Respectul...

Respectul se pierde, când te pierzi pe tine! Atâta timp cât sufletul tău te va ghida să făureşti tot ce ţi-ai propus, atâta timp cât ceea ce faci nu-i lezează pe cei din jur, nu eşti un om pierdut! Când ţi-ai pierdut respectul de sine, ai pierdut şi respectul celorlalţi! Însă, atâta timp cât în tine vor lumina transcendente idealuri, iar onestitatea cu tine însăţi va rămâne în sufletul tău şi va reprezenta începutul fiecărei zile, poţi privi în ochii fiecăruia cu demnitate!
Iar dacă acţiunile celor din jur nu te reprezintă, dimpotrivă, îţi subminează la un moment dat din autoritate - în domeniul tău de acţiune - mergi mai departe, fiindcă respectul se construieşte în timp, nu poate fi dărâmat de conjuncturi care nu ţi se potrivesc, dar se arată la un moment dat!
Respectul se învaţă şi se cultivă...zilele acestea am constatat că prea puţini cultivă respectul de sine, iar de acolo pornesc multe inconveniente...pentru că din respectul de sine pornesc celelalte, inclusiv raporturile pe care le stabilim cu ceilalţi!
Să ne fie îngăduit a reflecta, a ne acorda respectul cuvenit, fiindcă din ceea ce dăm, la un moment dat se întoarce la noi, dacă nu sub aceeaşi formă, cu siguranţă însă, ca o lecţie despre omenie şi curajul de a nu accepta orice şi pe oricine!