Să nu mă uitaţi...

din păcate te ataşezi...şi te ataşezi subtil, lăsând zilele să se scurgă..clipele să se desfăşoare...anii să o ia la goană....şi te trezeşti într-o zi că pleci...îndemnat de destin, fără să poţi lua cu tine mare lucru...doar amintirea momentelor, doar chipuri dragi, smulgi promisiuni...şi pleci, cu-n zâmbet stins, cu inima încercată de îndoieli...pleci fără ceva tangibil...şi doare când nu poţi lua cu tine ceva palpabil, doar amintiri...la nesfârşit amintiri...un lucru aş vrea: să nu mă uitaţi..!! (scrisă în penultima mea zi de servici, alături de cei de la Selgros Cash & Carry Arad, 30 august 2009).


(mi-e dor câteodată de primul job, mi se pare firesc, aici "m-au crescut" oameni de la care am învăţat atât de multe...pentru unii a fost o nebunie, pentru mine o experienţă de viaţă pe care nu am s-o uit:)

Bucuriile mari, stau în lucruri mărunte...

Ionela, este fosta mea colegă de liceu, şi în prezent o prietenă foarte dragă. Ea este căsătorită şi are un băieţel minunat pe nume Alex. Eu nu apucasem până nu demult să îl văd pe îngeraş, mereu "ocupată" fiind...aşa că înainte de Crăciun am mers în vizită la ei...

Am petrecut o seară superbă în compania micuţului Alex şi a părinţilor săi,...vă mulţumesc Ionela, Irinel, Alex. Am ajuns să mă pun în mintea micuţului şi să stau şi eu pe covor (cine mă cunoaşte ştiu că eu cam aşa procedez în preajma copiilor, devin şi eu copil:P)

Printre toate câte s-au spus în acea seară friguroasă(am mers până în Micălaca pe un ger de -14 grade, ştiu - cam "crazy gestul" - dar firesc mie:)....la un moment dat mămica, prietena mea Ione, şi-a exprimat o dorinţă inocentă( deoarece este şi ziua ei de naştere în 30 decembrie) : şi anume, că şi-ar dori ca Alex să îi facă un cadou preţios de ziua ei de naştere şi să îi spună "mamă". Gând la gând, faptă la faptă...cei doi - mamă şi fiu - s-au cam înţeles, iar Alex i-a oferit mamei sale, în ziua de Crăciun mult-doritul dar: a articulat primul său cuvânt, şi anume "mama".

E cel mai frumos lucru la care am fost părtaşă în ultima vreme. Şi pentru că ador lucrurile de suflet, am fost la rândul meu entuziasmată...nu mă pot pune în postura de mamă(încă:)...dar cred că emoţia a fost foarte puternică. După spusele prietenei mele, e un moment foarte unic, o experienţă inedită - dar pe care o voi înţelege pe deplin, doar când voi deveni mamă :)

Bucuriile mari sunt realizate prin lucruri simple, mărunte...dar a căror importanţă se întipăresc în suflet. În firea noastră, umană, nu cred că ne bucură pe deplin materialitatea, luxul din jurul nostru - cât ne dau satisfacţie, lucrurile spontane care ne produc emoţie, mulţumire sufletească, ne fac să zâmbim cu tot sufletul şi ne condiţionează fericirea provenită din dragoste cu şi mai multă dragoste.

Pentru mulţi Crăciunul înseamnă doar chef, pentru alţii e motiv de tristeţe...unii îl resimt profund, la nivel spiritual înalt, dar sunt şi oameni care trăiesc minuni, precum aceasta...şi să nu vă mai spun că eu mai cunosc o "minune" a Crăciunului: poartă numele de Fabian şi a împlinit anul acesta un anişor...ce-i drept e orfan de mamă, dar cei dragi, care i-au rămas îl înconjoară cu toată dragostea care le este cu putinţă, să o ofere. Fireşte, nici o dragoste nu o poate înlocui pe cea maternă, dar sperăm că soarta va fi mai blândă cu el - suplinind astfel, dragostea de mamă.

Ionela să ne trăieşti, să fi sănătoasă, să îşi păstrezi familia frumoasă şi unită. Vreau să vă văd mereu precum v-am văzut, nu de curând: sănătoşi, fericiţi, împreună. Acestea sunt cele mai importante. La mulţi ani draga mea prietenă...un cadou minunat precum cel oferit de Alex nu cred că mai există, nici nu poate fi egalat de un altul...să fi mereu o femeie şi o mamă împlinită:)

TE IUBESC

(nedatată, dar veche, de prin 2007, cred...)
N-am să mai găsesc altă persoană asemeni ţie. Crede-mă că am încercat să te regăsesc în alţii...m-am amăgit doar: nu mai e nimeni ca tine! Am încercat să fiu eu însămi, dar n-am reuşit. Ai lăsat în fiinţa mea un dor imens...un sentiment închinat ţie în fiecare zi. Aş vrea să te mai pot avea...mă întreb dacă vei mai privi în ochii mei ca altădată.
Mă vei îmbrăţişa şi săruta?...pentru a recupera tot ce până acum am refuzat să ne dăruim. Te iubesc - în fiecare clipă..!!


pe-atunci iubeam...

Fără nume (12.02.2007)

(Scrisă în 2007, de ziua mea...)

Nici nu mai ştiu ce s-a-ntâmplat

Cu noi.

Avem îndatoriri şi chiar nevoi,

Ne-apasă tot mai tare

nepăsarea...

Aş vrea să-ţi văd ochii

Atunci când vei privi marea.

Nu suntem nimic,

Nici frunze-n vânt măcar.

Mai ştii, odată

Râsetele cristaline?

E mult de-atunci

Te-ai îndepărtat de mine!

Numai vântul,

Dacă va putea,

Îţi va răvăşi părul,

Lăsându-ţi tristeţea mea

Ca să-nţelegi ce simt eu...ACUM

(publicat în volumul "Aici. Acum. Noi" - mesaje de suflet ale studenţilor socio-umanişti şi teologi din UAV Arad - anul publicării 2007- autor: Nadina Maria Szakacs).

Adolescenţă

(cu precizarea, că această poezie a pornit dintr-o joacă, la o oră de consiliere şi orientare, din clasa a XI- a, dacă mai ţin bine minte...

Tema acestei ore de consiliere era adolescenţa, vârsta la care ne şi aflam..)

Eu sunt o lacrimă în plus pe lume.

Mă întreb de ce exist,

Aud doar răutate,

Vreau puţină linişte.

Eu sunt o piedică pentru voi toţi.

Mă prefac că sunt fericită,

Simt că nu sunt iubită.

Ating culmea disperării,

Sunt îngrijorată pentru viaţa mea,

Plâng şi nu-mi găsesc liniştea.

Sunt speriată,

Înţeleg cum vreţi să fiu,

Spun că ţin la voi,

Încerc să vă dovedesc,

Nădăjduiesc că înţelegere o să primesc.

Eu sunt o lacrimă ce viaţa o iubesc.

(Cred că relevă trăiri specific adolescentine, problematici ale vârstei, frământări caracteristice. De asemenea, publicată în volumul "Aici. Acum. Noi" - mesaje de suflet ale studenţilor socio-umanişti şi teologi din UAV Arad - anul publicării 2007- autor: Nadina Maria Szakacs).

Dizolvarea fiinţei (30.01.2007)

Viaţa-i scurtă pentru a o risipistrong>

Cu vorbe fără sens,

Nu pot percepe existenţa mea

Ca pe un lucru tocmai firesc.

Venim, cu toţi, de undeva

Cineva, cu noi, planuri şi-a făcut,

Dacă şi-a atins într-adevăr ţelul

Nu e de ştiut.

Noi, oamenii, fiinţe schimbătoare

Ne naştem şi murim sub soare,

Lumina lunii ne veghează

Şi...ploaia-ncet ne divizează.

Şi-atunci mă-ntreb:

"Ce rost mai are?

Să cresc, să râd şi să iubesc...

Când toate acestea nu vor mai fi,

Cum, Doamne, vei putea,

Privi la neputinţa mea?"

(publicat în volumul "Aici. Acum. Noi" - mesaje de suflet ale studenţilor socio-umanişti şi teologi din UAV Arad - anul publicării 2007- autor: Nadina Maria Szakacs).

Viaţa în complexitatea ei...

Nu întotdeauna reuşim să atingem ţelul pe care ni l-am propus. Asta fiindcă ideile se pot pierde pe drum, fiindcă din laşitate putem renunţa, fiindcă n-avem destulă voinţă, fiindcă pe parcursul existenţei intervine schimbarea, fiindcă acel ţel e înlocuit cu un altul, fiindcă pot interveni fatalul sau accidentalul, fiindcă...

Printre atâţia fiindcă, ce denotă cauzalitate, să nu ne lăsăm însă visele să se năruie, să luptăm până la ultima suflare, chiar dacă de cele mai multe ori, aşteptându-ne să ieşim învingători - sfârşim prin a ne declara învinşi.

Nimic nu ne ţine mai tari, decât existenţa noastră neînfrântă încă...Să nu ne lăsăm niciodată visele să îsi ia zborul, fără de ele suntem nimic...nimicuri...Să ne păstrăm mereu speranţa: în momentul de faţă, în clipa următoare, peste o săptămână, o lună, un an!!

Să credem că într-o zi vom răzbi, prin propriile forţe, şi că schimbarea aceasta nu se va vedea doar la noi...ci şi prin ceilalţi. Atâta timp cât vei visa, vei fi un om bun şi fericit. Dă frâu liber imaginaţiei. Nu te cenzura. Nu înceta să înveţi nici o clipă, cât poţi de la toate: flori, necuvântătoare, oameni, copii, cărţi, experienţe, Dumnezeu...

