De ce ninge...?

Ştii tu de ce ninge de atâta vreme?? De ce stăruie zăapada-n părul meu?? De ce mă sărută fiecare fulg în cădere?? Ştii tu, de ce ninge, oare??

Ninge fiindcă mi-ai înşelat aşteptările, fiindcă m-ai făcut să sper...ninge ca o compensaţie a absenţei tale.

Dar mai ştii tu de ce ninge?? Ninge să mă fericească, să mă împlinească în anotimpul rece în care mă regăsesc iarăşi, eu cu sufletul meu, ezitând între fapte reale şi vise intangibile....

Ninge fiindcă trăiesc o nouă iubire, fiindcă strălucesc...ochii verzi şi fulgii de zăpadă...se contopesc în poezie...ştii dintotdeauna cât iubesc acest anotimp, şi tocmai în plină iarnă mi-ai servit rece şi indiferent trădarea....

Ştiu că fulguind în plină zi, îţi vei aminti de mine...e inevitabil, sunt femeia din viaţa ta ce a iubit şi iubeşte cel mai mult zăpada...nu cred că o alta ca mine vei mai întâlni...femeia-pisică, femeia-visătoare....copilul rebel, omuleţ de zăpadă fictiv, sunt copilul care cere...e învăţat să ceară...afecţiune...cer asemeni unei pisici....mă frământau deseori probleme precum oamenii de zăpadă deveniţi brusc copii...azi acest lucru nu mai este o problematică pentru mine...

Am reuşit să mă desprind de sub influenţa ta...nu am vrut să devin ce ai vrut tu...am crescut singură...m-am hrănit singură, chiar dacă uneori cu vise şi acestea au durut...

Azi sunt fericită, şi vreau să o ştii...probabil precum tu nu eşti...tu şi dacă cunoşti fericirea, o diseci, o spulberi....Azi m-am lăsat îmbrăţişată de o minune, trăiesc prin viziunea speranţei de mâine...găsesc în toate un înţeles...nimic nu mai îmi pare incertitudine...mă pot arunca încrezătoare spre ziua de mâine, fiindcă visele mele au devenit realitate, au un fundament real...nu mai sunt pânză, cum tu le-ai construit:(