Nadina

Nadina

Friday 21 June 2013

Scrisoare deschisă către lume...

"Când puterea de iubire va depăşi iubirea de putere, în lume va fi pace." - Jimi Hendrix


La ora actuală e greu să mai ai vreo motivaţie, crede-mă..lupt de multe ori cu mine... dar am un crez, pe care îl alimentez de când eram copil şi nu vreau să mă îndepărtez de el. Duc o luptă asiduă într-un sistem care nu ştiu spre ce se îndreaptă...
Observ, cum se încearcă cu disperare, acoperirea unor carenţe, în loc să se cimenteze temelia pentru ca pe viitor "construcţia" noastră să se clădească trainică, valoroasă, de al cărei bun demers să ne bucurăm. Fiecare copil căruia încercăm să-i clădim un destin e o "fortăreaţă" şi pentru această viaţă, oferită de Dumnezeu cu un scop - fiindcă fiecare are un scop născându-se, crescând, împlinindu-se - trebuie construită o bază bună, o bază care să nu se clatine la prima îndoială, la prima întrebare fără răspuns, la primele cuvinte ce se-mpletesc de descurajare.
Poate noi adulţii, ne jucăm cu vieţile noastre, sentimentele ce ne încearcă, anii ce trec în neştire şi nu mai revin...dar cu destinul copiilor nu te poţi juca...nu îi poţi pierde când încă îi poţi ţine de mână. Pentru că va veni o zi când se vor desprinde singuri, vor păşi către provocări cărora tu poate nu le vei mai face faţă, vor învăţa din propriile experienţe - dar toate astea cu dragostea de care au fost înconjuraţi, cu învăţăturile ce le-au fost date, cu tot ce au pornit la drum.
Va veni o zi când se vor desprinde de mâna ta, dar niciodată de inima ta! Poate viaţa îi va călăuzi pe alte făgaşuri, dar nu vor uita niciodată să-şi aducă aminte de cei ce au fost: mama, tata, fraţi şi surori, colegi, dascăli, prieteni - toţi aceştia însumaţi într-un bagaj de amintiri şi experienţe; toată copilăria, adolescenţa şi formarea lor ca adult; toată candoarea, bucuria, avântul spre necunoscut; toate păstrate, menite să se imprime în timp şi să dăinuiască o veşnicie.
De aceea, e frumos să dai, din tot ce ai pentru ca mai apoi să te bucuri. Ca mamă, trăieşti încă o dată prin ei. Câte vieţi binecuvântate, câte destine ţi-asumi. Ca dascăl - dai pentru că eşti menit să dai, eşti condiţionat de o dragoste ce abundă din suflet...clădeşti destine, eşti deschizător de drumuri... şi-n toate acestea se vor clădi generaţii pe care nu le vei putea da uitării, deoarece pentru fiecare ai fost mamă...mamă - chiar dacă copilul tău e încă nenăscut, mamă - pentru că ei au fost raţiunea ta de a fi, cei lângă care te-ai bucurat sau întristat zilnic, pe care i-ai învăţat sau te-au învăţat... şi nu-i lucru puţin acesta, pentru că la rândul lor, ne dau lecţii pe care nu le vom uita ...şi poate nici nu vom dori să le dăm uitării...
Să nu-i lăsăm însă prea devreme de mână, să nu-i lăsăm să se piardă în vâltorile vieţii...să-i ocrotim şi să-i iubim cât putem, fără vreo răsplată, ştiind că într-o zi răsplata va veni neaşteptată, prin EI - oameni integri, oneşti, iubitori, sănătoşi, buni şi fericiţi.
Întrebarea mea e: încotro merge învăţământul? Ce le oferim noi acestor oameni pentru a-i vedea împliniţi, integri, oneşti, iubitori, buni şi fericiţi? Unii iubirea, perseverenţa în demersul pe care-l susţinem şi în care încercăm activ să îi implicăm...dar e un sistem care nu ştie încotro se îndreaptă şi tocmai vulnerabilitatea lui generează-ntrebări...

No comments:

Post a Comment