Bucură-te de fiecare lucru mărunt ce se regăseşte în vecinătatea ta...râzi ori de câte ori te simţi bine, plângi de fiecare dată când simţi nevoia şi crezi că făcând asta e bine...învaţă să fi fericit, să spui mereu lucrurilor pe nume...deschide-te către cei din jur...destinde sufletul cuiva, redă-i zâmbetulp e chip...fi alături când e necesar...fi văzut şi nevăzut în toate...viaţa-i mereu o clipă - şi eşti norocos când o primeşti, dator să stărui în ea...fericit când, ai posibilitatea, viaţă să dai...

Monaco. Îndrăgostiţi...

Mai lasă-mă să mă îndrăgostesc o dată!!Doar o dată, şi apoi pot să capitulez - pentru că voi şti că am trăit iubirea, ea mi-a reaprins puţin din viaţă - şi tot iubirea va fi înţelesul pe care nu reuşesc să îl dau multor lucruri!! Nu mai vreau să mă gândesc, vreau doar să mă abandonez - aşa cum face o pasăre când se înalţă în zbor: se abandonează înălţimilor, simţindu-se liberă şi descătuşată de orice gând - vreau să mă abandonez şi să mă regăsesc totodată, şi să nu se mai sfârşească... Şi cei cu adevărat îndrăgostiţi, mereu vor lupta să păstreze unitatea sentimentelor, unitatea relaţiei...un îndrăgostit adevărat nu se comportă asemeni unui laş,...pe viitor nu voi mai pleca atât de repede,...mai rămân, pentru că ştiu că acolo unde sentimente au ars,...din cenuşa ce încă păstrează amintirea jăratecului pot din nou "artificii de dragoste" izbucni. Nu voi mai rata clipa,...mă las condusă de vis atât cât mi se permite,...voi iubi cu fiecare bătaie a inimii chiar dacă uneori voi simţi că îmi va fi peste puteri!! A iubi este o singură lege, este pentru toţi şi pentru toate - liberă de orice inhibiţii, şi nu poate fi contestată - iubirea n-am înfiinţat-o noi: ci ea ne-a înfiinţat bucată cu bucată reflectând în noi frumuseţea celor pe care-i iubim!!

Fotografie şi titlu : Ştefan Szabo

Text : Nadina Maria Szakacs

ASTĂZI...

...am găsit forţa de a sări peste toate lacrimile ce m-au inundat!!!am zâmbit soarelui, acesta la rândul său şi-a întins razele spre tărâmul nostru în semn de recunoştinţă şi iubire:)

azi m-am simţit mai frumoasă...e pentru prima oară în ultimele săptămâni când sunt atât de conştientă de frumuseţea mea...interioară!azi m-am rugat pentru prima oară în ultimele luni...pentru mine....să îmi găsesc drumul în viaţă....să nu mai bat la uşi închise...să nu mai stărui la porţi zăvorâte de timp şi de indiferenţă...am conştientizat că trebuie să imi urmez drumul mai departe....fără tine....să nu las visele mele să piară....să nu îmi abandonez idealurile....să continui în ciuda suferinţelor ce m-au măcinat profund:(

m-am poticnit pe drumul înspre tine...unele sensuri de care eram conştientă le-am pierdut...dar azi mi-a revenit conştiinţa....nu mai zac într-o amorţeală cuumplită....azi am renăscut....şi vreau să-mi continui drumul!!azi m-am rugat pentru prima oară, de mult timp....pentru tine!!în speranţa că vei avea parte de ocrotire divină,în speranţa că timpul nu ne va înstrăina atât de mult..deşi se instalează răceala între noi cu fiecare clipă ce trece....şi constat cu tristeţe...că nu mai eşti cum te-am cunoscut...că nu mai cred în tine aşa cum credeam...ceva s-a pierdut....nu ştiu în ce mod..nu ştiu când...nu ştiu unde....iar acel ceva,mi-e greu să cred că-l vom mai regăsi!!

azi m-am rugat pentru prima oară în ultimele luni pentru toţi cei cunoscuţi şi necunoscuţi....azi am lăcrimat de fericire.....azi am hotărât să dau un nou colorit vieţii mele....şi tot azi am conştientizat că pot continua şi fără tine...că nu se sfârşeşte totul la o persoană....

azi m-a durut cel mai intens faptul că îmi pari acum un străin....oare te-am cunoscut cu adevărat vreodată??sau minciuni au fost toate câte mi-ai spus?sărutările tale au fost doar nişte iluzii deşarte??iar îmbrăţişările au fost ghimpele ce m-a durut...când s-a sfârşit??crud să cred toate astea....nu am nici o explicaţie la tot ce a fost...preferi să îmi laşi această impresie....că ceea ce a fost de fapt n-a fost!!te-ntreb??să alergăm de mână,avea rost???cred că sufletul meu a simţit prost...sau poate a fost înşelat....

trecând prin iubire...ahhhh...mult m-am schimbat!!!!astăzi întrebările nu îşi au rost,răspunsurile de asemenea....nici măcar lămuririle nu au sens....în această lume în care comunicarea a paralizat complet...în această lume în care oamenii greşesc afişând atitudini ce nu li se potrivesc!!!la omul ce-am iubit nu ştiu cum să privesc....nu vreau să judec după fapte...nici după vorbe sau impresii ce îmi dai.....nici glas să strig nu am: mai stai,măcar o clipă să mai stai....iluzia vieţii fericite să mi-o dai!!!astăzi m-am împlinit sufleteşte.....de astăzi am simţit cum bucuria în procente creşte.....şi după un an şi jumătate...mi se părea fireşte..!!

memories falling down..

azi retrăiesc clipe ce ştiu că au rămas undeva în trecut..îmi amintesc cu drag oameni pe care timpul i-a îndepărtat sau i-a lăsat în urma!!!cândva,noi,credeam că nimic nu ne va despărţi....eram prea creduli...eram prea cruzi şi neexperimentaţi..şi uite acum,câte ne oferă viaţa!!!!azi nici nu ne putem zări..doar amintirile uşor prăfuite stau drept dovadă copilăriei şi viselor pe care le-am trăit împreună...stau dovadă castelelor de vise cu care copilăria ne-am trăit!!!!azi nu mai revăd atâtea chipuri cunoscute...mă pierd între atâţia străini..uneori pe nimeni nu recunosc...lumea aceasta e atât de imensă..şi a te pierde în ea fără să te regăseşti e atât de uşor...şi cât doare:(mi-e dor de voi...prieteni ai copilăriei...de voi,cărora v-am arătat primele versuri ce de sub peniţa mea au ieşit....voi ce mi-aţi luminat anii aceia glorioşi- afirm glorioşi, pentru că în copilărie atât de fericită m-am simţit:D *-!!!şi de fetele mele mi-e dor.....chiar dacă azi rar comunicăm....ştiu că ceea ce este în suflet nu poate fi smuls şi nici uitat...scumpele mele...cum îmi păstraţi mesajele şi bileţelele..e un lucru extraordinar...o dovadă că mă iubiţi....şi faptul că sufletele noastre se caută...a fi prieten e extraordinar!!!!având şi o prietena pe care cândva am rănit-o...nu pot decât să îi transmit gânduri bune....să-i cer la nesfârşit iertare..chiar dacă e-n zadar....şi nu o primesc:(şi mă bucur ca există întodeauna un prieten la care pot să alerg....să îi spun ce simt,de sunt furioasă sau în bucurii sufletu-mi scald........prieten cu care pot să plâng,pot hoinări şi visele-i împărtăşesc....prieteniei pentru frumuseţea-i îi multumesc!!!!şi am atins o culme....sunt un om împlinit....simt spre ce vreau să tind....şi am cunoscut printre altele şi ce-i iubirea..deşi mi-am ars sufletul cu ea....iubirea mă mistuie....dar e frumoasă.....i-am cunoscut toate laturile....şi chiar dacă nu o mai am...era ce-aveam mai bun....şi-acum mi-e visul scrum...alerg ca într-un vis nebun....din vis câteodată mă trezesc....şi plânsul reuşesc să mi-l opresc...dar taina dragostei adânc în suflet o păstrez....nu vreau sufletul să-mi ruinez....dar nu pot să mă detaşez.....şi merg mai departe....zâmbesc,viaţa-i atât de frumoasă.....sunt tânără...simt că vibrez de tinereţe......visele mele renasc cu fiecare anotimp ce vine...şi simt cum amintiri din spate mă ajung...nu pot timpul trecut să îl mai plâng....dar îmi trăiesc viaţa surâzătoare şi senină....încerc cât mai multe să realizez.....fiecare amintire e un trofeu pe care-l păstrez cu drag....şi iată-mă azi: iubesc, mă pierd,visez şi trăiesc....încerc cu ce fac,cu ce dau şi cu ce primesc...să mă mulţumesc....în fond, am o viaţă...o alta nu voi mai trăi...măcar pe asta să mi-o pot împlini!!!!

niciodată nu va reveni...

..despre timpul trecut e vorba...şi parcă simt o uşoară nostalgie!!!!am fost fata pe care credeam ca ţi-o doreai,care te va face fericit..nu vreau să mă mai amestec în singurătatea ta...îmi ajunge singurătatea mea...mă umple de prezenţa-i în fiecare clipă......dacă vrei să pleci nu te voi opri..pleacă..chiar dacă ştii că laşi un suflet pustiu în urma ta..oricum nu-ţi pasă....!!!!!nu vezi prin acel suflet.......nu îmi ceri să te caut dacă îţi duc dorul..ţi-e totuna...de fiecare dată când ies din compania ta îmi doresc să fiu mai mult....să trec de ceea ce simt..să las în urma ce simt...să pierd contactul cu ceea ce ţine de tine...am fost fata care ar fi făcut totul pentru tine....eu cred că mă asculţi,dar în acelaşi timp mă ignori...nu e drept...te simt mereu lângă mine...dar în acelaşi timp parcă nu eşti...nu vreau să mai cred în nimic..vreau să mă trezesc într-o dimineaţă în albul zăpezii şi vis să fie faptul că odată te-am cunoscut.....

