privi la neputinţa mea?"
(publicat în volumul "Aici. Acum. Noi" - mesaje de suflet ale studenţilor socio-umanişti şi teologi din UAV Arad - anul publicării 2007- autor: Nadina Maria Szakacs).
No comments:
Post a Comment