În ziua-n care m-ai văzut plecând...

M-am hotărât
şi azi nu-mi stă nimic în cale,
din dragostea ce-a fost
în viaţa-ţi voi fi -
o plecare.


Singură, paşii îmi voi îndruma,
spre-acele patru zări
unde să nu mă poţi căuta...
şi am să stau în unghiurile-n care
nu am s-aud ecoul
strigând a disperare.


În ziua-n care m-ai văzut plecând
în suflet toate ţi s-au prăbuşit:
credinţe, vise şi iubire,
nu-s responsabilă
de a ta rătăcire.


Un om când ţi-e în preajmă
trebuie căutat,
nu căuta s-apreciezi omul
când a plecat...
şi azi pustii vor fi căile care duc la mine,
când am plecat, de dragoste
şi de trăiri m-am scuturat.


Din ziua-n care m-ai văzut plecând
Îmi spun unii, că ochii-ţi neîncetat mă plâng...
dar nu mai sunt cea care-nţelegea,
în stâncă rece şi impersonală-ai transformat
credinţa mea.

În ziua-n care m-ai văzut plecând,
nu ai ştiut că-mi grăbesc paşii
ca să nu mă frâng...
şi printre petale rămase-n cale,
nu vei ştii niciodată - lacrimi -
câte au rămas amare...


Şi cred că toate ţi le-am spus,
nu doar plecând...
când nu va mai fi rost de dragoste
n-am să mă-ntorc nicicând,
împacă-te, cu acest gând...!