(17 februarie 2008)

nimeni..

..nu a fost aici când am căzut..şi nimeni n-a văzut momentul când m-am ridicat...ca o stea în noapte m-am pierdut...şi nimeni nu m-a întrebat dacă, cumva căderea m-a durut....nimeni n-a fost să-ntindă mâna,să îmi ofere ajutor...singură mi-am revenit...tot singură m-am liniştit....şi câte ploi au mai venit...de-atunci e mult,au trecut multe stoluri în zări,s-au ofilit atâtea flori...şi tot nimic...nu era nimeni să mă cheme,să îmi sufle uşor pe gene..nimeni să-mi spună o vorbă bună...nimeni n-a fost omul care să mă susţină....să mă susţină nici la greu...însă nici la apogeu...s-au pitulit ca laşii..credeau că vor culege laurii...că n-am să mă ridic..că-n viaţă o vorbă nu am să mai zic...s-au înşelat,evident...efectul căderii a fost latent...mi-e dor de soare..de cădere nu...doar de momentele ce-mi umplu sufletul...am fost de-atâtea ori în rugăciune cu ceilalţi...i-am consoderat ca pe nişte fraţi...aveam mereu un sfat,o vorbă bună...ei pentru mine doar..minciună!!!!!!!!!!!chiar dacă doare şi nu pot pansa...chiar dacă nu se va mai vindeca...voi ştii cui să îi întind mâna..cui să îi ofer inima!!!!nimeni n-a ştiut lacrimile mele reci...care cu timpul au devenit seci...nimeni nu m-a vrut..toţi m-au alungat...eu n-am să-i alung..n-am să fac păcat...am să îi primesc cu zâmbetul larg...ca pe fiinţa de care am prins mare drag...însă am să ştiu cât să dăruiesc ...ca din nou,eu, să nu mă amăgesc...nimeni nu mai ştie,ce-a fost şi ce-i cu mine...mi-am construit un drum doar din ruine...palat îmi este cerul,oglindă - viaţa toată...în ea se oglindeşte un suflet ce aşteaptă...aşteaptă o vorbă bună..un ceas de mângâiere...aşteaptă o mână întinsă când în durere piere...zâmbesc acum senină,când viaţa este blândă....şi păsărelele îmi cântă:"frumoasă-i viaţa dragă,priveşte şi te-ncântă cu frumuseţea din natură...şi vei vedea,că ea natura...nu lasă urme adânci..ci ea cu darurile-i toate..întotdeauna zâmbet de la tine scoate...şi îţi oferă sănătate!"nimeni nu a privit nicicând în urmă..să vadă sufletul strigând...nimeni nu m-a văzut agonizând...dar iar sunt bine şi mă simt perfect...şi cel mai bine este să îi iert!!!

va veni o zi...

..când doar un cerşetor vei fii...şi vei cersi cu lacrimi amare iubirea mea ce cred că încetul cu încetul moare...când vei fi părăsit de toţi ştiu sigur,mă vei căuta,.....însă,zadarnic..căci nu mă vei afla...

nu sunt dispusă să înclin nici o secundă capul ce stă drept în faţa ta...îmi simt uşoară inima ..zâmbesc...respir şi simt cum e firesc...te las să te scufunzi în întunericul fiinţei tale...un abis de care niciodată nu vei avea scăpare...nu te pot aştepta...în acelaşi abis m-aş scufunda...deja îţi sunt mădularele bolnave...şi-ţi simt buzele fiind cumva concave…demult te-a prins un dor de neştiinţă...şi din fiinţă ai ajuns nefiinţă...nu te mai rogi deloc cu aceeaşi credinţă..

e trist să văd crunta-ţi cădere..e trist să te văd...când ştiu că altădată îmi aduceai mângâiere...e trist să privesc în ochii tăi..să văd adâncul trist în ei...e trist să te mai strig pe nume...când nu răspunde nimenea....trist ar fi să mai alerg,încă, în urma ta...ca şi cum ar mai conta,ca şi cum aş aştepta ceva...dar nu aştept nimic acum...m-am orientat pe un alt drum...e trist să te văd în direcţia opusă...şi uneori cu inima minţii dusă...aproape eşti ..dar numai fizic...căci gândul tău în depărtări străbate...tu nu ai zi..nu ai nici noapte...şi toate deopotrivă-ţi par...a fi aceleaşi veşnici lucruri..pe care le asemeni dar...te amăgeşti şi urli iar...nici două fiinţe nu-s asemănătoare...şi gândul ăsta..ştiu,te doare!

te-ai rătăcit în tine...m-ai dat la o parte...nu ne mai regăsim...avem existenţe separate...ne separă lumina din jur,întunericul din tine...poate şi lumea ce nu înţelege ce-a fost cu mine..când eram aproape de tine!!!!...uneori pari lucid...dar acest efect trece rapid...şi iar redevii cel ce se-ascunde în sine de lume..şi nu doar de lume..ci şi de mine!!! ..e crud să te închizi în tine..şi să consideri c-ai murit...tu care-ai fost tot ce-am iubit...astăzi parte cu parte mori şi-n mine...nimic între noi doi nu mai este de bine...te-am rătăcit,tu,stea întunecoasă,care cândva în viaţa-mi ai fost luminoasă...nu pot şi nu mai vreau să înţeleg..ce fapte şi minuni în fiinţa-ţi se petrec...plec cu fiecare secundă din tine...sperând că aşa îmi va fi mai bine...şi Doamne ce tristă voi fi..când singur te voi zări...nu voi putea să nu mă gândesc...că ai nevoie şi tu de iubire...dar toţi au plecat..te-au lăsat în a ta crudă gândire...!!!

îmi va păsa de soarta ta..dar crede-mă...vreau să mă ocup şi de-a mea...am multe ţeluri de atins...nu vreau s-ajung asemeni ţie,suflet învins..ci vreau să îndrăznesc,să fac lucruri cu care să mă mândresc,în viaţă să izbândesc...să râd,să iubesc, să cânt...în tristeţe să nu mă mai cufund....să simt că trăiesc cu un scop anume...bunătatea să-mi fie virtute aleasă...cugetul curat mire..cum ţi-e ţie singurătatea mireasă!!

ADIO...un cuvânt ce ni se potriveşte la final..atât mai pot să-ţi las în dar..şi amintirile care vor dăinui..din a căror cauză nu vei dormi..şi ştiu vei regreta, cândva...pierderea mea...nu doar a mea..ci a întregii tale vieţi..de care acum doar te agheţi...nu-mi rosti numele în rugăciuni păgâne..şi nici nu mai nutri nici un sentiment ascuns pentru mine...eu am plecat..eu am uitat..toate le-am iertat...dar nu mai vreau sa retrăiesc...ci vreau ca să ranasc din nou...de astă dată..fără chipul tău...chip care nu îl voi uita...dar nici nu-l voi mai adora...ADIO...te-am iubit cândva..acum simt..liberă e calea mea!!

marele secret al vieţii..

..e că te poate pe degete juca...te face fericit o clipă..apoi te poate ruina....e crudă rea,uneori blândă,viaţa!!!..complexă,mândră de ea...deţine puterea....şi e conştientă că într-o secundă te poate dezarma..poate distruge ce-ai construit cu greu,poate să îţi dea totul uşor fără ca tu să urneşti un deget măcar...viaţa împarte bucurii şi necazuri în stânga şi dreapta..nu cred că are habar de ceva...are însă rostul ei...fără ea nu am exista...îi datorăm simpla prezenţă pe lume....îi datorăm că avem un nume....viaţa,trebuie să ştii să o manipulezi...să o convingi să fie de partea ta...fiindu-i prieten ...o vei câştiga!!!!..dar cum şi ce-i mai buni prieteni pot înşela cândva...atent să fii,căci viaţa poate şi ea trişa!!!....şi viaţa trişează fără să vezi...doar te trezeşti că printre degete-o pierzi....viaţa cum o păstrezi aşa o ai...cum îţi aşterni în viaţă aşa dormi...cum îţi croieşti drumul în viaţă,aşa va veni şi răsplata meritată!!!!!!!!.....fii bun,nobil,fă fapte bune...chiar dacă nu întotdeauna poţi..şi de la viaţă bunăvoinţă ai să scoţi!!..dar dacă viaţa vei sfida...în gheena lacrimilor te va arunca!!!!...secretul vieţii e ca îi place a se juca..eşti o marionetă în mâna sa!!!!

Love....:X

Iubirea pe care ţi-o porţi, nu trebuie să te stânjenească...e preferabil să fii conştient de umanitatea ta...chiar dacă uneori,unii, par să te condamne De nu am avea conştiinţa existenţei noastre sau conştiinţa propriilor fapte..am fi pierduţi!! Am greşit faţă de mine, faţă de cei din jurul meu....astăzi însă,am realizat că trebuie să accept oamenii cum sunt şi să îi iubesc!!:X Pe mine, de altfel, am ajuns să mă apreciez cu toate imperfecţiunile pe care nu le acceptam..dar şi cu calităţile dobândite!!:) Am învăţat să mă iubesc..pentru a nu mă mai urî!!!

nemuritori...

