Am plecat...

Am plecat la drum
doar cu un geamantan de vise,
nu ţi-am mai lăsat, ca până acum - cheile ţie...
ca să mi le ţii închise...


Şi am păşit încrezătoare
spre lumi noi, de lumini strălucitoare
lăsând în urma mea tot scepticismul, pe care
mi l-ai indus cu un scop oarecare...

Am plecat astăzi pentru totdeauna
cu rochia de-alaltăieri croită...
să ştii că sunt nespus de fericită
că altă bucurie mi s-a întâmplat
şi că robită, nu mă las, nicicând
de vreun bărbat.


Azi plec pe drumul cu lumină,
păşind pe tocuri
mai frumoasă şi senină,
luând cu mine doar propriul bagaj
lăsându-ţi amintirile, pline de praf,
în sertăraş...

Azi plec din viaţa ta,
rămâi cu bine...
şi dacă vreodată
mă vei mai căuta...
să ştii că nu poţi construi nicicând
din ce a devenit ruine
ceva care la loc să se poată edifica!



Azi plec şi loc nu e decât pentru ADIO,
plec hotărâtă de a te lăsa...
şi nu voi mai privi în a mea urmă
ci numai înainte eu am să păşesc...
privirea îmi va fi semeaţă,
obrajii îmi vor fi de foc...
dar nu mai este mijloc de-mpăcare,
să ştii că împăcată sunt cu acest gând:
că toate se vor linişti plecând...


Azi plec, oricât de rugătoare
sunt ale tale priviri...
bucură-te de prezenţa-mi
doar în amintiri...
momente sunt şi-acestea,
când se scutură iubiri...