Adu-mi aminte...

Adu-mi aminte să te port în gând,
să nu te scot din sufletu-mi de tot
şi dă-mi la toate câte mă-nconjoară,
dacă se poate-un antidot...


Adu-mi aminte să nu uit de mine,
 să nu uit de noi,
nu vreau să-mi alunece paşii înapoi,
nici lacrimi să se prelingă şuvoi...


 

Adu-mi aminte ca-n îmbrăţişare
să pun iubirea, dorul
şi toate câte-n  suflet mi s-au strâns...
Adu-mi aminte şi de zâmbet
căci nu mai ştiu ce-i
şi nici nu-l mai ştiu schiţa...
adu-mi aminte prin prezenţa ta,
fiindcă doar tu reuşeai
 chipul a mi-l lumina...


Adu-mi aminte că eşti bun şi drept,
nu mă lăsa încercată de gânduri grele,
nici nu lăsa a lumii iscodiri
amintirile să-mi spele...


Şi suspin de prin unghere,
ecouri se aud şi din podele,
adu-mi aminte, să nu uit cum eşti,
de uitarea care se aşterne,
te rog, să mă fereşti...



Adu-mi aminte şi de ziua-n care
ţi-a dat viaţă a ta măicuţă,
şi lasă-mă, de îmi aduci aminte,
măcar în ziua aceea, să nu fiu cuminte!


Adu-mi aminte că eşti undeva
şi dă-mi un semn
că în curând te voi vedea...
adu-mi aminte, ori de câte ori,
că noi pe gură nu scoatem cuvinte,
ci frumoase flori...