..nimeni nu ştie cum a început...şi nici nu ştiu că avea să se termine înainte de a începe...nimeni nu credea cândva,în suflete pereche...:X nu am crezut,nu au crezut că răsuflarea unei dimineţi aduce adeseori cu sine soare...şi luminezi aşa frumos...de-ai fi aproape...şi în ochi..luminile ţi s-ar juca..să te privesc,într-una..nu m-aş sătura!!:)

aştept mereu zâmbetul tău...aştept o vorbă şi un gând...când am apărut,când ai apărut pe pământ?..suntem doi fraţi,doi prieteni,doi îndrăgostiţi...în lumea asta largă noi suntem fugiţi...în fericire evadaţi...ne îmbătăm de fericire..nu ne căutaţi:P şi ţi-aş zâmbi în fiecare dimineaţă...de-aş şti că tu o să-mi dai viaţă...că poţi să faci din lumea mea ce n-am crezut vreodată....că poţi să faci ca lumea să îmi fie minunată!!:)

zâmbesc,zâmbeşti...doar privegheri,tăceri ne-ntâmpină pe la fereşti...simt,simţi...şi îţi aduci aminte??...sunt clipe când nu ne trebuiesc cuvinte...inima doar ea ştie ce simte:X ...semnale mai emite uneori....eşti visul meu când dorm,eşti lacrima din zori....dar tot ce eşti...ştiu că eşti..zâmbetul ce mie cald mi se arată...tu eşti ce ai putea fi...dar nu ai să fi niciodată:(

probabil că nu ni se-arată....oricum,un suflet undeva aşteaptă....oriunde eşti,oricând zâmbeşti..chiar fără de cuvinte....adu-ţi aminte câtă fericire aduci...adu-ţi aminte-n trecere câtă durere iei...sărută-mă....alintă-mă,cum uneori doar tu ştii să m-alinţi...dorinţa noastră se consumă prin lacrimi fierbinţi..închin sfinţilor rugăminţi...să ne deschidă sufletul spre cer...să te privesc..să mă priveşti....să simt că nu mai sunt..că nu mai eşti..şi ştii că astea nu sunt doar poveşti...:X

Înţelepciune...

"Viaţa nu se împlineşte prin uitarea suferinţei,ci prin transformarea mâhnirii în înţelegere,a cruzimii în tandreţe şi a amărăciunii în dulceaţă.Nu cred că nu ai această putere pentru că tu eşti plină de imaginaţie,care e totuna cu forţa de a crea.Nu te vei lăsa la cheremul împrejurărilor.Îţi vei crea propriul destin.Îţi cer să duci lupta cu tine însăţi.Fie ca gloria ta să fie superioară destinului tău.Dacă mârşăvia altora te va asupri,te rog să nu te pleci în faţa ei. August,1931...Poetul către Amrita."

"Nu trebuie să fii dură cu tine însăţi,numai pentru că alţii au fost duri cu tine.Poţi să nu ai nici o putere asupra altora,dar poţi fi stăpână pe tine.Sper ca,oricum va fi destinul tău,tu să-l poţi depăşi.Ştiu că tu ai puterea de a-i face pe alţii fericiţi,dar ceea ce îţi cer este să fii tu însăţi fericită. De vei fi nenorocită,de te vei lăsa învinsă de împrejurări nefavorabile,voi socoti durerea ta drept propria mea înfrângere.Dar ştiu că nu va fi nimic de felul ăsta.Cu siguranţă,vei învinge!Şi dacă ai să îţi poţi zidi un cuib frumos,un cămin fericit în care toţi ai tăi să fie fericiţi,atunci îţi promit că voi veni în vizită în casa ta plină de bucurie. Poetul către Amrita".

"Îţi mai aminteşti de mine,Maitreyi?Şi dacă da,ai putut să mă ierţi?
Dedicaţia lui Mircea Eliade la romanul “Maitreyi”"

-Nu fi deznădăjduită,Amrita....vei mai izbuti să aduci lumină în ochii lui. -Când?,întreb eu cu patimă. -...ziua aceea nu e foarte departe!!" final la "Dragostea nu moare" de Maitreyi Devi"

-De ce nu mă priveşti?...Ai scris în cartea ta că,dacă m-ai întâlni,m-ai privi drept în ochi.Ai uitat? -Oh,asta a fost cu atîta timp în urmă.Patruzeci de ani... -Dacă mă vei privi,crede-mă,într-o singură clipă am să te duc,peste cei patruzeci de ani,exact în locul în care ne-am întâlnit pentru prima oară!

Patruzeci de ani....e într-adevăr prea târziu....aud vocea lui Mircea vorbind în urma mea: -...De ce te laşi doborâtă acum,când timp de atâţia ani ai fost atât de curajoasă?Îţi promit că am să vin la tine,şi acolo,pe malurile Gangelui,am să mă arat ţie aşa cum sunt eu cu adevărat."

"Maitreyi" de Mircea Eliade şi "Dragostea nu moare" de Maitrey Devicele două romane ale dragostei lor...fiecare vede iubirea din propria perspectivă...iubirea trăieste în fiecare suflet, în fiecare filă...."Nici măcar pentru o clipă nu m-am gândit că ai putea să mă uiţi" îi spune Mircea,Maitreyiei!!Şi aşa a fost....nici o clipă nu s-au uitat....inima ei a rămas veşnic a lui,el a rămas cu întreaga fiinţă în India!!!

trăieşte clipa..!!

Mi-a luat mult timp până să realizez că viaţa nu se termină doar pentru că am cunoscut persoane care m-au dezamăgit...ca viaţa e fragilă,şi de aceea trebuie să mă bucur de fiecare surpriză pe care mi-o oferă...să fac din fiecare zi o sărbătoare....chiar dacă nu am mereu motive să sărbătoresc!!!Am învăţat să nu mă las copleşită de nici o durere:nici sufletească,nici fizică...am căzut în abisuri...dar uite că am reuşit să ies la suprafaţă....

Astăzi,când mă gândesc la toate acele copilării,zâmbesc...multe dintre ele reprezentau,fiecare în parte,o tragedie a vieţii mele!!Aceasta era însă o aparenţă....tragedie ar fi să renunţ la vise...să îmi pierd încrederea în mine şi în cei din jur...să nu mai pot articula cuvinte...să nu mai văd lumina zilei...să nu mai am un ţel în viaţă......să nu mai lupt...să nu mai iubesc...să trec nepăsătoare prin viaţă...

Nu pot să îmi abandonez viaţa,nu pot renunţa la tot ce am...pentru că viaţa e una singură...nimeni nu îmi va da o alta la schimb, dacă în aceasta nu stărui!!!Mi-a luat mult timp să accept slăbiciunile celor din jur...deşi,eu de asemenea,în firea mea omenească,am slăbiciuni!!Toţi avem...şi trebuie să ne acceptăm unii pe alţii aşa cum suntem....tot ce putem face este să ne păstrăm anumite valori,să nu deviem calea ce o urmam..dacă aceasta îşi are un sens care tinde spre pozitiv!!:)

Am învăţat să iert...pentru că nu ştiam să fac asta....sau refuzam....însă am realizat cât bine face iertarea..mai ales când la rândul tău ai nevoie să o primeşti!!Am realizat că lacrimile sunt un lucru bun....dizolvă suferinţa....cu fiecare secundă în care lacrimile "plâng"!!Şi nu e o ruşine să plângi....poţi să plângi atât fericit cât şi nefericit fiind....pentru că în cele din urmă tot zâmbetul cu faţa sa luminată va birui!!!Să urmez doar adevărul...pentru că întovarăşindu-mă cu minciuna...m-aş prăbuşi....doar adevărul luminează vieţile..doar el este calea ce nu dă greş!!!

Am optat pentru o viaţă proprie...fără să mă las influenţată de ceea ce e în jur...vreau să trăiesc cum vreau...cum am învăţat..cu deprinderile pe care mi le-am format...vreau să fiu eu..într-o lume în care,mulţi au uitat ce înseamnă "să fi tu însăţi"!!!Să fiu independentă....sa nu pierd controlul asupra lucrurilor ce îmi alcătuiesc viaţa....să nu pierd din vedere amănunte ce mi-ar putea direcţiona într-un fel sensul vieţii....să nu pierd legătura cu oamenii....dar mai ales,să pastrez strânsă legătura cu mintea,trupul şi inima mea!!Să le ofer acestora tot ceea ce au nevoie pentru a se împlini!!Minţii să îi ofer toată seva cunoaşterii....să o las să se hrănească cu ceea ce îi este necesar....cu ceea ce îi este de trebuinţă!!!

Trupului să îi ofer hrană,îngrijire....inimii să îi ofer o viaţă liniştită..prin calm,prin echilibru,prin sentimente nobile!!!Să fiu în toate echilibrată..să nu fac abuzuri care mi-ar dăuna!!!!Am ales viaţa...pentru că e frumoasă..pentru că mă regăsesc în viaţă şi în tot ceea ce ţine de ea....pentru că am o viaţă de care sunt conştientă!!Sunt conştientă şi de efemeritatea noastră...sunt conştientă că din pământ suntem plamădiţi..şi în pământ ne întoarcem!!De aceea TRĂIESC FIECARE CLIPĂ..nu vreau să pierd nimic....pentru că vreau să ajung să trăiesc cândva..şi VEŞNICIA UNEI CLIPE!!!!:)

ucideţi pasiunea...

