Renunţare...

În astă seară
totul este renunţare,
renunţ la mine, renunţ la tine,
renunţ la senzaţia de bine...


Renunţ la ce am fost, ce sunt,
ce-n viitor voi deveni,
renunţ la faptul de a mai iubi...


Renunţ la lacrimi
şi nu-ntorc capul înapoi,
nu vreau să văd pe buze
gesturi care-ar încerca,
din nou, cu dăruire -
ţie, să mă dea.


Nu vreau s-aud, nu vreau să-ncerc,
o clipă - să mă detaşez de toate,
să uit de noi, să uit ce am visat,
prin renunţare,
îmi iau clipele ce m-au trădat...


Prin renunţare
îmi iau dragostea înapoi,
las ploile să şiroiască în neştire,
chiar dacă-n suflet încă e iubire...


spune-mi, la ce mi-ar folosi?
o dragoste pe care nu ştiu
de unde s-o apuc?
o dragoste înălţătoare
pe care doar eu o-ntreţin
şi în cuprinsul căreia străină,
ades mă regăsesc...
stărui în renunţare,
chiar dacă te iubesc.


Renunţ la noi, renunţ la clipă,
renunţ şi îmi asum chiar rolul
laş ce-l afişează renunţarea...
renunţ şi nu vreau să renunţ,
nu eşti să-mi spulberi măcar îndoiala.
Mă-ntreb, ce să-ntreţin?
când nu dai glas nici mângâierii...
în spatele acestei renunţări
lacrimi stau martore tăcerii.


Renunţ să mai îmbrac de mâine
zâmbete amăgitoare,
renunţ calmă la iubirea-mi,
dar să ştii că-n suflet doare...
e adânc sfâşietoare -
ideea de renunţare...