...ce încă stăruia....atât de repede îşi ia avânt....şi pleacă fără a privi în urmă....nepăsătoare, pasiunea ia alt chip...indiferenţă,nepăsare.....şi văd, acolo-n depărtare..un suflet ce se mistuie de dor.....din lipsă de voinţă.....din lipsă de afecţiune....un suflet care nici pe nume nu-şi mai spune!!!!!şi de atâtea ori îl găsesc afundat în rugăciune....şi-n glas îi simt o lacrimă sărată....unde e sufletul ce fericit era odată???unde e inima ce în bucurii părea că exaltă????şi toate sunt trecut,toate s-au stins pe cer....nu luminează azi decât tăcere.....şi-oriunde întorc capul,văd....suflete ce ard de dorinţă....ce vor o simplă mângâiere......sau e prea mult când un suflet atât cere????gonind pe străzi lăturalnice,de viaţă....am întâlnit un suflet trăind fără speranţă....era bătut de soartă....cu lacrimi pe obraz zvântate....râdea,plângea....soarta amară îi era....m-a pufnit plânsul la vederea sa...ce trist şi singur..sufletul era!!!!mi-a povestit tot ce-a pătimit..cum în faţa iubirii şi-a încercărilor vieţii mereu a-ngenunchiat....că egoismul,laşitatea a avut de îndurat...şi s-a luptat şi cu minciuna,indiferenţa..şi-n dureri....i s-a petrecut parte din viaţă....fără să ştie a pierdut la infinit....şanse,iar şanse...fără număr,căci cont nu a ţinut!!!!!când s-a trezit din oarbele credinţe....a-ngenunchiat...la cer cu lacrimi mari el s-a rugat....să se ridice....să nu mai coboare..tristeţea cu totul să nu-l doboare....!!!şi cerul a plouat cald peste lume...probabil vrând să spele de păcate....dar a-ncetat....văzând că-n lume e prea mult păcat!!!şi astfel sufletul cere din nou lumină-n viaşa sa...măcar o părticică din ce îi lipsea....de va primi măcar o rază....nu ştiu nici eu...nu sunt profet să spun ce urmează!!!dar ştiu că oamenii ucid în noi, cele mai frumoase sentimente ce nutrim....şi fac aceasta chiar şi când iubim....ne dau speranţe false şi deşarte....iar noi ne pierdem în tăcuta noapte....ucide pasiunea,raţiunea....ucide tot ce am clădit cu drag...ucide tot ce-am vrut să fim cândva..ucide şi să nu mai rămână nimic....să ne sfârşim...şi eu şi tu.....şi să privim din departare: o lume ce a fost şi a trecut....ecoul a doi îndrăgostiţi....dacă ucizi....totuşi de ce nu mă eviţi???mă cauţi încă..stărui să mă ai....oricum ai ucis dragostea în mine...şi sufletul mi l-ai făcut fărâme..ţi-l dau aşa cum e....să îl păstrezi - ruine.să te mândreşti cu fapta-ţi odioasă...să porti laurii crimei săvârşite...şi să uiţi de tot ce-a fost în urmă cu putin timp...când gând în gând..mână în mână...ne plimbam sub clar de lună....astăzi ştiu: era minciună!!!!:(

"în singurătate...

....dragostea moare....visul nopţii moare acum"...spune o melodie a Laurei Stoica!!!! şi în singurătatea noastră, noi oamenii,murim şi reînviem deopotrivă...!!!!murim cu fiecare speranţă pierdută,murim la fiecare eşec, murim cu fiecare lacrimă scursă pe obraz,cu fiecare clipă în care sufletul stă trist!!..dar reînviem la prima adiere caldă a vântului,la prima sclipire a razelor de soare, la primul zâmbet, primul cuvânt de iubire, prima îmbrăţişare!!!! uneori ne mor visurile....şi o parte din noi împreună cu ele!!alteori alte visuri iau locul acestora....şi ne fac mai încrezători!!!viaţa nu e un lucru statornic...ci e mereu în schimbare....trecem de la o situaţie la alta,de la un sentiment la celălalt,de la o stare bună la o stare mai puţin bună!!oamenii înfig adesea pumnale de răutate în noi...şi nu ne putem apăra...şi nici nu văd în preajmă pe cineva care să ne apere!!!mereu trebuir să purtăm grija clipei ce vine, nici o certitudine nu avem asupra vieţii noastre!!! m-am săturat să mă tem,să aştept, să gândesc la ce va fi....să fiu tristă, să nu mă aline nimic...m-am săturat sa fiu doar o persoană în cartea vieţii înscrisă...iar în realitate..o persoană într-o viaţă demult închisă!!!de câte ori o să mă descompun în acele picături inegale numite lacrimi??de câte ori vor stărui în mintea mea acele neînţelese lucruri???de câte ori voi mai încerca să mă fac înţeleasă şi totul în zadar???de câte ori aceste stări se vor repeta la nesfârşit până într-o zi vom pune punct???nu mai suport lacrimile...nu mai suport umilinţa....nu mai pot trăi cu ideea,că ne ucidem fiinţa.....cu fapte..cu vorbe....cu gesturi vulgare....ce intră în noi..şi ne rănesc..eu realizez cât de tare mă doare rana ce sângerează în fiinţa mea...însă alţii nu realizează...nu-şi dau seama cu ei ce e....poate asta e o şi mai mare durere!!!şi stărui în viaţă...să înţeleg ce azi nu-nţeleg...toate acele lucruri în mintea-mi mereu se petrec...la nesfârşit gândesc, la nesfârşit...fără a mă întreba de singurătatea: e duşman sau scut???....oare o fi un nou început??!!???

The best time of the year

Întâmpin o nouă sărbătoare cu inima plină de bucurii...nici nu realizez cum a trecut anul acesta, cum s-au împrăştiat visele, cum şi-au luat zborul clipele...fără să ne-ntrebe, în trecerea lor, de vrem măcar...

Bradul luminează, colindătorii sunt în prag, în ochi ne joacă luminiţe vii...sufletul e strâns de emoţie...miroase a brad, reflectă a vâsc...bucurie, veselie, distracţie, emoţie, sentiment, culoare, mister, magie, iubire, dăruire...

Vă doresc brazi luminaţi, mese pline (dar să nu exageraţi:P)...colindători îmbujoraţi, cadouri inspirate, bucurii nemăsurate...

Vă dedic colinda mea preferată "Colo-n sus în vremea ceea.."...primiţi Crăciunul cu bucurie, cu braţele deschise spre nou, orice ce ar însemna acel nou: o nouă naştere a Fiului, o nouă viziune, o nouă experienţă, o nouă dragoste, o nouă viaţă...

cu mult drag, o Nadi, mult prea sentimentală (gând la gând, faptă la faptă:)

Lacrimi de neputinţă...

Cât de greu sau cât de uşor ne poate fi nouă sufletelor purtate de vânt, risipite de prima zăpadă prin cine ştie ce tărâm neştiut....?

Ne pitim la margine de cer, cu ultima speranţă rămasă...cu ultimul plâns drept dovadă în colţul genelor...câte lacrimi se vor mai risipi, până se vor deschide cerurile? Câte nopţi vor curge, până se va însenina?

Aş vrea să ard tot ce am scris odată, înfăţişând dragostea, dorul, speranţa...cărora în timp le-a luat loc uitarea, indiferenţa, pietrificarea sufletească pe care nu am cum să o evit...

Îmi promit mereu, dar mereu mă mint, că n-am să mai cred într-o altă iubire...însă mereu îmi pun toate speranţele, mi le risipesc, mă răvăşesc toată...şi pentru ce toate astea? Pentru a-mi dovedi că există într-adevăr iubire?

Atât de singură, atât de nemaiîntâlnită...azi singurătatea mă ţine departe de social, de lume, de căldură, de spaţiu, de timp...mă regăsesc în ireal...sunt aici: văzută şi nevăzută, învingătoare sau înfrântă...

Nu pot să mă detaşez de multe, încerc...dar eşuez lamentabil...nu mă iert pentru cât am sperat...azi nu mă mai iert...îmi port toată vina...nu mă iert pentru cât am iubit şi nici pentru cât sunt capabilă să mai dau...cum să ştie alţii de mine, când eu, eu astăzi, nu mă mai ştiu?

Să renasc, cam asta mi-ar fi dorinţa...dar buzele fierbinţi îmi sunt arse de lacrimi ce curg neîncetat...ochii mă dor din cauza picăturilor celeste...am uitat că mai sunt fiinţă...mereu fugară, mereu solitară...capabilă să tot dau, dar incapabilă să mai refuz...

Cine sunteţi voi de priviţi toate acestea? Nu mai fiţi spectatori...nu mai fiţi critici...nu vă mai puneţi în posturi care vă avantajează cel mai bine...sunteţi la rândul vostru jucători...ce joacă, riscă tot...câştigă, dar şi pierd...nu fiţi imuni la ce vedeţi...nu mimaţi nepăsare...tot ce vedeţi nu-i doar un rol...sunt lacrimi...lacrimi care dor când sunt atinse cu indiferenţă...sunt lacrimi care stăruiesc, în piatră sufletu-l prefac...lacrimi de neputinţă, asta îmi poartă trupul...astea îmi sunt veşmintele ce le îmbrac.

De ce ninge...?

Ştii tu de ce ninge de atâta vreme?? De ce stăruie zăapada-n părul meu?? De ce mă sărută fiecare fulg în cădere?? Ştii tu, de ce ninge, oare??

Ninge fiindcă mi-ai înşelat aşteptările, fiindcă m-ai făcut să sper...ninge ca o compensaţie a absenţei tale.

Dar mai ştii tu de ce ninge?? Ninge să mă fericească, să mă împlinească în anotimpul rece în care mă regăsesc iarăşi, eu cu sufletul meu, ezitând între fapte reale şi vise intangibile....

Ninge fiindcă trăiesc o nouă iubire, fiindcă strălucesc...ochii verzi şi fulgii de zăpadă...se contopesc în poezie...ştii dintotdeauna cât iubesc acest anotimp, şi tocmai în plină iarnă mi-ai servit rece şi indiferent trădarea....

Ştiu că fulguind în plină zi, îţi vei aminti de mine...e inevitabil, sunt femeia din viaţa ta ce a iubit şi iubeşte cel mai mult zăpada...nu cred că o alta ca mine vei mai întâlni...femeia-pisică, femeia-visătoare....copilul rebel, omuleţ de zăpadă fictiv, sunt copilul care cere...e învăţat să ceară...afecţiune...cer asemeni unei pisici....mă frământau deseori probleme precum oamenii de zăpadă deveniţi brusc copii...azi acest lucru nu mai este o problematică pentru mine...

Am reuşit să mă desprind de sub influenţa ta...nu am vrut să devin ce ai vrut tu...am crescut singură...m-am hrănit singură, chiar dacă uneori cu vise şi acestea au durut...

Azi sunt fericită, şi vreau să o ştii...probabil precum tu nu eşti...tu şi dacă cunoşti fericirea, o diseci, o spulberi....Azi m-am lăsat îmbrăţişată de o minune, trăiesc prin viziunea speranţei de mâine...găsesc în toate un înţeles...nimic nu mai îmi pare incertitudine...mă pot arunca încrezătoare spre ziua de mâine, fiindcă visele mele au devenit realitate, au un fundament real...nu mai sunt pânză, cum tu le-ai construit:(

Nu ne mai criticaţi...

Dascălul are un rol important în formarea copilului!!! Ajungem să fim "părinţii lor"...oamenii spre care vin cu încredere, mâna de care se lasă ghidaţi în drumul lor!! Dacă nu aş fi iubit copiii, nu m-aş fi închipuit dascăl...trebuie să ai înflăcărarea aceea care te determină să faci totul din suflet, indiferent de condiţii, indiferent de sacrificii.

Scriam cândva, că luminiţa din ochii lor m-a determinat să devin dascăl...afirm acelaşi lucru şi astăzi, drept dovadă stând activitatea pe care-o exercit cu drag, faptul că nu mi-aş schimba meseria...simt că mi se potriveşte...mai bine decât o haină....mai bine decât un trend...a fi dascăl e ceva ce mă defineşte, face parte integrantă din mine...!!!

Sunt încă încrezătoare şi am convingerea că multe aspecte privind învăţământul se vor schimba în bine...nevoia de educaţie va fi mereu prioritară, iar dacă mi s-ar demonstra contrariul ar însemna că lumea aceasta a luat-o razna complet, că nu mă mai regăsesc în cuprinsul ei...

Aud foarte multe critici, printre puţinele laude la adresa noastră...suntem o categorie, o generaţie pusă la zid...ne-am pierdut cu adevărat statutul pe care îl aveam cândva...azi nu ne mai privim dascălul cu admiraţie, nu îl mai considerăm un model...în schimb intervine plictiseala, monotonia, indiferenţa şi mai rău lipsa de consideraţie...am pierdut foarte mult teren în faţa copiilor, părinţilor...uneori fiind vina noastră (îmi asum vina în numele tuturor colegilor mei, pentru că ne-am lăsat călcaţi în picioare), alteori vina altora....

Cândva dascălul însemna lumină....atâtea capete căutau înţelepciunea dascălului pe buze...mi-e dor de timpurile în care "respectul" se mai practica...unde sunt "domnul Trandafir" şi "camaradul Coretti" de altădată...trist, dar îmi păstrez optimismul...încerc să fac câte ceva în privinţa minusurilor amintite, iar dacă fiecare coleg, arată că îi pasă, sunt sigură, va schimba ceva la modul pozitiv....

Cu demnitate pot să îmi salut toţi colegii din învăţământ, să "îmi scot pălăria" (clişeu des întâlnit "Jos pălăria") în faţa lor, să le strâng mâna cu străşnicie...să le mulţumesc pentru ce sunt, că supravieţuiesc acestor timpuri....

Chiar şi noi debutanţii, încercăm să ne integrăm acestui sistem, simţim că facem din el parte...e meseria cu care poate ne-am născut...e activitatea pe care vreau mulţi ani de-acum încolo s-o practic cu drag şi în folosul copiilor....

Acum câteva seri, o colegă a avut un spectacol cu copiii( dansuri şi colinde)....m-a bucurat prezenţa de spirit a copiilor, tăria ei(era ultima seară petrecută cu elevii deoarece revenise titularul pe post)...uneori e nevoie de un "suflet tare"(expresie camil petresciană) pentru a trece peste dureri şi nedreptăţi...uneori chiar dacă se năruie un vis, privim spre ce a fost frumos, păstrăm ce a fost frumos, ne dăruim cu aceeaşi pasiune...căci actul creator ne defineşte...modelăm caractere de care dorim să ne mândrim....dorim să oferim lumii oameni cumsecade, care într-o zi sperăm că vor schimba ceva...

Deci, nu ne mai criticaţi, nu mai fiţi primii care aruncă cu piatra....suntem şi noi suflete care bat, care inspiră lucruri frumoase, dezvăluim valori esenţiale şi nu în ultimul rând oferim lecţii de viaţă. Fiţi alături de noi, nu ne mai ocărâţi...să nu uităm că fiecare, la rândul său, a trecut prin mâinile unui dascăl...să nu uităm că în drumul nostru toţi am parcurs un itinerariu comun...cu deosebiri...dar dacă am ajuns astăzi unde am ajuns înseamnă că am trecut şi pe la şcoală.

Să facem totul şi de-acum cu pasiune, nu neapărat s-aveţi compasiune...dar nu ne mai răniţi...lăsaţi-ne să fim cum creştem, cum ne dezvoltăm...nu ne frângeţi aripile-n zbor...cu fiecare critică, să ştiţi nu ne este uşor...dar "Sufletele tari" şi idealurile mari NU MOR!!!

Poveste de iarnă...

Ard felinare,...par uneori să-mi reflecte gândurile...dar nu, nu-i atât de uşor...sunt prea subtile, nu se lasă dezvăluite...doar fulgii de nea ce cad alene, se lasă uşor dezvăluiţi de taine...însăşi căderea lor e o poveste de la care putem începe...mătasea fulgilor îmi inspiră fragilitate, gingăşie...

Aerul e mut, tăcerea camerei mele surdă...vidul spune, cred, totul...neliniştea mi se citeşte-n priviri...chemarea ta stăruie...îţi aud vocea caldă...vreau să-mi şopteşti întotdeauna că ai fost, eşti şi vei fi mereu pentru mine...alinarea, bucuria, tăcerea şi mângâierea, dorul, iubirea, speranţa, credinţa, toate acestea să fii....să nu mă mai imint că niciuna din ele azi nu există...să cred în tine, să am siguranţa că vei fi acolo...când te caut, când am nevoie să fii!!

Mi-aş dori să te am aproape...ce gând, ce năzuinţă...mă amăgesc, când azi te ştiu departe de toate acestea...când ştiu că niciodată pentru mine, ci pentru alta tu vei fi :(

Aş fi fericită să îţi simt prezenţa, să mă cauţi cu privirea...dar cea mai fericită aş fi de te-aş găsi în vecinătatea-mi şi aş putea să îţi cuprind obrajii în ambele-mi palme...mi-aş dori enorm să îmbrăţişez fiinţa de a cărei prezenţă sunt pe veci privată...să te îmbrăţişez, al meu să te simt...

Ferestrele sunt îngheţate, florile de gheaţă îmi zâmbesc înfrigurate şi rătăcite în diverse forme...răsfirate, venite de undeva, de pe tărâmul gheţurilor...tărâmul zăpezilor aducătoare de feerie şi bucurie în jur.

Încercând să citesc o carte...nu reuşesc să mă desprind de tine...pierd şirul rândurilor...paginile se desprind una de cealaltă...ochii minţii mi se înceţoşează...nu reuşesc să reţin nici o idee...totul mi-e vag, doar tu eşti azi cel care-mi captează atenţia...

Recitesc toate mesajele trimise de tine cândva, caut subînţelesuri...încă mai sper...retrăiesc nostalgia puterii cuvintelor spuse odată...şi dacă aş şti că şi tu te regăseşti, acum, la fel de singur...cum singură mă regăsesc...te-aş căuta...te-aş implora să mă primeşti...orice ţi-aş da, numai să ştiu că mă iubeşti.

Toate focurile ce ard, mă definesc...mocnesc şi eu, în mine....ard de nerăbdare, izbucnesc în scântei de dor...se sting felinarele rând pe rând...mai pâlpâie, ici-colo o luminiţă...se face frig, tot mai frig...mi-e foarte frig în suflet...aştept să reaprinzi în mine lumina, să mă-ncălzesc de la lumina ta...aş vrea să stau cu tine-ntreaga noapte, îmbrăţişaţi, furaţi de clipe ce se pierd uşor...iar dimineaţa-n zori, să nu constat că pleci...ci să-mi rămâi, şi trup şi suflet, strâns în braţe...s-avem şi liberatate, şi iubire....dar cel mai mult din câte am putea avea, eu mi-aş dori s-avem puterea alături de a rămânea :)

Idei ivite în urma unei ploi...cu soare

Nu ştiu dacă e păcat să mă visez în luna decembrie că e iulie şi că într-o dimineaţă, pe culmile unui munte înalt, o floare-de-colţ îşi lasă povara pe umerii mei. Apoi picurii de rouă îmi sărută fruntea lăsându-mi în inimă răcoarea acelei dimineţi.

Am vrut să plâng, abia îmi stăpânesc lacrimile; dar nu le pot da frâu liber...mai bine înghit durerea acelei dimineţi pe care o visez în luna iulie, dar în realitate e decembrie şi simt pe spate fiorii frigului de afară.

Un fulg de nea mi s-a topit pe buze şi alţii în urma lui în gânduri se topesc...

Iubirea...

E acel val care are puterea de a te purta prin lume. Este un val măreţ, puternic, de neclintit. Îţi îndrumă paşii în cele mai nebănuite locuri şi timpuri...te face să visezi chiar la lucruri uneori imposibil de atins.Îţi dezvăluie sufletul, umple golul imens ce-a existat cândva în viaţa ta, înlocuindu-l cu căldură, prietenie, generozitate. Este cel mai expresiv sentiment, regăsit în mai toate artele: muzică, pictură, poezie, proză, teatru, film etc.Iubirea e acel vis nebun din care nu mai vrei să te trezeşti... Voi iubi veşnic...aceasta mi-e credinţa de căpătâi. Voi iubi totul, omenesc şi neomenesc deopotrivă: părinţi, bunici, fraţi, surori, prieteni, colegi, profesori, copii, animale, raze de soare, chiar şi stele scântâietoare, frumoasele flori.Toate acestea le voi regăsi într-o nouă iubire. Iubesc deoarece existenţa mea este condiţionată de acest frumos sentiment de care mă simt înconjurată şi pe care la rândul meu îl dăruiesc continuu; până la ultima fărâmă de viaţă, până la ultima rază de soare şi chiar până la ultimul gong ce strigă cu disperare: iubesc, iubesc, iubesc. (22 ianuarie 2007)

whisper...

Nu mă uit înapoi...nici înainte...sunt aici, la tangenţa gândurilor cu visele...nu te aştepta la mai mult...păstrează distanţa...pentru a nu ne sufoca...nimic de zis...când iluzii sunt toate...mă bucur de culoare...hey, asta ce culoare poate fi?....râzi, şi te trădează obrazul...obrazul înăsprit de vânt, de tăceri, de vise, de umbră şi noapte...

Sărutul sub vâsc...

O tradiţie a sărbătorilor de iarnă, pe care nu o cunosc cu toţii...

Simbolizează bunăstarea, pacea şi dragostea...

Se spune că dacă un băiat sărută o fată sub vâsc, înseamnă că a făcut o cerere în căsătorie, iar cei doi sunt legaţi pe viaţă.

Dincolo de legende, vâscul este folosit şi în diverse tratamente naturiste.

Astăzi mi-am cumpărat un buchet superb de vâsc, în semn că aştept sărbătorile de iarnă cu drag şi încântare....deja simt emoţia frumoaselor sărbători, sunt încărcată de bucurie :)

Cu sau fără sărut sub vâsc, voi întâmpina iarna cu drag...fiindcă e anotimpul care mă întregeşte, personal... voi deschide braţele către nou, către fericire şi bunătate... voi exersa propria umanitate raportându-mă la ceilalţi.... voi aştepta la fereşti, colindători îmbujoraţi, uşor osteniţi de negura nopţii... şi cărora li se aud scârţâind ghetuţele în zăpadă.

Iarna, un miracol...o binecuvântare care îmi va păşi din nou în prag...aducând cu sine noi speranţe, idealuri, zâmbete, promisiuni, noi cunoştinţe sau împliniri....

Voi aştepta, cu tâmplele fierbinţi, cu nerăbdare şi emoţie, cu sfială şi roşeaţă în obraji...fiinţa care nu stă o secundă, care nu e pregătită mereu să plece, care nu mă abandonează după primul fulg de nea.... voi aştepta fiinţa blândă, care mă va accepta cum sunt, căreia îi voi încredinţa o parte importantă a existenţei mele...fiinţă căreia îi voi accepta apropierea firească, bunele intenţii...aştept prietenia şi iubirea, contopindu-se una în cealaltă...completându-se şi trăind în armonie...

voi avea toate aceste aşteptări (şi poate multe altele ce nu-mi răsar acum în minte)... pentru că sunt visătoare, optimistă, încrezătoare...sunt încă un suflet ce nu şi-a pierdut speranţa...şi vreau să mă dezvolt frumos, printre valori şi atitudini care să-mi certifice existenţa...e un fel de promisiune pe care mi-o fac mie însămi: să nu mă mai las doborâtă vreodată de o opinie contradictorie, de o decizie în pripă luată... nici de priviri ce ard de răutate... şi transmit foc ce lasă-n urma lui.... durere şi suspine, lacrimi seci şi amare... toate durerile eu le voi închide... în vechile-mi buzunare!!

Şi nu voi mai scotoci vreodată, să aflu sensuri sau să-mi lămuresc ceva...merg înainte, spre ce sunt...spre cum mă vrei...cum mă priveşti...cum mă închipui...şi caut compania ta, caut privirea care îmi cuprinde întreaga fiinţă... caut serile odată goale, lipsite de nonsens... acum înlocuite cu zâmbetul meu firesc... şi dacă va fi să mai iubesc... nu-mi pun speranţa-n vâsc, nici în minune... ci în acela care, cred că undeva, se află...îi bate inima...caută şi el ceva...nu ştie poate ce anume... dar cred, că există pentru mine.... şi-aceste vagi speranţe n-au să rămână fărâme... eu am credinţa că aşa va fi, şi-mi văd de cale... ce se va-ntâmpla... va hotărî întâmplarea;)

LiFe Can Be FuN...

...nu trebuie decât să privim răsăritul cu toată forţa dimineţii...să ne începem ziua optimişti,încrezători..să credem într-un nou început...indiferent ce ar însemna acesta: un nou început....de viaţă..de zi....de săptămână..de lună..un nou început...în iubire..în prietenie...la servici...un nou început.....o viziune nouă asupra lucrurilor,asupra vieţii şi asupra celor care ne înconjoară!!!şi să ne continuăm ziua cu lucruri plăcute...să ocupăm timpul cu ceea ce ne este benefic,nouă, ca persoane!!să facem numai acele lucruri utile....dar simpliste în felul lor....să dăm fiecărei clipe pofta de viaţă..să afişăm cu seninătate zâmbetul....să avem încredere în noi înşine..şi să avem în vedere că încrederea în propria persoană se poate ruina atât de uşor....şi să nu ne lăsăm ruinaţi de încredere....este singura cale de a merge mai departe..oriune..oricând..indiferent de circumstanţe!!să întâmpinăm apusul cu fericire....să închinăm acest apus...zilei..zilei împlinite...zilei care ne-a împlinit...zilei care urmează...zilei ce a fost..şi tuturor acelor zile care vor mai fi!!!şi să nu uităm....să ne bucurăm de fiecare clipă....să nu facem totul în goană..să nu ne măsurăm fiecare pas..să nu ne controlăm fiecare gest...să nu ne calculăm fiecare şansă!!!....ci să lăsăm viaţa să decurgă în splendoarea sa...să ne ia prin surprindere cu evenimentele sale..fiecare zi să ne ofere surpriza ei:Dsă nu ne lasam doborâţi de eşecuri....ci să avem credinţa că prin acestea vom dobândi..că fiecare pas e o încercare spre ce va urma!!!să primim fiecare succes ca pe o cunună a vieţii...ca pe un merit al eforturilor noastre....ca pe un tribut adus omenirii....nu doar ca recunoştinţă a propriilor merite..ci ca recunoştinţă a fiinţei umane....succes....închinat fiecărei făpturi umane.....şi sacrificiu suprem când e vorba de viaţă,dus chiar la extrem!!!să nu lăsăm vorbele urâte să ne întristeze,să nu lăsăm faptele deşarte în noi să se-ncresteze...să nu lăsăm nimicul la sine să ne ia....nici valul de minciuni să ne înghită..nici pradă lumii şi-ale ei perfide scopuri să cădem....ci să iubim,nici pic de ură să nu fie în fiinţa noastră.....să avem vorbă bună pentru toţi....un sfat mereu....dat şi la bine,şi la greu..credinţă multă....căci poate doar ea ne mai salvează....dacă mai e ceva de salvat!!!să fim mereu dispuşi spre iertare....să fim mână întinsă şi către cei care crunt ne-au rănit....însă...să nu luăm în seamă a lor fapte şi vorbe ce au durut....toate să le dăm uitării..să păşim senini spre ce va urma...life can be fun....cred, totuşi,că suntem oameni…România ne e draga ţară....mulţi, astfel nu o mai privesc....şi-n atitudini mai mereu greşesc...nu ţara e de vină...ci cine locuieşte-n ea...aşa cum trupului oglindă îi e uneori şi fapta!!!life can be fun....trebuie doar să ai răbdare....să nu te laşi ars de raze de soare....să zâmbeşti des...să priveşti mai des la cer..să fii conştient de fiinţa-ţi minunată....viaţa e un dar de preţ..şi ca atare trebuie tratată!!!!:D;)

povestea unui fulg de nea...

a apărut în viaţa mea la primul semn de ninsoare..îl aşteptam dornică de atâta timp încât credeam că nu-l voi mai întalni...săptămâni întregi l-am aşteptat cu speranţa că-l voi revedea plutind aievea langă mine şi că îmi va săruta creştetul cu umezeala sa...şi în sfârşit, când deja încetasem să mai sper că îl voi întâlni(deşi în suflet aveam speranţa că în această iarnă ne vom reîntalni) a apărut într-o dimineaţă de ianuarie, blând şi senin, poate puţin viscolit din tărâmurile sale în viaţa mea..am fost surprinsă de chemarea sa şi am simţit că inima îmi sare din piept când i-am auzit vocea...m-a făcut cea mai fericită femeie..pentru că doar el ştie să mă facă astfel...mi-a sărutat podul palmei şi atunci am simţit un fior rece dar totodată plăcut..apoi mi-a sărutat discret colţul gurii..era atâta magie în acea clipă..apoi ca într-un vis ninsoarea s-a înteţit şi astfel a început dansul fulgilor de nea..dans în care la rândul meu m-am lăsat prinsă şi parcă clipa aceea magică era făcută tocmai pentru a nu o mai uita...şi am dansat ore în şir, m-am minunat clipă de clipă de întâmplarea pe care-o trăiam..ştiam că atâta timp cât zăpada avea să stăruie îl voi avea şi pe el lângă mine...doar un gând îmi curma fericirea nebună: că zăpada se va topi şi va trebui să-l aştept din nou cum am făcut-o până acum..pentru că iubirea noastră se împlineşte doar atunci când ninge..cea mai cruntă durere e când aştept un an întreg pentru a-l revedea..când tânjesc după atingerile şi sărutările sale..iubesc iarna deoarece este anotimpul iubirii mele...pentru că are acea vrajă care pe mine personal mă împlineşte...pentru că sunt iubită cu atâta putere încât cerul îşi răsfrânge iubirea cernită asupra mea...aştept o nouă întâlnire..pentru că fiecare clipă e magică şi specială...fulg de nea, cum vii în viaţa-mi aşa şi pleci, dar tu eşti cel care mă iubeşte mai mult decât m-a iubit vreodată cineva şi mă faci împlinită ca femeie...

(scris la 2 ianuarie 2008, când nu mai speram să ningă...idila mea cu fulgul de nea;)

sunt fericită...

sunt fericită...fericită în multe sensuri..şi această fericire benefică vine din interior şi îmi luminează întregul univers pe care mi l-am creat pentru a avea o viaţă frumoasă...fericită să te văd şi fericită că am rămas prieteni în ciuda a toate ce s-au întâmplat...fericită când ştiu că m-ai iubit odată şi că astăzi am prietenia,admiraţia,aprecierea ta....e firesc să fiu fericită....e cea mai binecuvantată stare pe care Dumnezeu o poate da unei fiinţe...când te văd ochii mei se umplu de o tainică lumină...fericită sunt că eşti bine...fericită că viaţa ta e frumoasă...fericită că ne-am cunoscut...că avem atâtea amintiri împreună...amintiri ce dau viaţă trecutului....amintiri ce atestă că am fost unul al altuia....fericită că pentru tine am însemnat a fii cea mai minunată femeie...m-ai făcut să mă simt iubită şi apreciată....nu pot decât să îţi mulţumesc...şi să sper ca pe viitor să fim alături când ne e greu şi să ne putem bucura ca doi prieteni de bucuriile ce vor veni......îţi mulţumesc că m-ai făcut fericită...graţie ţie am ajuns să am respect de sine,să mă iubesc, să mă apreciez la rândul meu....fericită că iubirea noastră a fost frumoasă...şi chiar dacă nu va mai fii...deoarece demult sfârşit a luat....rămâne o amintire placută,veşnică....a ceva frumos ce din suflet nimeni nu poate şterge....nici timpul care se încăpăţânează să treacă atât de repede şi să ne despartă,nici viaţa care ne joacă feste uneori...pentru că mereu reuşim să dăm unul de celălalt....mulţumesc încă o dată...ţie...prima mea iubire....fericită că sunt...fericită că eşti...fericită pentru iubirea ce a fost...şi pentru prietenia ce în prezent există....fericită că simt...fericită că trăiesc...fericită când plouă...fericită când ninge...fericită când vântul îmi răvăşeşte pletele...fericită când dansez..când cant...când muzica sună armonios în jurul meu...fericită în toate modurile posibile...şi uite de asta simt eu că trăiesc........!!!!!!!!!!!!!

pot să-ţi şoptesc un secret???;)

în mijlocul evenimentelor banale ale vieţii găsesc mereu curajul de a inova capitolele vieţii mele....reuşesc să readuc zâmbetul pe al meu chip deseori nemulţumit.....şi nu fug de singurătate..ci pur si simplu ea fuge de mine..îi este teamă să întâlnească fiinţa mea dornică de companie,dornică de a privi în ochii oamenilor....

singurătatea ar ieşi învinsă dacă m-ar cunoaşte pe mine...ne-am lua la trântă şi ar recunoaşte cu capul plecat că oameni ca mine vor avea întotdeauna pe cineva în preajma lor...cineva care să îi încurajeze,să îi susţină....cineva care să le dea aripi spre ţinta lor..nu să le reteze până la sânge....

sunt doar un pas în sufletul celorlalţi..poposesc...dăruiesc zâmbete...şi dacă găsesc companie plăcută poate şi sălăşluiesc;)

uneori,chiar dacă nu ştiu spre ce mă îndrept...nimeresc drumul..cineva,acolo sus,are grijă de mine.....:)

pot să-ţi şoptesc un secret..????....a existat odată cineva care mi-a luat palmele în palmele sale,care mi-a sărutat creştetul cu dorinţă şi sinceră iubire...cineva care s-a dăruit pur si simplu.....:)

acel cineva.....m-a iubit....l-am iubit.....trăieşte încă în mine....ca un prieten drag..uneori rătăceşte prin gândurile mele...un ecou din numele său se mai aude încă în vocea mea....am întâlnit cândva un suflet de aur....un suflet pe care rar ne e dat a-l întâlni...azi am rămas cu o simplă prietenie care nu cere nimic...care nu caută să se vadă..pur şi simplu distanţa nu deranjează....

iar când o voce mă cheamă din când în când...îl zăresc....e el...mă strigă pe nume....schimbăm câteva cuvinte.....zâmbim în noi......ştim că de când ne-am cunoscut a apărut în noi strălucire.....poate că s-a pierdut într-un anume sens....dar tocmai strălucirea intensă din trecut îmi dă forţa de a trece peste gândurile nopţii reci,şi ostile câteodată…

artistul în genere...

..nu îşi dă haina jos când pătrunde în lumea sa....vrea să trăiască natural,profund....lucrurile simple ale vieţii sunt pentru el cele mai complexe minuni,cele mai interesante lucruri în care îşi află obiect de studiu!!artistul îşi ia sufletul în palme....o parte din el insuflă operei sale....plămădeşte actul creator cu dăruire....artistul e fiinţa aceea sensibilă pe care puţini o înţeleg!!!!o parte din fiinţa sa devine însuşire a propriei opere....putem identifica calitatea sufletească cu stilul artei,cu frumosul,cu gustul rafinat pe care îl cultivă fiecare artist desăvârşit!!!artistul are timp pentru toate..pentru el timpul se rezumă la idee...ideile îl inspiră....viaţa e un şir de concepţii...iar când intră în contradicţie cu ceilalţi îşi apără toate credinţele pe care le are....nu îşi lasă numele tăvălit în noroi....nu se întovărăşeşte cu prostul gust,nici cu imitaţiile....ia tot ce e pur,transpune tot ce e delicat şi subtil....nu lucrează cu jumătăţi de măsură....sunt oamenii pe care îi admiri..în gand,în suflet...sunt visători,dar poate cei care au cel mai adânc rădăcinile înfipte în pământ...îşi găsesc echilibrul în modul lor de viaţă...nu sunt artistă..tind să fiu....aceste lucruri spuse acum...le înţeleg doar cei ce mă ştiu....care cunosc ce am transpus...cunosc al meu răspuns...la toate câte îndrăznesc...şi poate într-o zi...un suflet de artist voi fi..acum sunt mică...am să cresc...mai trebuie să-nvăţ şi să iubesc...fiindcă artiştii asta fac: iubesc,gândesc,din dragoste ei construiesc....creaţia lor e dar ceresc...din mâna lor ei plămădesc...ceea ce toţi artă pură numesc....!!!!

de la un pol la celălalt

cât de schimbătoare suntem noi,fiinţele umane....iubim,zâmbim,plângem,oftăm,printre suspine şi lăcrimăm...acum e senin...curând înnorat...capricioasă e viaţa..capricioasă din fire,capricioasă cu noi...

vântul ne schimbă,oamenii ne provoacă...viaţa e într-un fel..un mod dur de joacă...jucăm,pierdem,câştigăm...şi cu cât mai mult riscăm..pierdem sau învingem...nu ştim nici noi...ne îndreptăm în direcţii cu furtuni şi ploi!!

suntem supuşi încă din născare....unei lumi,unei vieţi - o imensă provocare...din care...tot viaţa iese triumfătoare!!!zâmbeşte sub masca sa înşelătoare..dar şi eu zâmbesc când răsare un soare...ştiu când,vieţii,lovituri să îi dau...ştiu exact când e momentul s-o îngenunchez....şi plusez,plusez..întind vieţii curse uşoare..nu sunt ca ea,cu adevărat trişoare....

şi astăzi privesc de la fereastra unui colţ de cer...cum totul în jur animă..cum florile,copacii capătă culoare...cum răspândesc sorii lumină în zare....şi simt pe chip lumina lor protectoare....de la cer la pământ e distanţă mare....distanţă de nori,distanţă de soare....

de la un pol la celălalt zilnic trăim..viaţa cum e ea..totuşi o iubim..şi nu ne săturam din plin s-o trăim...bucurii,iluzii,speranţe,plăceri..ce poţi vieţii sa îi mai ceri???..bucură-te din plin de toate...nu ţi-ai trăit viaţa nici pe jumate..multe te-aşteaptă în sânul ei sfânt...vei primi ce îţi va da...ce îţi doreşti..de vei merita;)